Lipsa de vitamine si minerale in organism se poate manifesta prin stari de oboseala, slabiciune, dureri de cap, ameteli, infectii minore, carcei, lipsa poftei de mancare, aspect palid, probleme cu pielea, unghiile si parul, sangerarea frecventa a gingiilor, infectii la nivelul cavitatii bucale, schimbari dese de dispozitie sau stari de iritabilitate. Atunci cand sistemul imunitar este slabit se resimt stari de oboseala, iar rezistenta la infectii este redusa. Acestea indica deficienta de vitamina C. Daca te confrunti cu caderea parului si aparitia matretei atunci s-ar putea sa ai nevoie de vitamina B8 (biotina), vitamina E, Omega-3, Zinc sau Seleniu. Daca te confrunti cu stomatita s-ar putea sa ai nevoie de un aport mai mare de acid folic, vitamina B12 si fier.
Problemele de la nivelul pielii, precum aparitia acneei si a petelor sau iritatia pielii pot indica lipsa vitaminelor A si E. Daca te confrunti cu dureri, crampe musculare si carcei, atunci s-ar putea ca organismul tau sa aiba nevoie de magneziu si calciu. Deficitul de vitamina B12 si fier poate determina paloare. Starea nejustificata de oboseala poate fi cauzata de deficitul de vitamina D. Deficitul de iod se poate manifesta prin retentie de apa care duce la umflarea ochilor, mainilor sau picioarelor. Deficitul de probiotice poate cauza afte sau candidoze bucale.
Vitaminele si mineralele se aleg in functie de cateva criterii principale. In primul rand trebuie sa tii cont de simptome si de problemele cu care te confrunti. La fel de importanta este si varsta pe care o ai. De asemenea, poti alege un complex de vitamine si minerale in functie de anotimp. In sezonul rece imunitatea scade. Vitaminele si mineralele recomandate iarna sunt vitamina C, fier, Vitamina A, Vitamina E și Seleniu. Vara organismul trebuie sa faca fata temperaturilor ridicate si razelor UV, de aceea ai nevoie de vitamina C, vitamina E, vitamina A si vitamina D. Copiii au nevoi de specifice pentru buna functionare a organismului.
De obicei, ei au nevoie de vitamina D, vitamina C, vitamina A, vitamina E, vitaminele B1, B2, B3, B6 si B12, calciu, fier, magneziu, zinc, seleniu, iod, colina, biotina, acid folic si acid pantotenic. Este important sa alegi un complex de vitamine si minerale in functie de grupa de varsta in care se afla copilul. In ceea ce priveste adultii, pentru persoanele cu varste cuprinse intre 20 si 40 de ani sunt necesare, de obicei, vitaminele D, C, E, B9, precum si fier. Persoanele cu varste cuprinse intre 40 si 60 de ani au nevoie de vitamina D, vitaminele B, calciu, fier si acizi grasi Omega-3. Persoanele de peste 60 de ani au nevoie cu precadere de vitamina D care mentine sanatatea oaselor si muschilor, dar si de vitaminele mentionate mai sus.
Beneficiile vitaminelor si mineralelor pentru organism sunt multiple. De la intarirea sistemului imunitar, conferirea de energie, dezvoltarea celulelor, regenerarea tesuturilor, sanatatea oaselor, dintilor si muschilor, sanatatea parului si a unghiilor, functionarea normala a creierului si a sistemului nervos, sanatatea sistemului cardiovascular, apararea organismului de boli, metabolismul proteinelor, glucidelor, lipidelor si mineralelor, la prevenirea malformatiilor congenitale sau la intretinerea in mod sanatos a frumusetii, vitaminele si mineralele contribuie la sanatatea organismului.