Se încarca...
Producator: BERLIN CHEMIE

Disclaimer medicamente RX

Se elibereaza cu reteta

Borenar 10 mg x 10 compr. orodispersabile

Prospect Borenar 10 mg x 10 compr. orodispersabile

|

1. Ce este Borenar şi pentru ce se utilizează

Borenar conţine substanţa activă bilastină care este un antihistaminic. Borenar este utilizat pentru ameliorarea simptomelor febrei fânului (strănut, mâncărime nazală, curgere a nasului, obstrucţie nazală şi ochi roşii, secreţie lacrimală abundentă) şi a altor forme de rinite alergice. Poate fi folosit şi pentru a trata erupţii şi mâncărimi ale pielii (erupţii cutanate sau urticarie). 

2. Ce trebuie să ştiţi înainte să luaţi Borenar

Nu luaţi Borenar:

- dacă sunteţi alergic la bilastină sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament (enumerate la pct. 6). 

Atenţionări şi precauţii

Adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului înainte să luaţi Borenar, dacă aveţi insuficienţă renală moderată sau severă şi, în plus, luaţi alte medicamente (vezi “Borenar împreună cu alte medicamente“). 

Copii

Nu administraţi acest medicament copiilor cu vârsta sub 12 ani.

Nu depăşiţi doza recomandată. Dacă simptomele persistă, adresaţi-vă medicului.

Borenar împreună cu alte medicamente

Spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi, aţi luat recent sau s-ar putea să luaţi orice alte medicamente, inclusiv medicamente eliberate fără prescripţie medicală. În special, discutaţi cu medicul dumneavoastră dacă luaţi oricare dintre medicamentele următoare:  

• Ketoconazol (un medicament antifungic)

• Eritromicină (un antibiotic)

• Diltiazem (pentru tratamentul anginei pectorale)

• Ciclosporină (pentru scăderea activităţii sistemului imunitar, pentru a evita respingerea unui transplant sau pentru a reduce activitatea bolii în boli autoimune şi alergice cum sunt psoriazis, dermatită atopică sau artrită reumatoidă) 

• Ritonavir (pentru tratamentul SIDA)

• Rifampicină (un antibiotic)

Borenar împreună cu alimente, băuturi şi alcool

Aceste comprimate nu trebuie luate împreună cu alimente sau suc de grepfrut sau alte sucuri de fructe, deoarece acestea vor scădea efectul bilastinei. Pentru a evita acest lucru, puteţi: 

- să luaţi comprimatul şi să aşteptaţi timp de o oră înainte de a consuma alimente sau sucuri de fructe sau 

- dacă aţi consumat alimente sau aţi băut sucuri de fructe să aşteptaţi două ore înainte de a lua comprimatul. 

Bilastina, la doza recomandată (20 mg), nu creşte starea de somnolenţă provocată de alcool etilic.

Sarcina, alăptarea şi fertilitatea

Nu există sau există date limitate despre utilizarea bilastinei la femeile gravide sau în timpul alăptării şi despre efectele asupra fertilităţii. 

Dacă sunteţi gravidă sau alăptaţi, credeţi că aţi putea fi gravidă sau intenţionaţi să rămâneţi gravidă, adresaţi-vă medicului pentru recomandări înainte de a lua acest medicament. Adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua orice medicament. 

Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor

Un studiu efectuat pentru stabilirea efectului bilastinei asupra capacităţii de a conduce vehicule a demonstrat faptul că tratamentul cu 20 mg bilastină nu a afectat capacitatea de a conduce vehicule. 

Totuşi, în cazuri rare, unele persoane au prezentat somnolenţă, care poate influenţa capacitatea de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje. 

3. Cum să utilizaţi Borenar

Utilizaţi întotdeauna acest medicament exact aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră sau farmacistul. Discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur. 

Doza recomandată la adulţi, inclusiv la vârstnici şi adolescenţi cu vârsta de 12 ani şi peste este de 1 comprimat (20 mg) pe zi. 

- Comprimatul trebuie administrat pe cale orală.

- Comprimatul trebuie luat pe stomacul gol, de exemplu dimineaţa înainte de micul dejun. Nu trebuie să mâncaţi timp de 1 oră după administrarea de bilastină (vezi pct. 2, Borenar împreună cu alimente, băuturi şi alcool). 

- Înghiţiţi comprimatul cu un pahar cu apă.

- Linia mediană are numai rolul de a uşura ruperea comprimatului în cazul în care aveţi dificultăţi la înghiţirea comprimatului întreg. 

În ceea ce priveşte durata tratamentului, medicul dumneavoastră va stabili natura afecţiunii pe care o aveți şi va stabili cât timp trebuie sa luaţi Borenar. 

Utilizarea la copii

Nu administraţi acest medicament copiilor cu vârsta sub 12 ani.

Dacă luaţi mai mult Borenar decât trebuie

Dacă dumneavoastră sau altcineva aţi luat prea multe comprimate de Borenar, adresaţi-vă imediat medicului dumneavoastră sau farmacistului.  

Dacă uitaţi să luaţi Borenar

Nu luaţi o doză dublă pentru a compensa doza uitată.

Dacă aţi uitat să luaţi doza la timp, luaţi-o cât mai curând posibil, iar apoi reveniţi la programul dumneavoastră obişnuit de dozare. 

Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. 

4. Reacţii adverse posibile

Ca toate medicamentele, acest medicament poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele. 

Reacţiile adverse care pot apărea sunt:

Frecvente: pot afecta până la 1 din 10 persoane

• cefalee

• somnolenţă

Mai puţin frecvente: pot afecta până la 1 din 100 persoane

• traseu electric al inimii (ECG) anormal

• analize de sânge care arată modificări ale modului în care funcţionează ficatul

- ameţeli 

- durere de stomac

- oboseală

- apetit crescut

• bătăi neregulate ale inimii

- creştere a greutăţii corporale

- greaţă (senzaţie de rău)

- stare de nelinişte

- senzație de nas uscat sau disconfort nazal

- dureri abdominale

- diaree

- gastrită (inflamaţie a mucoasei stomacului)

- vertij (senzaţie de ameţeală sau învârtire)

- stare de slăbiciune

- sete

- dispnee (dificultate în respiraţie)

- senzație de gură uscată

- indigestie

- mâncărimi

- răni la gură (herpes oral)

- febră

• tinitus (ţiuit în urechi)

• tulburări de somn

- analize de sânge care arată modificări ale modului în care funcționează rinichii

- creştere a valorilor grăsimilor din sânge

Frecvenţă necunoscută: care nu poate fi estimată din datele disponibile

- palpitaţii (perceperea bătăilor inimii)

- tahicardie (bătăi rapide ale inimii)

- Reacții alergice ale căror semne pot include dificultăți în respirație, amețeală, colaps sau pierderea conștienței, umflarea feței, buzelor, limbii sau gâtului și / sau umflarea și înroșirea pielii. Dacă observați oricare dintre aceste reacții adverse grave, întrerupeți administrarea medicamentului și solicitați imediat asistență medicală de urgenţă. 

Raportarea reacţiilor adverse

Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Acestea includ orice reacţii adverse nemenţionate în acest prospect. De asemenea, puteţi raporta reacţiile adverse direct prin intermediul sistemului naţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro/. 

Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale

Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1

București 011478- RO

Tel: + 4 0757 117 259

Fax: +4 0213 163 497

e-mail: adr@anm.ro.

Raportând reacţiile adverse, puteţi contribui la furnizarea de informaţii suplimentare privind siguranţa acestui medicament. 

5. Cum se păstrează Borenar

Nu lăsaţi acest medicament la vederea şi îndemâna copiilor.

Nu utilizaţi acest medicament după data de expirare înscrisă pe cutie şi blister după EXP. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective. 

Acest medicament nu necesită condiţii speciale de păstrare.

Nu aruncaţi niciun medicament pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să aruncaţi medicamentele pe care nu le mai folosiţi. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului. 

6. Conţinutul ambalajului şi alte informaţii

Ce conţine Borenar

- Substanţa activă este bilastina. Fiecare comprimat conţine bilastină 20 mg.

- Celelalte componente sunt celuloză microcristalină PH 102, amidonglicolat de sodiu tip A (amidon de cartof), dioxid de siliciu coloidal anhidru, stearat de magneziu. 

Cum arată Borenar şi conţinutul ambalajului

Comprimate de Borenar sunt albe, ovale, biconvexe, cu linie mediană (lungime 10 mm, lăţime 5 mm).

Comprimatele sunt furnizate în blistere a 10, 20, 30, 40 sau 50 comprimate.

Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.

Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă şi fabricanții

Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă

MENARINI INTERNATIONAL OPERATIONS LUXEMBOURG S.A.

1, Avenue De La Gare

L-1611 Luxembourg

Luxemburg

{Sigla} Fabricanţii 

Faes Farma S.A.

Máximo Aguirre, 14

48940 Leioa (Vizcaya), Spania

Menarini - Von Heyden GmbH

Leipziger Strasse 7-13; 01097 – Dresden, Germania

A.Menarini Manufacturing Logistics and Services S.r.l.

Campo di Pile, 67100 L’Aquila (AQ), Italia

Acest prospect a fost revizuit în Mai 2018. 
 

SKU94806
EAN05400835007512
OTCNu
BrandBERLIN CHEMIE
LineNici unul
Scrieti propria recenzie
Numai utilizatorii înregistrați pot adăuga review-uri. Te rugăm să te conectezi sau să îți creezi un cont
Întrebări și răspunsuri despre produs
Fii primul care pune o întrebare
Întrebări și răspunsuri despre produs
Produsul Borenar 10 mg x 10 compr. orodispersabile face parte din categoria Medicamente cu reteta

Imaginile produselor prezentate pe site, forma de prezentare sau ambalajul acestora pot suferi modificari efectuate de producatori, neanunate. Spring Farma face eforturi pentru a mentine informatiile actualizate insa acestea pot avea uneori mici diferente fata de produsele livrate. Va asiguram ca produsele sunt mereu de aceeasi calitate, din surse sigure, direct de la producatori si furnizori autorizati. Va rugam sa ne scrieti pe adresa contact@springfarma.com in cazul in care sesizati diferente fata de produsele cu care v-ati obisnuit. In cazul produselor disponibile in culori/modele multilple ce nu pot fi selectate individual va rugam sa lasati un mesaj cu preferinta la plasarea comenzii, insa disponibilitatea in stoc poate varia si nu este garantata.