Pentru comenzi telefonice: 0374.471.155
Pentru comenzi telefonice: 0374.471.155 | Program Call Center: Luni - Vineri, 9:30 - 17:00
Stimati clienti, datorita sarbatorilor Pascale este posibil sa apara intarzieri in livrarile coletelor. Ne cerem scuze pentru inconvenient. Paste fericit, plin de sanatate!
Colesterol seric total: ce inseamna si care sunt valorile normale?

Colesterol seric total: ce inseamna si care sunt valorile normale?

Postat in: Sanatatea ta
Alexandra Nelepcu
de , Farmacist Diriginte
Data publicării: 31 mai 2017 Ultima actualizare: 11 ianuarie 2023

Ai primit rezultatele analizelor si nu intelegi prea clar la ce se refera toate acele valori ale colesterolului? Ei bine, primul pas spre o sanatate mai buna este sa intelegi cum functioneaza organismul din acest punct de vedere.

Ce inseamna colesterol seric total?

Valoarea colesterolului total masurat la un moment dat in sangele venos se numeste colesterol seric total. Colesterolul total reprezinta, dupa cum ii spune si numele, suma formelor de colesterol din organism, care cuprinde doua tipuri de fractii lipoproteice: LDL (low-density lipoprotein), adica acel asa-numit colesterol „rau” sau lipoproteinele de joasa densitate, si HDL (high-density lipoprotein), adica acel asa-numit colesterol „bun” sau lipoproteinele de densitate mare.

Valori normale colesterol seric total

Se considera ca avem un colesterol total in parametri normali daca valoarea totala a lipoproteinelor din sangele venos este mai mica de 200 mg/dl. Sunt la limita patologicului, persoanele care au valoare a colesterolului total cuprinsa intre 200 si 239 mg/dl. Valorile colesterolul total egale sau mai mari de 240 mg/dl reprezinta un factor de risc pentru bolile cardiovasculare si reprezinta un semn de boala daca se asociaza cu valori mari ale trigliceridelor si cu hipertensiune arteriala.

Colesterol HDL versus colesterol LDL

Cele doua forme de fractii lipoproteice cunoscute generic cu numele de „colesterol” sunt particule alcatuite din lipide (grasimi) si proteine, ce au rolul de a transporta grasimile insolubile in sange.
Pe de o parte, lipoproteinele cu densitate mare (HDL) gestioneaza surplusul de colesterol din celule, pe care il transporta la ficat, pentru a fi prelucrat si eliminat. De aceea, un nivel suficient de colesterol HDL in sange arata un risc mai mic de boli cardiovasculare – chiar in conditiile unui colesterol LDL mare – decat riscul care ar fi existat daca HDL era mic si LDL era mare. De aici si numele de „colesterol bun”.
Insa, pentru a ne bucura din plin de protectia colesterolului HDL, trebuie ca valoarea acestuia, masurata din sangele venos, sa fie egala sau mai mare de 60 mg/dl. Un nivel al HDL sub 40 mg/dl ne face vulnerabili din punct de vedere cardiovascular daca avem factori de risc asociati (LDL peste limita normala, hipertensiune, fumat, obezitate etc.).
Pe de alta parte, lipoproteinele cu densitate mica (LDL) au rolul de a transporta colesterolul catre celule, pentru a intra in componenta membranei celulare si pentru a indeplini multe alte functii esentiale pentru binele intregului organism. Asadar, nici „colesterol rau” nu e nociv daca ramane la o valoare mai mica de 100 mg/dl. Dar, cu fiecare 1mg/dl care se adauga peste limita maxima admisa de colesterol LDL, creste cu 1% riscul de boli cardiovasculare.
In schimb, fiecare 1 mg/dl de colesterol HDL reduce cu 2% riscul de boli cardiovasculare.

Informatiile din acest articol nu trebuie sa inlocuiasca consultarea unui specialist sau vizita la un medic. Orice recomandare medicala continuta de acest material are scop pur informativ. Concluziile sau referintele nu sunt tipice si pot varia de la individ la individ si pot depinde de stilul de viata al fiecaruia, de starea de sanatate, dar si de alti factori. Aceste informatii nu trebuie sa inlocuiasca un diagnostic avizat.

Top 10 produse recomandate

Articolele 1 la 4 din 7 total

Pagina