Discopatie

Este Movial plus eficient pentru discopatie lombara?

Georgiana, Farmacistul Spring a raspuns:

Buna ziua. Movial Plus este un supliment care ajuta la nutritia articulatiilor prin imbunatatirea calitatii si vascozitatii lichidului sinovial cu efecte resimite de pacienti prin reducerea durerii si imbunatatirea mobilitatii. Produsul actioneaza direct impotriva durerilor articulare si scade frecarea intre suprafetele articulare aflate in suferinta, ducand la cresterea mobilitatii articulare.
Se stie deja ca discopatia lombara este cauzata de modificarile degenerative la nivelul discului intervertebral care apar in mod natural pe masura ce inaintam in varsta. Discul intervertebral este situat intre cele doua vertebre si este alcatuit dintr-un nucleu pulpos la interior, asemanator unui gel si un inel fibros, la exterior, dispus de jur imprejurul nucleului, care are rolul de a-l tine pe loc, in tensiune, asemanator cu un ligament articular. Discul intervertebral actioneaza ca o „perna” sau ca un „amortizor de socuri” la nivelul coloanei vertebrale. El preia socurile si solicitarile excesive care se exercita asupra vertebrelor ca urmare a activitatilor de zi cu zi. De asemenea, are rolul de a permite miscarea independenta a vertebrelor una fata de alta, in anumite limite, ceea ce ne permite sa ne aplecam, sa ne rotim sau sa efectuam miscari complexe la nivelul trunchiului.

80% din compozitia discului intervertebral este apa, ceea ce ii faciliteaza aceste proprietati. Insa pe masura pe inaintam in varsta, in mod natural in procesul de imbatranire, discul intervertebral isi pierde capacitatea de a retine apa, ceea ce ii schimba proprietatile fizice. Aceasta conditie este cunoscuta sub denumirea de boala degenerativa a discului intervertebral.

Substantele active din Movial Plus ( Acid hialuronic cu greutate moleculara crescuta, Colagen hidrolizat de tip II, Vitamina C) pot ameliora simptomele dar pentru un tratament adecvat este bine sa va adresati unui medic specialist sa va recomande medicamente cu prescriptie medicala.

newsletter