Se încarca...
Producator: KRKA

Disclaimer medicamente RX

Se elibereaza cu reteta

Dasatinib KRKA 70 mg x 60 compr. film.

Prospect Dasatinib KRKA 70 mg x 60 compr. film.

|

Indicatii:
Dasatinib Krka conține substanța activă dasatinib. Acest medicament este utilizat pentru a trata leucemia mieloidă cronică (LMC) la adulţi, adolescenți și copii cu vârsta de cel puțin 1 an. Leucemia este un cancer al celulelor albe din sânge. Aceste celule albe ajută de obicei organismul să lupte contra infecţiilor. La persoanele care au LMC, celulele albe numite granulocite încep să se dezvolte necontrolat. Dasatinib
Krka inhibă dezvoltarea acestor celule leucemice.

Dasatinib Krka este, de asemenea, utilizat pentru a trata leucemia acută limfoblastică (LAL) cu cromozom Philadelphia pozitiv (Ph+) la adulți, adolescenți și copii cu vârsta de cel puțin 1 an, şi LMC în fază blastică limfoidă la adulți care nu au avut beneficii în urma terapiilor anterioare. La persoanele care au LAL, celulele albe numite limfocite se multiplică prea repede şi trăiesc prea mult. Dasatinib Krka
inhibă dezvoltarea acestor celule leucemice.

Dacă aveţi întrebări despre modul în care acţionează Dasatinib Krka sau despre motivul pentru care vi s-a prescris acest medicament, întrebaţi-l pe medicul dumneavoastră.

Contraindicatii:
Nu luaţi Dasatinib Krka:
- dacă sunteţi alergic la dasatinib sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament.

Precautii:
Înainte să luaţi Dasatinib Krka, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Sarcina și alăptarea:
Dacă sunteţi gravidă sau credeţi că aţi putea fi gravidă, informati-l imediat pe medicul dumneavoastră. Dasatinib Krka nu trebuie folosit în timpul sarcinii decât dacă este neapărat necesar.
Medicul va discuta cu dumneavoastră potenţialele riscuri de a lua Dasatinib Krka în timpul sarcinii.
Şi femeile şi bărbaţii care iau Dasatinib Krka vor fi sfătuiţi să folosească metode contraceptive eficace în timpul tratamentului.

Dacă alăptaţi, informaţi medicul dumneavoastră. Trebuie să opriţi alăptarea în timpul tratamentului cu Dasatinib Krka.

Conducerea vehiculelor și folosirea utilajelor:
Luaţi-vă precauţii speciale când conduceţi vehicule sau folosiţi utilaje, dacă aveţi reacţii adverse cum sunt ameţeli şi vedere încețoșată.

Mod de administrare:
Dasatinib Krka vi se va prescrie doar de către un medic cu experienţă în tratamentul leucemiei. Luaţi întotdeauna acest medicament exact aşa cum v-a spus medicul. Discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur. Dasatinib Krka este prescris pentru adulţi şi copii cu vârsta de cel puţin 1 an.

Doza inițială recomandată pentru pacienţii adulţi cu LMC în fază cronică este de 100 mg o dată pe zi.

Doza inițială recomandată pentru pacienţii adulţi cu LMC în fază accelerată sau blastică sau cu LAL Ph+ este de 140 mg o dată pe zi.

Dozele pentru copii cu LMC în fază cronică sau cu LAL Ph+ se stabilesc pe baza greutăţii corporale. Dasatinib se administrează pe cale orală o dată pe zi fie sub formă de dasatinib comprimate sau sub formă de dasatinib pulbere pentru suspensie orală. Administrarea dasatinib sub formă de
comprimate nu este recomandată pentru pacienţii cu greutate corporală mai mică de 10 kg. La pacienţii cu greutate corporală mai mică de 10 kg și la pacienții care nu pot înghiți comprimate trebuie utilizată pulberea pentru suspensie orală. La schimbarea între formulări (adică, comprimate și pulbere pentru suspensie orală) poate să apară o modificare a dozei, astfel încât nu trebuie să treceți de la una la alta.
Medicul dumneavoastră va stabili formularea și doza corecte pe baza greutăţii corporale, oricăror reacții adverse și răspunsului la tratament.
Doza inițială de Dasatinib Krka pentru copii se calculează în funcţie de greutatea corporală după cum este prezentat mai jos:
10 până la mai puţin de 20 kg 40 mg
20 până la mai puţin de 30 kg 60 mg
30 până la mai puţin de 45 kg 70 mg
Cel puţin 45 kg 100 mg

Administrarea sub formă de comprimate nu este recomandată pentru pacienții cu greutate corporală mai mică de 10 kg; la aceşti pacienți trebuie utilizată pulberea pentru suspensie orală.

Nu există nicio recomandare privind dozele pentru Dasatinib Krka la copii cu vârsta mai mică de 1 an.

În funcţie de modul în care răspundeţi la tratament, medicul dumneavoastră vă poate sugera o doză mai mare sau mai mică sau poate chiar să vă întrerupă tratamentul pentru o perioadă scurtă. Pentru doze mai mari sau mai mici, este posibil să aveţi nevoie să luaţi combinaţii de comprimate de diferite concentraţii.

Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Compozitie:
- Substanţa activă este dasatinib. Fiecare comprimat filmat conţine dasatinib 20 mg, 50 mg, 70 mg, 80 mg, 100 mg sau 140 mg (sub formă de monohidrat).
- Celelalte componente sunt:
Nucleu: lactoză monohidrat; celuloză microcristalină; croscarmeloză sodică; hidroxipropilceluloză; stearat de magneziu.
Film: lactoză monohidrat; hipromeloză (15 mPas); dioxid de titan (E171); triacetin. Vezi pct. 2
'Dasatinib Krka conţine lactoză și sodiu'.

Prezentare:
60 comprimate filmate

SKU111359
EAN03838989748852
OTCNu
BrandKRKA
LineNici unul
Scrieti propria recenzie
Numai utilizatorii înregistrați pot adăuga review-uri. Te rugăm să te conectezi sau să îți creezi un cont
Întrebări și răspunsuri despre produs
Fii primul care pune o întrebare
Întrebări și răspunsuri despre produs
Produsul Dasatinib KRKA 70 mg x 60 compr. film. face parte din categoria Medicamente cu reteta

Imaginile produselor prezentate pe site, forma de prezentare sau ambalajul acestora pot suferi modificari efectuate de producatori, neanunate. Spring Farma face eforturi pentru a mentine informatiile actualizate insa acestea pot avea uneori mici diferente fata de produsele livrate. Va asiguram ca produsele sunt mereu de aceeasi calitate, din surse sigure, direct de la producatori si furnizori autorizati. Va rugam sa ne scrieti pe adresa contact@springfarma.com in cazul in care sesizati diferente fata de produsele cu care v-ati obisnuit. In cazul produselor disponibile in culori/modele multilple ce nu pot fi selectate individual va rugam sa lasati un mesaj cu preferinta la plasarea comenzii, insa disponibilitatea in stoc poate varia si nu este garantata.

*Livrarea gratuită la locker NU se aplică produselor OTC și nici celor care, prin natura lor, se pot deteriora.