Program Call Center: Luni - Vineri, 9:00 - 17:00 | Telefon: 0374.471.155
Transport Gratuit pentru comenzile de minim 200 lei in perioada 06-09 iunie Program Call Center: Luni - Vineri, 9:00 - 17:00 | Telefon: 0374.471.155
Transport Gratuit pentru comenzile de minim 200 lei in perioada 06-09 iunie
Spring va ureaza Paste fericit!
Black Friday la Spring | Comenzi telefonice: 0374.471.155
Stimati clienti, datorita sarbatorilor Pascale este posibil sa apara intarzieri in livrarile coletelor. Ne cerem scuze pentru inconvenient. Paste fericit, plin de sanatate!

OTC - ANDM
Producator: BIONORICA
Data de expirare produs: 31.05.2026

Canephron picaturi orale solutie se utilizeaza pentru a preveni formarea calculilor la nivelul rinichilor la adulti si adolescenti cu varsta de 12 ani si peste.

Pentru mai multe detalii consultati sectiunea de Prospect.

Bionorica Canephron picaturi orale, solutie, 100 ml

în stoc
39,40 Lei

Canephron picături orale soluţie este un medicament din plante cu utilizare tradiţională.

Este folosit ca terapie suportivă la medicaţia specifică administrată în simptomele uşoare ale bolilor inflamatorii ale tractului urinar inferior şi pentru prevenirea formării calculilor la nivelul rinichilor la adulţi şi adolescenţi cu vârsta de 12 ani și peste.

Acest medicament din plante medicinale cu utilizare tradiţională se foloseşte pentru indicaţiile specificate, exclusiv pe baza utilizării îndelungate.

Mai multe informații
Prospect

Prospect: Informaţii pentru utilizator

CANEPHRON picături orale soluţie

Iarbă de ţintaură /rădăcină de leuştean /frunză de rozmarin

Citiţi cu atenţie şi în întregime acest prospect înainte de a începe să utilizaţi acest medicament, deoarece conţine informaţii importante pentru dumneavoastră.

Utilizaţi întotdeauna acest medicament conform indicaţiilor din acest prospect sau indicaţiilor medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Păstraţi acest prospect. S-ar putea să fie necesar să-l recitiţi.

Întrebaţi farmacistul dacă aveţi nevoie de mai multe informaţii sau recomandări.

Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. Acestea includ orice posibile reacţii adverse nemenţionate în acest prospect. Vezi pct. 4.

Dacă după 7 zile nu vă simţiţi mai bine sau vă simţiţi mai rău, trebuie să vă adresaţi unui medic.

Ce găsiți în acest prospect:

1. Ce este Canephron şi pentru ce se utilizează

2. Ce trebuie să știți înainte să utilizaţi Canephron

3. Cum să utilizaţi Canephron

4. Reacţii adverse posibile

5. Cum se păstrează Canephron

6. Conținutul ambalajului și alte informaţii

1. Ce este Canephron şi pentru ce se utilizează

Canephron picături orale soluţie este un medicament din plante cu utilizare tradiţională.

Este folosit ca terapie suportivă la medicaţia specifică administrată în simptomele uşoare ale bolilor inflamatorii ale tractului urinar inferior şi pentru prevenirea formării calculilor la nivelul rinichilor la adulţi şi adolescenţi cu vârsta de 12 ani și peste.

Acest medicament din plante medicinale cu utilizare tradiţională se foloseşte pentru indicaţiile specificate, exclusiv pe baza utilizării îndelungate.

2. Ce trebuie să știți înainte să utilizaţi Canephron

Nu utilizaţi Canephron

dacă sunteţi alergic (hipersensibil) la iarbă de ţintaură, rădăcină de leuştean, frunză de rozmarin, alte plante din familia Apiaceae (Umbelliferae) (de exemplu, anason, fenicul), anetol (componentă a uleiurilor esențiale de anason, fenicul) sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament (enumerate la punctul 6);

dacă aveţi ulcer gastric sau duodenal;

dacă aveţi boli inflamatorii ale rinichilor;

dacă aveţi insuficienţă renală.

Administrarea unei cantităţi mari de lichide este contraindicată în cazul umflării membrelor inferioare datorate afectării funcţiei rinichilor sau a inimii.

Atenționări și precauții

Înainte să luați Canephron, adresați-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

În caz de febră persistentă sau dacă apar spasme, sânge în urină, tulburări de urinare sau retenţie urinară acută, adresaţi-vă de urgenţă unui medic.

Copii

Acest medicament nu trebuie administrat copiilor cu vârsta sub 12 ani.

Canephron împreună cu alte medicamente

Până în prezent nu sunt cunoscute interacţiuni ale Canephron cu alte medicamente.

Spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi, aţi luat recent sau s-ar putea să luați orice alte medicamente.

Sarcina, alăptarea și fertilitatea

Dacă sunteți gravidă sau alăptați, credeți că ați putea fi gravidă sau intenționați să rămâneți gravidă, adresaţi-vă medicului sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua acest medicament.

Ca măsură de precauție, Canephron nu ar trebui utilizat în timpul sarcinii.

Nu se cunoaște dacă Canephron sau substanțele active/metaboliții acestuia se excretează în laptele uman. Canephron nu trebuie utilizat în timpul alăptării.

Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor

Nu s-au efectuat studii privind efectele asupra capacităţii de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.

Canephron picături orale soluție conţine 19 vol% alcool (etanol), respectiv până la 0,75 g alcool (etanol) la 5 ml, echivalent cu 19 ml bere sau 8 ml vin. Poate fi dăunător persoanelor cu alcoolism. Acest lucru trebuie avut în vedere la femeile gravide sau care alăptează, copii şi grupuri cu risc crescut cum sunt pacienţii cu boli ale ficatului sau epilepsie.

3. Cum să utilizaţi Canephron

Luaţi întotdeauna acest medicament exact aşa cum este descris în acest prospect sau așa cum v-a spus medicul dumneavoastră sau farmacistul. Discutaţi cu medicul sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.

Canephron picături orale soluţie se administrează de 3 ori pe zi aşa cum rezultă din tabelul de mai jos. Pentru administrarea corectă a dozelor se foloseşte măsura dozatoare cu gradaţii corespunzătoare, ataşată flaconului.

Vârsta

Doza

Doza zilnică totală

 

de 3 ori pe zi

 

Adulţi şi adolescenţi cu vârsta de 12 ani și

5 ml

15 ml

peste

 

 

Utilizarea la copii

 

 

Acest medicament nu trebuie administrat copiilor cu vârsta sub 12 ani.

Canephron picături orale soluție se administrează dimineața, la prânz și seara. Dacă este necesar, poate fi administrat împreună cu alte lichide (de exemplu, cu un pahar cu apă).

În timpul tratamentului este necesar consumul unei cantităţi suficient de mari de lichide.

Agitați flaconul înainte de utilizare.

Durata tratamentului

Dacă simptomele se înrăutăţesc sau nu se îmbunătăţesc după 7 zile de tratament, adresați-vă medicului. Este necesară consultarea informaţiilor de la subpunctul ”Atenționări și precauții” (pct. 2).

Spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă aveţi impresia că efectele Canephron sunt prea puternice sau prea slabe.

Dacă utilizați mai mult Canephron decât trebuie

Nu există date privind supradozajul cu Canephron.

Dacă uitați să utilizaţi Canephron

Nu luaţi o doză dublă pentru a compensa doza uitată.

Dacă încetați să utilizați Canephron

De regulă, întreruperea tratamentului cu Canephron se poate face în deplină siguranţă.

Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresaţi-vămedicului dumneavoastră sau farmacistului.

4. Reacţii adverse posibile

Ca toate medicamentele, acest medicament poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.

Reacţiile adverse sunt clasificate după următoarele frecvenţe:

Foarte frecvente

pot afecta mai mult de 1 din 10 persoane

Frecvente

pot afecta mai puţin de 1 din 10 persoane

Mai puţin frecvente

pot afecta mai puţin de 1 din 100 persoane

Rare

pot afecta mai puţin de 1 din 1000 persoane

Foarte rare

pot afecta mai puţin de 1 din 10000 persoane

Cu frecvenţă

care nu se poate estima pe baza datelor disponibile

necunoscută

 

Reacţii adverse frecvente:

Tulburări gastro-intestinale (greaţă, vărsături, diaree).

Reacții adverse cu frecvență necunoscută:

Reacții de hipersensibilitate / reacții alergice.

Dacă observaţi oricare dintre aceste reacţii adverse, opriți administrarea Canephron şi adresaţi-vă medicului dumneavoastră.

Raportarea reacţiilor adverse

Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. Acestea includ orice reacţii adverse nemenţionate în acest prospect. De asemenea, puteţi raporta reacţiile adverse direct prin intermediul sistemului național de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro/. Raportând reacţiile adverse, puteţi contribui la furnizarea de informaţii suplimentare privind siguranţa acestui medicament.

5. Cum se păstrează Canephron

Nu lăsați acest medicament la vederea şi îndemâna copiilor.

A se păstra la temperaturi sub 25°C, în ambalajul original.

A se utiliza în maxim 6 luni după prima deschidere a flaconului.

Nu utilizaţi acest medicament după data de expirare înscrisă pe cutie sau pe etichetă, după EXP. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective.

Ca şi în cazul altor medicamente din plante, pe parcursul păstrării Canephron picături orale soluţie poate deveni tulbure, aceasta însă nu afectează eficacitatea medicamentului.

A se agita bine înainte de utilizare.

Nu aruncați niciun medicamentpe calea apei sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să aruncați medicamentele pe care nu le mai folosiți. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.

6. Conținutul ambalajului și alte informaţii

Ce conţine Canephron

Substanţele active sunt: Centaurii herba (iarbă de ţintaură), Levistici radix (rădăcină de leuştean), Rosmarini folium (frunză de rozmarin).

Un ml picături orale soluţie conţine:

extract (1:56) din 0,018 g amestec de Centaurii herba (iarbă de ţintaură), Levistici radix (rădăcină de leuştean), Rosmarini folium (frunză de rozmarin) (1:1:1); solvenți de extracţie: etanol 59% (v/v), apă.

Un ml picături orale soluţie conţine 15 picături.

Alte componente: nu sunt.

Cum arată Canephron şi conţinutul ambalajului

Canephron picături orale soluţie se prezintă sub formă de lichid de culoare maro-gălbui.

Este disponibil în cutii cu un flacon din sticlă de culoare brună a 50 ml, 100 ml şi 200 ml picături orale soluţie, prevăzut cu picurător şi capac cu filet cu inel de siguranţă şi măsură dozatoare cu gradaţii (5 ml).

Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.

Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă şi fabricantul

BIONORICA SE

Kerschensteinerstraße 11-15

92318 Neumarkt

Germania

Tel.: 09181 / 231-90

Fax: 09181 / 231-265

e-mail: [email protected]

Acest prospect a fost revizuit în Mai 2017.

SKU 65248
OTC Da
Brand BIONORICA
Line Nici unul
EAN 4029799160159
BBD 31 mai 2026
Scrieti propria recenzie
Numai utilizatorii înregistrați pot adăuga review-uri. Te rugăm să te conectezi sau să îți creezi un cont
Întrebări și răspunsuri despre produs
Fii primul care pune o întrebare
Întrebări și răspunsuri despre produs
Produsul Bionorica Canephron picaturi orale, solutie, 100 ml face parte din categoriile Medicamente fara reteta , Afectiuni urinare

Imaginile produselor prezentate pe site, forma de prezentare sau ambalajul acestora pot suferi modificari efectuate de producatori, neanunate. Spring Farma face eforturi pentru a mentine informatiile actualizate insa acestea pot avea uneori mici diferente fata de produsele livrate. Va asiguram ca produsele sunt mereu de aceeasi calitate, din surse sigure, direct de la producatori si furnizori autorizati. Va rugam sa ne scrieti pe adresa [email protected] in cazul in care sesizati diferente fata de produsele cu care v-ati obisnuit. In cazul produselor disponibile in culori/modele multilple ce nu pot fi selectate individual va rugam sa lasati un mesaj cu preferinta la plasarea comenzii, insa disponibilitatea in stoc poate varia si nu este garantata.

Comenzile cu acest tip de produs se pot achizitiona numai cu plata cu cardul.