Suferi de stres? Cele mai simple 10 metode de relaxare la tine acasa

Publicat la: 16/05/2022

Suferi de stres? Cele mai simple 10 metode de relaxare la tine acasa

Poluarea, dinamica fortei de munca, instabilitatea economica, alimentatia precara, schimbarile climatice, radicalii liberi si in ultimii ani pandemia sunt doar cateva dintre cauzele care au determinat ca stresul sa afecteze o patura din ce in ce mai larga de populatie. Daca in trecut stresul era o consecinta a unei experiente traumatizante, in ziua de azi stresul a devenit un raspuns la activitatile noastre cotidiene, iar pentru unii dintre noi a devenit un stil de viata nociv cu consecinte importante asupra sanatatii. Cum il putem tine la control si care sunt cele mai la indemana 10 metode de relaxare descopera in randurile care urmeaza.

Cum apare stresul? Simptome stres 

Cauzele stresului. Cele mai cunoscute triggere pentru stres 

10 metode si tehnici de relaxare pe care le poti practica acasa

Cum apare stresul. Simptome stres

Atunci cand ne aflam intr-o situatie stresanta, in sangele nostru se descarca adrenalina si noradrenalina, doi hormoni care au rolul de a ne ajuta sa ne mobilizam si sa facem fata provocarii pe care o intampinam prin cresterea rapida a nivelului de energie din organism. Pe termen scurt, o asemenea mobilizare generala poate fi benefica, insa, pe termen lung (stres cronic), organismul, suprasolicitat aproape permanent, isi epuizeaza resursele si are de suferit.

De aceea, persoanele stresate se confrunta cu stari de oboseala accentuata si de nervozitate, se relaxeaza greu, au probleme cu somnul (treziri repetate, insomnie), slabesc brusc (pentru ca isi pierd pofta de mancare), sau, dimpotriva, se ingrasa mult, in scurt timp (pentru ca mananca haotic, cautand in mancare o supapa de relaxare si de alinare) si se imbolnavesc mai usor (pentru ca le-a scazut imunitatea organismului). Iar investigatiile lor medicale vor arata cresterea nivelului tensiunii arteriale, tahicardie, cresterea nivelurilor glicemiei si colesterolului, dezechilibre hormonale si altele.

Cauzele stresului. Cele mai cunoscute triggere pentru stres

Cauzele stresului sunt multiple si de obicei reprezinta un cumul de surse. Stresul poate fi legat de starea de sanatate, de dificultatile financiare, de problemele de la locul de munca, de tensiunile din familie, de dorinta de a avea un statut sau de a ajunge la un anumit standard impus de noi sau de societate si lista poate continua.

 

Practic, orice schimbare din viata noastra care necesita adaptare ne poate provoca stres. Stresul se poate manifesta prin anxietate, insomnie, dureri de cap si de stomac, libidou scazut, stari de nervozitate si irascibilitate, dar si prin slabirea sistemului imunitar.

Inainte de a vorbi despre triggere sau cele mai cunoscute cauze pentru manifestarea stresului, trebuie sa stim faptul ca exista doua tipuri de stres.

Stres acut - acesta reprezinta reactia imediata la o situatie dificila. Odata ce aceasta a fost rezolvata, hormonii stresului revin la un nivel normal, fara sa aiba alte manifestari de lunga durata asupra organismului. In unele cazuri, stresul acut este considerat a fi benefic pentru buna functionare a creierului. Adrenalina si norepinefrina, hormoni care sunt eliberati ca urmare a stresului, produc o stare de emotie extrema, care ne ajuta sa gandim si sa reactionam rapid in situatii de urgenta. Acesti hormoni dispar la scurt timp dupa ce au fost eliberati in organism.

Stres cronic - reprezinta un tip de stres continuu, care de cele mai multe ori nu este generat de o situatie periculoasa ori dificila. Stresul cronic poate avea urmari pe termen indelungat asupra organismului si poate duce la aparitia unor manifestari precum dureri de cap, constipatie etc. Stresul cronic are manifestari de durata, deoarece duce la eliberarea in organism a unui hormon numit cortizol, ale carui efecte pot persista timp indelungat. Un nivel ridicat de cortizol poate duce la aparitia diferitelor probleme de sanatate.

Pe scurt, cele mai cunoscute triggere pentru stres acut si cronic sunt urmatoarele:

  • Probleme la locul de munca, surmenaj psihic, burnout;
  • Lipsa timpului liber din cauza programului incarcat la job;
  • Decesul unei persoane dragi;
  • Relatiile, casatoriile, despartirile;
  • Supravietuirea dintr-un accident, un eveniment nefericit sau o boala care a pus viata in pericol;
  • Ingrijirea unei persoane apropiate care sufera de o boala cronica;
  • Practicarea unei meserii periculoase precum cea de pompier, jandarm de interventie, politist criminalistica;
  • Pierderea unei sarcini sau criza de depresie postnatala;
  • Timpul petrecut intr-un trafic aglomerat zi de zi;
  • Expunerea la zgomote excesive, aglomeratie, poluare;

10 metode si tehnici de relaxare pe care le poti practica acasa

Dincolo de problemele hormonale, psihologice, dincolo de contextul in care traim, stresul poate fi tinut sub control iar efectele sale nocive pot fi ameliorate daca avem grija la cateva lucruri. In primul rand, respiratia profunda abdominala ne ajuta sa ne relaxam, sa ne oxigenam creierul si sa dormim mai bine. Inspiram treptat pe nas pana observam ca abdomenul se umfla si apoi expiram in acelasi mod pe gura. Se repeta pana ce simtim ca organismul incepe sa se detensioneze. Pentru un efect mai puternic, se recomanda pe fundal o muzica linistitoare si inainte o baie calda in care sa folositi un scrub care sa va relaxeze.

 

1. Meditatie si yoga au rolul de a reduce stresul si anxietatea, de a induce somnul in mod natural si de a imbunatati starea de sanatate a intreg organismului.

 

2. Masajul terapeutic de relaxare ajuta organismul sa se relaxeze, elibereaza tensiunea la nivel muscular si induce starea de bine. De asemenea, se poate apela si la reflexoterapie, tehnica care presupune masajul talpilor, acolo unde exista cei mai multi centri nervosi. In uleiul clasic de masaj se pot adauga cateva picaturi de ulei de lavanda. Si totodata inainte de masaj se poate opta pentru baie pentru un ulei special.

 

3. Presopunctura este o tehnica veche de peste 4000 de ani, practicata initial de chinezi. Presopunctura presupune apasarea unor puncte strategice de pe corp cu scopul de a reduce durerea si tensiunea musculara, de a imbunatati circulatia si de a elibera in corp endorfine, denumite si moleculele fericirii. Se recomanda in perioadele de stres puternic, anxietate, depresie si insomnie. In plus, presopunctura se recomanda dupa o baie fierbinte cu geluri aromate pentru relaxarea pielii.

 

4. Muzica binaurala face parte din acele artefacte ale activitatii creierului sau sunete aparente cauzate de stimuli fizici specifici. Acest efect a fost descoperit in 1839 de catre savantul prusac Heinrich Wilhelm Dove, castigand o mai mare apreciere din partea opiniei publice in secolul al 20-lea, care se baza pe afirmatiile ce veneau din partea comunitatii de medicina alternativa, care sustinea ca tonurile binaurale ar putea ajuta la inducerea relaxarii, meditatiei, creativitatii si ale altor stari mentale dorite. Efectul asupra undelor cerebrale depinde de diferenta de frecventa a fiecarui ton: de exemplu, daca intr-o ureche au fost redate tonuri de 300 Hz si 310 Hz in cealalta, atunci tonul binaural ar avea o frecventa de 10 Hz.

5. Sesiune de SPA

Sedintele de SPA sunt extrem de relaxante pentru organism dar si pentru psihic. Fie ca alegi masaj cu pietre vulcanice, sauna uscata si umeda in sesiuni succesive sau jacuzzi, orice inseamna SPA inseamna desfatare pentru piele si secretie de endorfine, de serotonina si dopamina. 

Daca iti doresti sa mergi la SPA si nu iti permite timpul poti sa iti organizezi un SPA la tine acasa ca scapi de stres. Incepe prin pregatirea spatiului, aseaza prosoape curate in jur, poti aprinde betisoare parfumate sau uleiuri esentiale pe baza de lavanda sau citrice. Alege apoi un gel de dus special creat pentru a relaxa pielea si a te ajuta sa scapi de stres. Poti sa adaugi si sare grunjoasa in cada sau sare de Himalaya.

 

6. Scaun de masaj cu functii ajustabile

Toti stim cat de important este masajul pentru relaxarea musculaturii, pentru miscarea limfei in corp, mai ales in cazul in care esti o persoana sedentara care sta prea mult nemiscat la birou. Iar acum exista o multime de modele pe piata de scaune pentru masaj care pot fi montate foarte usor in living sau dormitor. 

7. Aromaterapia

Dupa o saptamana agitata la munca, dupa task-uri stresante la job, dupa certurile cu familia, cu partenerul de viata, aromaterapia te poate ajuta sa te linistesti, folosind uleiuri esentiale. Uleiurile pot fi inhalate, folosindu-le intr-un difuzor ce raspandeste mirosul in camera sau pot fi folosite pentru masarea corpului, in special zona cervicala. Exista o multime de modele de device-uri care transforma orice ulei esential intr-un abur suav de parfum si note de citrice, menta, ciocolata, fiecare dupa gust. 

8. Cromoterapia

Poate ca acest tip de terapie este nou pentru tine, dar trebuie sa stii ca felul in care culorile actioneaza asupra creierului te pot binedispune si te ajuta sa te relaxezi. Specialistii sustin ca verdele e cea mai relaxanta culoare. Fie ca alegi sa porti o culoare care te relaxeaza sau sa iti iei flori sau alte obiecte de aceeasi culoare, vei reusi sa te destresezi. Cromoterapia se poate manifesta si mai dinamic. Poti sa iei de exemplu creioane colorate si sa incerci sa colorezi diferite coli de hartie alba. 

9. Deseneaza sau picteaza in stil MANDALA

Foarte aproape de cromoterapie este si terapia cu ajutorul unor forme geometrice simetrice numite Mandala. Mandala este o forma de arta care se pierde in negura vremii in India, terapie care a fost mai tarziu preluata de psihologul Carl Gustav Jung si folosita in meditatie, pentru a aduce un echilibru mental, pace, liniste, pentru a stimula creativitatea. Cuvantul vine din sanscrita iar semnificatia: “manda” inseamna “cerc” dar si “sfera” iar “la” inseamna “continator”.

Mandala apare foarte des in natura la nivel micro (de la forma celulelor, picaturii de apa, fructe, pietre – toate avand forma sferica) si la nivel macro (planetele si celelalte corpuri ceresti). De aici si faptul ca omul este inclinat spre aceasta forma, spre cerc, sfera, care creeaza o legatura a noastra, a fiintelor umane cu natura, cu universul.

10. Ikebana, arta de a privi si a aranja buchete de flori

Daca nu iti place sa colorezi, poti incerca ca metoda de relaxare acasa Ikebana. Aceasta tehnica este la fel de veche ca istoria medievala a Japoniei si reprezinta una dintre cele mai deosebite arte care caracterizeaza cultura japoneza si in acelasi timp o pasiune si o activitate recreationala imbratisata de catre foarte multe persoane din lumea intreaga.

Inca din cele mai vechi timpuri oamenii care au populat fiecare colt al lumii au manifestat un mare interes fata de frumusetea florilor acestea devenind cu trecerea timpului elemente ale naturii cu o puternica simbolistica. Elegante, gratioase si simple, florile de toate feluri au devenit simboluri si motive cultivate in literatura si muzica, iar aranjarea florilor a devenit o arta in adevaratul sens al cuvantului.

Ikebana reprezinta asadar una dintre cele mai interesante ramuri ale culturii japoneze, cultura care este considerata una dintre cele mai bogate si in acelasi timp controversate culturi din lumea intreaga.

Si daca tot am vorbit despre relaxarea pielii tale, despre stresul oxidativ, despre radicalii liberi care pot periclita echilibrul pH-ului pielii tale, iata cateva insight-uri pe care nu le stii despre pielea ta.

  • Pielea ta este cel mai mare organ al corpului tau, cu o suprafata de aproximativ 2 metri patrati. (Urmatorul cel mai mare organ din corpul tau este ficatul.)
  • Nu toata pielea de pe corp are aceeasi grosime. Pleoapele, de exemplu, au pielea mai subtire – 0,05 milimetri – in timp ce palmele si talpile picioarelor au pielea mai groasa, 1,5 milimetri.
  • Pielea ta este grea. Aproximativ 16% din greutatea corporala este data doar de piele. In plus, pielea ta nu este alcatuita dintr-un singur strat. Exista trei straturi ale pielii: epiderma, dermul si hipodermul. Hipodermul este cel mai profund strat si este alcatuit din celule de grasime si colagen. Dermul este stratul intermediar si este responsabil pentru 90% din grosimea pielii. Epiderma este stratul exterior si serveste ca o bariera protectoare intre corp si mediu.
  • Pierzi o cantitate impresionanta de celule ale pielii in fiecare minut. Pierzi 30-40.000 celule pielii pe minut! Iar o mare parte din aceasta cantitate se gaseste in praful din locuinte.
  • Pielea ta ajuta organismul sa mentina controlul temperaturii. Cand va supraincalziti vasele de sange se largesc astfel incat caldura poate fi eliberata cu usurinta prin piele. Cand corpul este rece, vasele de sange din piele se strang.
  • Pielea ta a avut o culoare diferita cand te-ai nascut. Pielea sanatoasa a copilului nou-nascut este de fapt o culoare rosie sau purpurie, iar mainile si picioarele sunt nuante albastru.
  • Cicatricile sunt cauzate de deteriorarea celui de-al doilea strat al pielii, dermul. Colagenul din cicatrici este diferit de colagen din pielea normala. Ca atare, chiar si atunci cand celulele pielii mor si sunt inlocuite, colagenul cicatricial nu este schimbat. Pe tesutul cicatricial nu creste parul.
  • Modul in care dormi poate afecta pielea. Dormitul cu fata inghesuita in perna poate determina aparitia ridurilor.
  • Pielea bebelusului este acoperita cu o substanta protectoare, cerata, numita vernix. Vernix este un film cerat care protejeaza pielea fatului in uter. De obicei, se spala cu prima baie a bebelusului.

SURSE DOCUMENTARE:

https://www.merriam-webster.com/dictionary/ikebana

https://www.invaluable.com/blog/what-is-a-mandala/

REFERINTE:

  • Tanabe, Willa Jane (2001). "Japanese Mandalas: Representations of Sacred Geography". Japanese Journal of Religious Studies
  • Kheper,The Buddhist Mandala – Sacred Geometry and Art^ www.sbctc.edu (adapted). "Module 4: The Artistic Principles" (PDF). Saylor.org. Retrieved 2 April 2012.
  • Khanna Madhu, Yantra: The Tantric Symbol of Cosmic Unity. Thames and Hudson, 1979, p. 12.
  • Khanna, Madhu, Yantra: The Tantric Symbol of Cosmic Unity. Thames and Hudson, 1979, pp. 12-22. 
  • John Ankerberg, John Weldon (1996), Encyclopedia of New Age Beliefs: The New Age Movement, p. 343,
  • "Vajrabhairava Mandala". The Metropolitan Museum of Art. The Metropolitan Museum of Art. Retrieved 19 November 2017.
  • Watt, James C.Y. (1997). When Silk was Gold: Central Asian and Chinese Textiles. New York: The Metropolitan Museum of Art. p. 95.
  • Cosmological Mandala with Mount Meru". The Metropolitan Museum of Art. The Metropolitan Museum of Art

Informatiile din acest articol nu trebuie sa inlocuiasca consultarea unui specialist sau vizita la un medic. Orice recomandare medicala continuta de acest material are scop pur informativ. Concluziile sau referintele nu sunt tipice si pot varia de la individ la individ si pot depinde de stilul de viata al fiecaruia, de starea de sanatate, dar si de alti factori. Aceste informatii nu trebuie sa inlocuiasca un diagnostic avizat.

PRODUSE DISPONIBILE

Top vanzari
Crema cu Vitamina A + E + C, 50 ml Vitalia K

Crema cu vitaminele A, E si C Santaderm® este potrivita pielii uscate si...

5,90 RON
CeraVe Lotiune hidratanta fata si corp, piele uscata si foarte uscata 473 ml

Loțiunea Hidratantă CeraVe are la bază o formulă unică, lejeră ce oferă...

56,40 RON
Klorane Bebe DUO PACK Gel Spumant delicat, 2 * 500ml (1 + 70% la al doilea)

Klorane Bebe Duo Pack Gel Spumant ofera o ingrijire atenta si delicata...

63,57 RON
newsletter