Pentru comenzi telefonice: 0374.471.155
Pentru comenzi telefonice: 0374.471.155 | Program Call Center: Luni - Vineri, 9:30 - 17:00
Stimati clienti, datorita sarbatorilor Pascale este posibil sa apara intarzieri in livrarile coletelor. Ne cerem scuze pentru inconvenient. Paste fericit, plin de sanatate!

OTC - ANDM
Producator: PIERRE FABRE
Data de expirare produs: 31.03.2026

CYCLO 3 FORT capsule este un medicament care creste rezistenta capilara, tonicitatea vasculara si reduce permeabilitatea vasculara.

Cyclo 3fort x 30 capsule

în stoc
24,90 RON

Ce este CYCLO 3 FORT şi pentru ce se utilizează

CYCLO 3 FORT este o combinație de trei substanțe active: extract uscat de ruscus aculeatus, hesperidin metil calconă, acid ascorbic (vitamina C).

CYCLO 3 FORT face parte dintr-un grup de medicamente numite agenți capilari de stabilizare (sistemul cardiovascular).

Acest medicament este un agent venotonic și un agent vascular protector (creşte tonicitatea venoasă şi rezistenţa capilară şi reduce permeabilitatea vasculară).

Cyclo 3 Fort – indicaţii pentru utilizare la adulţi:

- Tratamentul simptomelor cauzate de insuficienţa venolimfatică (sindrom de picioare grele, dureri, iritaţie).

- Tratamentul semnelor funcţionale legate de crizele hemoroidale.

Mai multe informații
Prospect OTC

PROSPECT: INFORMAŢII PENTRU UTILIZATOR

 

CYCLO 3 FORT capsule

Extract uscat de Ruscus aculeatus titrat în heterozide sterolice / hesperidin metil calconă / acid

ascorbic

Citiţi cu atenţie şi în întregime acest prospect înainte de a începe să utilizaţi acest medicament deoarece conţine informaţii importante pentru dumneavoastră.

Utilizaţi întotdeauna acest medicament conform indicaţiilor din acest prospect sau indicaţiilor medicului dumneavoastră sau farmacistului.

- Păstraţi acest prospect. S-ar putea să fie necesar să-l recitiţi.

- Întrebaţi farmacistul dacă aveţi nevoie de mai multe informaţii sau recomandări.

- Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. Acestea includ orice posibile reacţii adverse nemenţionate în acest prospect. Vezi pct. 4.

- Dacă după câteva zile nu vă simţiţi mai bine sau vă simţiţi mai rău, în caz de crize hemoroidale, sau după 14 zile, în caz de tulburări circulatorii venoase, trebuie să vă adresaţi unui medic.

Ce găsiți în acest prospect:

1. Ce este CYCLO 3 FORT şi pentru ce se utilizează

2. Ce trebuie să ştiţi înainte să luați CYCLO 3 FORT

3. Cum să luați CYCLO 3 FORT

4. Reacţii adverse posibile

5. Cum se păstrează CYCLO 3 FORT

6. Conţinutul ambalajului şi alte informaţii

1. Ce este CYCLO 3 FORT şi pentru ce se utilizează

CYCLO 3 FORT este o combinație de trei substanțe active: extract uscat de ruscus aculeatus, hesperidin metil calconă, acid ascorbic (vitamina C).

CYCLO 3 FORT face parte dintr-un grup de medicamente numite agenți capilari de stabilizare (sistemul cardiovascular).

Acest medicament este un agent venotonic și un agent vascular protector (creşte tonicitatea venoasă şi rezistenţa capilară şi reduce permeabilitatea vasculară).

Cyclo 3 Fort – indicaţii pentru utilizare la adulţi:

- Tratamentul simptomelor cauzate de insuficienţa venolimfatică (sindrom de picioare grele, dureri, iritaţie);

- Tratamentul semnelor funcţionale legate de crizele hemoroidale.

2. Ce trebuie să știți înainte să luați CYCLO 3 FORT

Nu luați CYCLO 3 FORT

- dacă sunteţi alergic la substanțele active (extract uscat de ruscus aculeatus, hesperidin metil calconă, acid ascorbic (vitamina C) sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament (enumerate la pct. 6);

- dacă aveţi tulburări de depozitare a fierului (talasemie, hemocromatoză, anemie sideroblastică) datorită prezenţei acidului ascorbic în compoziţia medicamentului.

Atenționări și precauții

- Dacă apare diaree, întrerupeţi tratamentul şi adresaţi-vă medicului dumneavoastră (vezi pct. 4 Reacții adverse posibile);

- Tulburări circulatorii venoase: dacă disconfortul şi/sau fragilitatea vasculară nu s-au ameliorat după două săptămâni de tratament, adresaţi-vă medicului;

- Crize hemoroidale: administrarea acestui medicament nu înlocuiește tratamentul specific al altor afecțiuni anale. Dacă tulburările hemoroidale persistă după câteva zile de tratament, este esenţial să vă adresaţi medicului;

- Acidul ascorbic (vitamina C) poate influența rezultatele analizelor de laborator, cum ar fi determinarea glucozei în sânge, bilirubina, activitatea transaminazelor, lactazei și altele.

Copii şi adolescenţi

Nu este cazul.

CYCLO 3 FORT împreună cu alte medicamente

Spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi, aţi luat recent sau s-ar putea să luaţi orice alte medicamente.

Trebuie să spuneți medicului dumneavoastră dacă luați preparate care conțin fier sau aluminiu.

Sarcina, alăptarea şi fertilitatea

Dacă sunteţi gravidă sau alăptaţi, credeţi că aţi putea fi gravidă sau intenţionaţi să rămâneţi gravidă, adresaţi-vă medicului sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua acest medicament.

Ca o măsură de precauție, este de preferat a se evita utilizarea CYCLO 3 FORT în timpul sarcinii și nu trebuie utilizat în timpul alăptării.

Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor

Nu au fost efectuate studii.

CYCLO 3 FORT conţine galben amurg FCF (E 110). Poate cauza reacții alergice.

3. Cum să luați CYCLO 3 FORT

Luați întotdeauna acest medicament exact aşa cum este descris în acest prospect sau cum v-a spus medicul sau farmacistul. Discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.

Doza recomandată este:

- pentru tulburări circulatorii venoase: 2 până la 3 capsule pe zi;

- pentru tratamentul crizelor hemoroidale: 4 până la 5 capsule pe zi.

Acest medicament se administrează oral.

Capsulele trebuie înghițite întregi cu apă.

Durata uzuală a terapiei:

Pentru tulburări circulatorii venoase: dacă disconfortul şi/sau fragilitatea vasculară nu s-au ameliorat după două săptămâni de tratament, adresaţi-vă medicului.

Pentru tratamentul crizelor hemoroidale: tratamentul trebuie să fie de scurtă durată. Dacă tulburările hemoroidale persistă după câteva zile de tratament (nu mai mult de o săptămână), este esenţial să vă adresaţi medicului.

Utilizarea la copii şi adolescenţi

Nu este cazul.

Dacă luați mai mult CYCLO 3 FORT decât trebuie

Dozele excesive de acid ascorbic (vitamina C) (un component al Cyclo 3 Fort) poate cauza anemie hemolitică la pacienţii cu deficit de enzimă G6PD (glucozo-6-fosfat dehidrogenază).

Consultaţi-vă cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul.

Dacă uitaţi să luaţi CYCLO 3 FORT

Nu luaţi o doză dublă pentru a compensa doza uitată.

Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

4. REACŢII ADVERSE POSIBILE

Ca toate medicamentele, acest medicament poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.

Efectele adverse ce pot apărea sunt:

∙ Frecvente (pot afecta pînă la 1 din 10 persoane):

- Diaree, uneori severă, rapid reversibilă la întreruperea tratamentului (vezi pct. 2 Atenționări);

- Durere abdominală.

∙ Mai puțin frecvente (pot afecta pînă la 1 din 100 persoane):

- Insomnie (dificultate de a dormi), indigestie (afecțiune digestivă funcțională), greață, eritem (înroșirea pielii), prurit (mâncărime), spasme musculare, durere la nivelul extremităților (la mâini și/sau picioare).

∙ Rare (pot afecta pînă la 1 din 1000 persoane):

- Nervozitate, vertij, extremități reci (răceală la mâini și/sau picioare), dureri venoase (venă sensibilă), tulburări gastro-intestinale, stomatită aftoasă (inflamarea cavităţii orale cu prezența veziculelor), alanin aminotransferază crescută (creşterea parametrilor biologici hepatici).

∙ Cu frecvenţă necunoscută (frecvenţa nu poate fi estimată din datele disponibile)

- Durere gastrică;

- Erupţii cutanate maculopapulare (înroşirea pielii) şi uticarie (inflamarea leziunilor cu aspect de placă roşie asociată cu mâncărime);

- Colită (inflamaţia colonului) reversibilă la întreruperea tratamentului.

Raportarea reacţiilor adverse

Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. Acestea includ orice reacţii adverse nemenţionate în acest prospect. De asemenea, puteţi raporta reacţiile adverse direct prin intermediul sistemului naţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro/. Raportând reacţiile adverse, puteţi contribui la furnizarea de informaţii suplimentare privind siguranţa acestui medicament.

5. CUM SE PĂSTREAZĂ CYCLO 3 FORT

Nu lăsaţi acest medicament la vederea şi îndemâna copiilor.

A se păstra la temperaturi sub 25°C.

Nu utilizaţi acest medicament după data de expirare înscrisă pe ambalaj, după EXP.

Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective.

Medicamentele nu trebuie aruncate pe calea apei menajere sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să eliminaţi medicamentele care nu vă mai sunt necesare. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.

6. Conţinutul ambalajului şi alte informaţii

Ce conţine CYCLO 3 FORT

- Substanţele active sunt: extract uscat de Ruscus aculeatus, titrat în heterozide sterolice 150 mg, hesperidin metil calconă 150 mg, acid ascorbic 100 mg;

- Celelalte componente sunt: talc, stearat de magneziu, dioxid de siliciu coloidal hidrofob, macrogol 6000, galben amurg FCF (E 110), dioxid de titan (E 171), gelatină, galben de chinolină (E 104).

Cum arată CYCLO 3 FORT şi conţinutul ambalajului

CYCLO 3 FORT se prezintă sub formă de capsule gelatinoase tari nr. 1 cu capac portocaliu şi corp galben, ce conţin o pulbere de culoare galben-maronie.

Cutie cu 3 blistere PVC-clorotrifluoroetilen/Al a câte 10 capsule.

Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă și Fabricanții

Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă

PIERRE FABRE MEDICAMENT

45 place Abel Gance, 92 100, Boulogne, Franţa

Fabricantul

PIERRE FABRE MEDICAMENT PRODUCTION

Etablissement Progipharm

Rue du Lycee B.P. 77, 45502 Gien, Cedex, Franţa

Acest prospect a fost aprobat în Mai 2018.

SKU 38403
OTC Da
Brand PIERRE FABRE
Line Nici unul
BBD 31 mar. 2026
Scrieti propria recenzie
Numai utilizatorii înregistrați pot adăuga review-uri. Te rugăm să te conectezi sau să îți creezi un cont
Întrebări și răspunsuri despre produs
Fii primul care pune o întrebare
Întrebări și răspunsuri despre produs

Imaginile produselor prezentate pe site, forma de prezentare sau ambalajul acestora pot suferi modificari efectuate de producatori, neanunate. Spring Farma face eforturi pentru a mentine informatiile actualizate insa acestea pot avea uneori mici diferente fata de produsele livrate. Va asiguram ca produsele sunt mereu de aceeasi calitate, din surse sigure, direct de la producatori si furnizori autorizati. Va rugam sa ne scrieti pe adresa [email protected] in cazul in care sesizati diferente fata de produsele cu care v-ati obisnuit. In cazul produselor disponibile in culori/modele multilple ce nu pot fi selectate individual va rugam sa lasati un mesaj cu preferinta la plasarea comenzii, insa disponibilitatea in stoc poate varia si nu este garantata.

Comenzile cu acest tip de produs se pot achizitiona numai cu plata cu cardul.