Lavanda: mod de utilizare, beneficii, proprietati

Lavanda: mod de utilizare, beneficii, proprietati

Lavanda este o planta cu flori colorate intens in violet sau note de mov si face parte din familia Lamiaceae. Planta este nativa din regiunea sud-mediteraneana a continentului european si se mai intalneste pe coasta de Nord a Africii sau in zona tropicala din regiunile sud-estice ale Indiei. Genul include circa 40 pana la 60 de specii de plante anuale, plante ierboase, arbusti. Zonele native se intind de la Insulele Canare, nordul si estul Africii, sudul Europei si Mediterana, Arabia si India. Deoarece formele cultivate sunt plantate in gradini din toata lumea, sunt uneori gasite si in salbaticie, departe de mediul natural. Denumirea de lavanda este folosita uneori pentru a desemna parfumul extras din levantica.

Cum a fost descoperita lavanda?

Ce contine lavanda?

Cum se poate folosi lavanda?

Ce beneficii are lavanda?

Cum se foloseste lavanda in cosmetica?

Cum a fost descoperita lavanda?

Lavanda este una dintre cele mai vechi plante folosite in cosmetica dar si cu scop curativ. Vechii greci ii spuneau Nardus, iar romanii, Lavandarius. Inca de la inceputurile primelor formatiuni asezari-stat uleiul de lavanda era folosit datorita proprietatilor tamaduitoare antiseptice si care se stie ca tine departe insecte precum tantari, molii.

Etimologia cuvantului „Lavanda” ne conduce la verbul „lavare” din limba latina, care inseamna „a spala”, ceea ce ne conduce la concluzia ca lavanda era folosita in scopuri de curatenie si ingrijire personala, inca de la inceputurile civilizatiei. Atat grecii cat si romanii stiau de exemplu ca lavanda ajuta persoanele care sufera insomnii, anxietate si stari depresive, printre multe altele. Spre deosebire de egiptenii care obisnuiau sa isi unga capul cu ulei de lavanda, filosofii greci preferau sa isi unga talpile picioarelor, pentru ca apoi parfumul sa se ridice natural pana la nivelul capului, parfumand tot corpul.

Primele tratamente prescrise de medici cu lavanda dateaza din 77 d.Chr. Atunci se folosea pentru a elimina indigestia, durerile de cap si usturimile de gat. Si romanii au recunoscut lavanda pentru proprietatile sale tamaduitoare si antiseptice, pentru capacitatea de a indeparta insectele cu ajutorul parfumului puternic de lavanda si o foloseau des atat pentru spalarea rufelor, ingrijirea personala, cat si pentru gatit sau improspatarea camerelor. Este cunoscut de catre istorici faptul ca soldatii romani luau lavanda cu ei in campaniile militare pentru tratarea ranilor, a intepaturilor de insecte sau a problemelor cu stomacul sau rinichii.

In perioada Renasterii, in Franta, lavanda era folosita la scara larga impotriva infectiilor. In secolul XVII majoritatea scrierilor despre plante recomandau lavanda ca fiind un medicament miraculos, bun pentru multe probleme de sanatate. Atunci au inceput sa apara foarte multi comercianti stradali de lavanda. Preturile erau destul de piperate, mai ales la Marea Ciuma din 1665, cand lavanda se considera ca tine departe boala.

Totodata, Regina Victoria a Marii Britanii folosea foarte des lavanda, inclusiv cand facea baie cerea ramuri de lavanda in apa. Mai tarziu lavanda proaspata a inceput sa fie uscata si pusa in saculeti printre haine pentru a alunga fluturii si moliile. Lavanda se mai folosea si pentru spalarea peretilor si a mobilei, pentru ca ajuta la indepartarea insectelor de toate felurile. 

Ce contine lavanda?

Principiul activ al florilor de lavanda este uleiul volatil, al carui continut difera in functie de specie, varietate, soi, moment de recoltare sau forma de conditionare. Florile proaspete contin pana la 0,8% ulei volatil, iar cele uscate pana la 1,5%.

Din punct de vedere cantitativ, componentele principale care imprima si mirosul de baza al produsului Lavandulae aetheroleum sunt linaloolul (20-35%) si acetatul de linalil (30-55%), insa aroma este determinata si prin aportul cineolului, camforei sau geraniolului. Lavandulolul, acetatul de lavandulil, cis- si trans-ocimenul sunt compusii caracteristici ai uleiu.ui de levantica, iar perila-alcoolul este important datorita actiunii sale farmacologice.

Alti compusi identificati in produsul vegetai sunt: flavonoide (mai ales sub forma flavon-7-glucozdelor, care se acumuleaza cu preponderenta in frunze), cumarine (dihi- drocumarina, herniarina, umbeliferona), fitosteroli si, nu in ultimul rand, taninuri (5-10%), intre care se distinge ca importanta farmacologica acidul rozmarinic, care este de fapt o depsida formata prin esterificarea acidului a-hidroxi-dihidro-cafeic cu acidul cafeic; de asemenea, produsul contine acid oleanolic si acid ursolic.

In ceea ce priveste compozitia chimica a uleiurilor volatile de lavanda folosite in aromaterapie, aceasta difera de la o specie la alta. Daca pentru Lavandulae angustifoliae aetheroleum aromaterapia cere un continut de 40-50% esteri (predominand acetatul do lilalil), 30-40% monoterpenoli (mai ales linalool), 7-13% hidrocarburi monoterpenice (in principal ocimen), 8% sescviterpene si 1,5% oxizi, in cazul uleiului volatil separat din L. latifolia continutul in monoterpenoli trebuie sa se incadreze intre 35 si 40% (pre­ponderent linalool), 25 si 35% oxizi (mai ales 1,8-cineol), 10 si 20% monoterpencetone (cu borneona importanta cantitativ), 5 si 8% hidrocarburi monoterpenice si pana la 2% sescviterpene si esteri.

Cum se poate folosi lavanda?

Lavanda se foloseste in mai multe forme, inclusiv sub forma de ulei. Uleiul esential de lavanda este initiatorul revolutiei aromoterapiei moderne si puteti folosi uleiul esential de levantica pentru a va reintineri si relaxa trupul si mintea parfumand aerul din incapere. Se cunosc si numeroase utilizari ale lavandei in arta culinara, mai ales in zona mediteraneeana. Condiment fin si delicat, lavanda face casa buna cu gelateria si cofetaria. Vom intalni lavanda si in salate sau antreuri, in preparate cu carne, mai ales vanat sau pur si simplu ca element de decor.

Este una dintre cele mai puternice plante de leac din lume, care ofera alinare atat fizica cat si psihica ameliorand diverse probleme, cum ar fi arsuri, afte bucale, migrene, insomnii, muscaturi de insecte, afectiuni ale pielii, infectii, stres sau tensiune nervoasa. Isi datoreaza acest uimitor spectru de vindecare continutului sau chimic foarte complex.

Lavanda este o planta adaptogena, care ajuta corpul uman sa se adapteze la stres sau la anumite dezechilibre. Este de un real ajutor pentru relaxare si ajuta foarte mult la instalarea somnului, dar cu toate acestea are si proprietati de restabilirea a echilibrului organismului si astfel il va stimula energetic. Uleiul esential de lavanda are actiune sedativa, relaxanta muscular, antiinflamatoare, analgezica, cicatrizanta, scade tensiunea sangvina, reduce manifestarile stresului.

Ce beneficii are lavanda?

Lavanda este o planta extrem de versatila si cu multiple beneficii pentru organismul uman. Pentru sistemul circulator lavanda este un excelent adjuvant in cazul persoanelor care au nevoie sa reduca presiunea sanguina, palpitatiile si toate celelalte boli cardiace provocate de stres. Extractul de lavanda este un bun remediu pentru toate bolile digestive, in special cele ale copiilor, cum ar fi colicile si diareea.

In plus, uleiul de levantica grabeste vindecarea ranilor deschise, avand rolul de a calma pacienta, dar si de a purifica aerul. Reduce manifestarile sindromului premenstrual, durerea menstruala si problemele specifice menopauzei. Reduce durerile musculare, deoarece aceasta planta calmeaza durerea si spasmele si reduce inflamatiile.

Echilibreaza sistemul nervos si reduce manifestarile stresului la nivel emotional si anxietatea. Combate depresia si este un remediu excelent pentru migrene, dureri de cap si insomnie. Revigoreaza sistemul imunitar si este recomandat pentru protectia pe care o ofera impotriva infectiilor. Lavanda este eficienta in combaterea virusurilor, racelilor, tusei, gripei, bronsitei, astmului si infectiilor gatului. Este recomandata pentru ingrijirea tuturor tipurilor de piele, datorita puterii de reintinerire si proprietatilor sale antiseptice, antifun-gice, calmante, curative si echilibrante. Lavanda este un adjuvant in vindecarea vanatailor, arsurilor (si a celor din cauza soarelui), acneei, abcesului, eczemei, micozelor si psoriazisului. Lavanda este eficienta in tratamentul bolilor infectioase ale pielii, cum ar fi scabia si varicela (varsatul de vant).

Cum se foloseste lavanda in cosmetica?

Lavanda este un aliat important pentru piele. Mai ales pentru pielea atopica, pielea care dezvolta usor eczeme, pielea acneica. Pentru a trata eczemele, amesteca doua picaturi de ulei de lavanda, doua picaturi de ulei de arbore de ceai si doua lingurite de ulei de cocos si aplica solutia in fiecare zi. In plus, uleiul de lavanda poate albi pielea. Mai exact, poate reduce depigmentarile, in special petele inchise la culoare. In plus, uleiul de lavanda poate diminua aspectul petelor si a rosetii.

Ridurile si liniile fine ale tenului sunt cauzate si de actiunea radicalilor liberi. Datorita faptului ca este bogat in antioxidanti, uleiul de lavanda te ajuta sa te protejezi de radicalii liberi. Pentru a estompa ridurile, aplica o combinatie intre cateva picaturi de ulei esential de lavanda si ulei de cocos. Amestecul poate fi folosit ca hidratant o data sau de doua ori pe zi.

Uleiul de lavanda poate trata si inflamatia insotita de dureri. Pentru a trata inflamatia cauzata de arsuri, combina 1-3 picaturi de ulei de lavanda si 1-2 lingurite de moringa sau ulei de cocos. Amestecul poate fi aplicat de 3 ori pe zi. Daca ai suferit arsuri solare, iti poti ameliora disconfortul folosind un spray cu ulei de lavanda. Combina un sfert de cana de suc de aloe vera, 2 linguri de apa distilata, 10-12 picaturi de ulei de lavanda si ulei de jojoba si pune amestecul intr-o sticla de tip spray. Agita sticla si pulverizeaza solutia pe arsurile solare. Foloseste spray-ul de 2-3 ori pe zi pana cand se vindeca leziunile. 

SURSE DOCUMENTARE:

https://library.essentialwholesale.com/lavender-the-plant-and-its-use-in-skin-care/

https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/21649812/

REFERINTE:

  • Evaluating the efficacy of lavender aromatherapy on peripheral venous cannulation pain and anxiety: A prospective, randomized study.
    Karaman T, Karaman S, Dogru S, Tapar H, Sahin A, Suren M, Arici S, Kaya Z.Complement Ther Clin Pract. 2016 May;23:64-8. doi: 10.1016/j.ctcp.2016.03.008. Epub 2016 Mar 25.PMID: 27157961 Clinical Trial.
  • Can lavender oil inhalation help to overcome dental anxiety and pain in children? A randomized clinical trial.
    Arslan I, Aydinoglu S, Karan NB.Eur J Pediatr. 2020 Jun;179(6):985-992. doi: 10.1007/s00431-020-03595-7. Epub 2020 Feb 6.PMID: 32030454 Clinical Trial.
  • The effects of lavender and rosemary essential oils on test-taking anxiety among graduate nursing students.
    McCaffrey R, Thomas DJ, Kinzelman AO.Holist Nurs Pract. 2009 Mar-Apr;23(2):88-93. doi: 10.1097/HNP.0b013e3181a110aa.PMID: 19258850 Clinical Trial.
  • Aromatherapy massage with lavender essential oil and the prevention of disability in ADL in patients with osteoarthritis of the knee: A randomized controlled clinical trial.
    Nasiri A, Mahmodi MA.Complement Ther Clin Pract. 2018 Feb;30:116-121. doi: 10.1016/j.ctcp.2017.12.012. Epub 2017 Dec 12.

Informatiile din acest articol nu trebuie sa inlocuiasca consultarea unui specialist sau vizita la un medic. Orice recomandare medicala continuta de acest material are scop pur informativ. Concluziile sau referintele nu sunt tipice si pot varia de la individ la individ si pot depinde de stilul de viata al fiecaruia, de starea de sanatate, dar si de alti factori. Aceste informatii nu trebuie sa inlocuiasca un diagnostic avizat.

PRODUSE RECOMANDATE

Top vanzari
CeraVe Gel de spalare hidratant, piele normal-uscata, 236 ml

Gelul de Spălare Hidratant CeraVe curăță eficient și ajută la repararea...

29,40 RON
Klorane Bebe DUO PACK Gel Spumant 2 * 500ml (1 + 70% la al doilea)

Klorane Bebe Duo Pack Gel Spumant ofera o ingrijire atenta si delicata...

56,58 RON
CeraVe Gel de spalare hidratant, piele normal-uscata, 473 ml

CeraVe Gel de spalare hidratant este recomandat persoanelor cu piele...

40,40 RON
newsletter