Surprize ascunse de intestinul gros

Surprize ascunse de intestinul gros

Cu siguranță ați auzit pe cineva în momentul în care ,,îi ghiorăiau mațele'". Dar ce este acest zgomot? Este sănătos? Este natural? Este un simptom? În general, la formarea a intestinului gros, parte a sistemului digestiv, care se continuă cu intestinul subțire, apar mișcări.

Zgomotele intestinale sunt determinate astfel de contracția (peristaltismul) intestinului odată cu pasajul alimentelor la acest nivel. Altfel spus, zgomotul de ghiorait nu e altceva decat un semn ca tractul digestiv functioneaza. Majoritatea zgomotelor de la nivelul stomacului și intestinelor se datorează procesului normal de digestie, fără să reprezinte un motiv de îngrijorare.

Ce se întâmplă în burtă?

Pe măsură ce musculatura intestinală împinge mâncarea mai departe în tractul digestiv, alimentele sunt fragmentate, pentru a fi utilizate de către organism, iar în tot acest amestec intră atât gaze cât și bule de aer, care fac „mațele să ghiorăie”. Sunetele nu sunt așa de puternice atunci când în stomac există alimente, deoarece mâncarea absoarbe o parte din zgomot. Atunci când stomacul este gol, însă, sunetele sunt mai ușor de auzit, și probabil că din această cauză „ghiorăitul” este asociat cu foamea. La câteva ore după masă, stomacul trimite semnale la creier pentru a pune din nou în mișcare musculatura tractului digestiv. O soluție la sunetele neplăcute este mâncatul de porții mici și dese, mai degrabă decât porții mari și mai rare.

Alte cauze pentru care auzim zgomote în zona intestinelor

O altă cauză pentru care „mațele ghiorăie” este mâncatul prea rapid sau vorbitul în timpul meselor, care determină inghițul unei cantități mari de aer la nivelul esofagului sau al stomacului. O soluție la această problemă este mâncatul mai lent, fără a vorbi sau face efort în timpul meselor.

La fel, nu se recomandă înghițitul nemestecat sau ingerarea de alimente la masă cu apă sau alte lichide. Deși suntem obișnuiți să avem lângă noi o cană cu apă, un pahar de suc, nu se recomandă amestecul. La fel de nesănătos este amestecarea alimentelor cu băuturi alcoolice. În primul rând organismul va fi setat să metabolizeze cantitatea de alcool și apoi alimentele și se pierde pe două planuri. Pe deoparte se solicită ficatul și apoi se pierd din vitamine și minerale.

Zgomotele abdominale pot apărea și în contextul tulburărilor de absorbție ale nutrimentelor la nivelul tractului intestinal, cel mai frecvent întâlnit exemplu fiind intoleranța la lactoză. În această boală, enzima pe nume lactază lipsește, ceea ce înseamnă că lactoza din produsele lactate nu este absorbită. Neputând fi fragmentată de lactază, lactoză ajunge să fie scindată de bacterii, cu eliberare de gaze în intestine, producând zgomotele neplăcute.

Există alimente care produc ,,zgomot'' in stomac?

Dincolo de persoanele cu intoleranța la lactoză sau gluten, există și alte alimente care pot face „mațele să ghioraie”. Aici vorbim de fructoza din anumite fructe, îndulcitorii sintetici precum aspartamul si nu numai, care sunt dificil de absorbit la nivel intestinal, astfel încât sunt fragmentați de bacteriile din intestine, eliberând gaze și zgomote abdominale. Zgomotele sunt în mod normal diminuate în timpul somnului, la scurt timp după administrarea anumitor medicamente sau în caz de constipație (când pot fi de asemenea absente).

Cand trebuie să ne ingrijoram ?

Există numeroase patologii care pot determina diverse sunete datorate unui tract digestiv hiperactiv sau hipoactiv, iar în unele cazuri zgomotele anormale pot demasca patologii precum: ocluzie de arteră mezenterică (vasele de sânge nu permit fluxul sangvin la intestine, spre exemplu în cazul blocării arterei printr-un cheag de sânge) sau Obstrucție intestinală mecanică (poate fi determinată de hernie, tumoră, adeziuni). Zgomotele intestinale pot fi accentuate datorită creșterii activității intestinale si in cazul anumitor afectiuni: Boală Crohn, Sângerare gastro-intestinală, Colită ulcerativă, Enterită infecțioasă sau diferite alergii alimentare.

Ce poți face ca să nu îți „ghiorăie mațele”?

În cazul în care „ghiorăie mațele” iar o persoană nu poate să mănânce în acel moment, atunci este indicat să bea apă, deoarece apa îmbunătățește digestia și în același timp, umple stomacul. Se recomanda consumul de apa plata nu minerala, si apa la temperatura camerei nu foarte rece, pentru ca altfel se mentine zgomotul. Totodată se recomandă mâncatul încet, într-un spațiu adecvat nu mâncat în fața televizorului sau în fața laptopului.

La fel de important este mancatul regulat, a 4-6 mese pe zi in loc de 3 si portii mici pentru a ajuta metabolismul si digestia. La fel de util este si procesul de masticatie care trebuie sa fie lent. Ar trebuie evitate alimente care determină gaze abdominale, precum fasolea, varza, broccoli și a alimentelor acide precum citricele, roșiile, cafeaua.

La fel de util si ideal pentru digestie ar fi o plimbare dupa masa. Miscarea ajuta tranzitul intestinal pentru ca determina alimentele să se deplaseze mai eficient prin tractul digestiv. Studiile au arătat că mersul ușor imediat după terminarea unei mese, poate crește evacuarea gastrică. Si nu in ultimul rand se recomanda evitarea consumului de zahar in exces. Zahărul în exces, mai ales fructoza și sorbitolul, pot cauza diaree și flatulență, determinând zgomote abdominale neplăcute.

Informatiile din acest articol nu trebuie sa inlocuiasca consultarea unui specialist sau vizita la un medic. Orice recomandare medicala continuta de acest material are scop pur informativ. Concluziile sau referintele nu sunt tipice si pot varia de la individ la individ si pot depinde de stilul de viata al fiecaruia, de starea de sanatate, dar si de alti factori. Aceste informatii nu trebuie sa inlocuiasca un diagnostic avizat.

PRODUSE RECOMANDATE

Top vanzari
Carbocit, 30 comprimate

Carbocit este un absorbant intestinal si antiflatulent. Carbunele...

12,90 RON
Himalaya, Liv 52 hepatoprotector, 100 comprimate

Liv.52 tablete are efect favorabil asupra starii de sanatate a...

32,90 RON
Hepatoprotect Forte 150mg, 50 comprimate

Hepatoprotect Forte este un supliment alimentar pe baza de silimarina....

18,90 RON
newsletter