Vine Sf. Valentin? Produse speciale pentru femeile de 40 de ani

Vine Sf. Valentin? Produse speciale pentru femeile de 40 de ani

Iubirea nu are vârstă, iar vârsta e doar un număr, sunt lucruri care descriu cel mai bine persoanele care au un tonus ridicat chiar și la 40 de ani. Dacă ești femeie, faci sport, ții anumite diete, înseamnă că te interesează aspectul tău fizic. Să nu uităm că sunt o mulțime de vedete la Hollywood care reușesc să arate impecabil la 40 de ani. Care e secretul lor?

Se știe că pe măsură ce înaintăm în vârstă, apar inevitabil și primele semne ale îmbătrânirii iar tenul suferă transformări, de la pete pigmentare și riduri, până la schimbarea texturii pielii. Din fericire azi există o mulțime de variante de tratamente pentru diferite tipuri de ten. În plus, dacă îți formezi un ritual de îngrijire a pielii înainte de culcare, care să includă demachierea, curățarea, tonifierea și hidratarea temeinică a tenului, rezultatele încep să se vadă. Să nu uităm că pielea la femeile de peste 40 de ani are tendința să se usuce foarte repede. Pentru a preîntâmpina acest aspect, e bine ca cel puțin de două-trei ori pe săptămână să se aplice o mască de față cu efect reparator și reconstructiv.

Tenul are nevoie de exfoliere

După vârsta de 30 de ani, se știe deja că producția de colagen și regenerarea naturală a celulelor tenului încep să scadă, iar efectele încep să se vadă cel mai bine la femeile trecute de vârsta de 40 de ani. Pentru a stimula regenerarea celulară, dermatologii recomandă folosirea unui scrub care trebuie utilizat de cel puțin 3-4 ori pe săptămână. Trusa Slow Age de la Vichy de exemplu conține o combinație inovativă de ingrediente care să îți ajute tenul. Baicalina este un extract cu puternice proprietăți antioxidante, folosit în China de peste două milenii.

Și dacă vorbim de frumusete dupa 40 de ani, vorbim practic de frumusete si ingrijire atenta a tenului. Varsta de 40 de ani vine la pachet cu o multime de provocări pentru tenul unui femei, iar pielea la 40 de ani incepe să contureze ridurile de expresie. In plus, după 40 de ani ar trebui să îți menajezi cât mai mult tenul și să eviți expunerea prelungită la soare.

Ai grijă de pielea din jurul ochilor

Pielea din jurul ochilor este mai subțire și mai sensibilă, așa că în zona aceasta vei observa primele semne ale îmbătrânirii. Ridurile din jurul ochilor te pot face să pari obosită și mai în vârstă decât ești de fapt, așa că este bine să folosești o cremă, un gel sau un ser special conceput pentru zona din jurul ochilor. Un astfel de produs este inclus in pachetul Liftactiv de la Vichy.

Folosește o cremă de noapte

Se stie ca dupa varsta de 25 de ani, pielea incepe sa piarda din colagen. Prin urmare, atunci cand faci selectia produselor cosmetice, e bine sa cauti produse care actioneaza la nivelul pielii in profunzime. In momentul in care te intereseaza pe termen lung sa ai grija de tenul tau, trebuie sa stii ca celulele mai in varsta din pielea ta au capacitatea de a se regenera cu ajutorul unui tratament corect. E deja cunoscut faptul ca anumite produse cosmetice apar pe piață pentru ca sunt legate de perceptia felului in care femeile fac asocieri cu diferite momente ale vieții. Dar cum alegem produsele? Spre deosebire de cremele hidratante de zi, cremele de noapte sunt concepute să acționeze un timp mai îndelungat, să îți repare celulele și să îți redea strălucirea tenului, astfel încât efectele să le observi a doua zi, dimineața.

Cum sa ai un machiaj corect la 40 de ani

Inainte de a incepe un machiaj, trebuie sa ai tenul pregatit si curatat. Altfel spus, este esentiala ingrijirea pielii inainte de orice make-up de zi sau de noapte, mai ales ca in sezonul rece sau la temperaturi extreme cu plus, tenul devine tot mai uscat si ridurile devin din ce in mai vizibile. Prin urmare, trebuie sa te orientezi spre produse cu texturi cremoase care vor conferi un efect de prospetime tenului.

Concluzii - ce inseamna o piele matura

In cazul femeilor de 40 de ani, metabolismul celulelor cutanate devine mai lent. Cu alte cuvinte, colagenul nu mai este produs la fel ca înainte, iar pielea sufera transformari. Cand vorbim de o piele matura vorbim practic de urmatoarele schimbari:

Capacitatea epidermei de a se hidrata se reduce cu trecerea timpului si pielea devine din ce in ce mai uscata;

Colagenul se deteriorează și nu mai este produs în același mod. Totodată, fluxul sanguin sufera transformari structurale;

Glandele sebacee și cele sudoripare devin mai puțin active din punct de vedere al secreției;

În concluzie, trebuie să te orientezi spre produse hidratante care au abilitatea de a reține fluide pentru perioade mai lungi de timp. In plus, este important să alegi produse compatibile cu tenul tău, care poate fi mixt, uscat sau gras.

Informatiile din acest articol nu trebuie sa inlocuiasca consultarea unui specialist sau vizita la un medic. Orice recomandare medicala continuta de acest material are scop pur informativ. Concluziile sau referintele nu sunt tipice si pot varia de la individ la individ si pot depinde de stilul de viata al fiecaruia, de starea de sanatate, dar si de alti factori. Aceste informatii nu trebuie sa inlocuiasca un diagnostic avizat.

Top vanzari
CeraVe Lotiune hidratanta fata si corp, piele uscata si foarte uscata 473 ml

Loțiunea Hidratantă CeraVe are la bază o formulă unică, lejeră ce oferă...

38,55 RON
La Roche Posay EFFACLAR Duo(+) Cremă corectoare anti-imperfecțiuni, anti semne post-acneice, anti-recurență

La Roche Posay EFFACLAR Duo(+) Cremă corectoare anti-imperfecțiuni, anti...

42,30 RON
newsletter