Program Call Center: Luni - Vineri, 9:00 - 17:00 | Telefon: 0374.471.155
Transport Gratuit pentru comenzile de minimum 200 lei in perioada 27-29 iunie Program Call Center: Luni - Vineri, 9:00 - 17:00 | Telefon: 0374.471.155
Transport Gratuit pentru comenzile de minim 200 lei in perioada 06-09 iunie
Spring va ureaza Paste fericit!
Black Friday la Spring | Comenzi telefonice: 0374.471.155
Stimati clienti, datorita sarbatorilor Pascale este posibil sa apara intarzieri in livrarile coletelor. Ne cerem scuze pentru inconvenient. Paste fericit, plin de sanatate!

OTC - ANDM
Producator: ZENTIVA
Data de expirare produs: 30.06.2027

Emergana este un contraceptiv de urgenţă, care poate fi utilizat în termen de 72 ore (3 zile) după un contact sexual neprotejat sau de la eşuarea metodei contraceptive utilizate de dumneavoastră.

Emergana, 1,5 mg, 1 comprimat, Zentiva

levonorgestrel  

Indisponibil
Mai multe informații
Prospect

Prospect: Informaţii pentru utilizator  

Emergana 1,5 mg comprimate  

Levonorgestrel  

Citiţi cu atenţie şi în întregime acest prospect înainte de a începe să luaţi acest medicament,  deoarece conţine informaţii importante pentru dumneavoastră.  

Luaţi întotdeauna acest medicament conform indicaţiilor din acest prospect sau indicaţiilor medicului  dumneavoastră sau farmacistului.  

- Păstraţi acest prospect. S-ar putea să fie necesar să-l recitiţi.  

- Întrebaţi farmacistul dacă aveţi nevoie de mai multe informaţii sau recomandări.  - Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.  Acestea includ orice posibile reacţii adverse nemenţionate în acest prospect. Vezi pct. 4.  

Ce găsiţi în acest prospect:  

  1. Ce este Emergana şi pentru ce se utilizează  
  2. Ce trebuie să ştiţi înainte să luaţi Emergana  
  3. Cum să luaţi Emergana  
  4. Reacţii adverse posibile  
  5. Cum se păstrează Emergana  
  6. Conţinutul ambalajului şi alte informaţii  
  7. Ce este Emergana şi pentru ce se utilizează  

Emergana este un contraceptiv de urgenţă, care poate fi utilizat în termen de 72 ore (3 zile) după un  contact sexual neprotejat sau de la eşuarea metodei contraceptive utilizate de dumneavoastră.  

Este vorba despre următoarele cazuri:  

Nu a fost utilizată nicio metodă contraceptivă în timpul contactului sexual.  Măsura contraceptivă a fost utilizată incorect, de exemplu dacă un prezervativ a fost rupt, a  alunecat sau a fost utilizat într-un mod greşit, dacă pesarul intravaginal sau diafragma şi-au  schimbat poziţia, au fost deteriorate, sparte sau îndepărtate înainte de vreme, în cazul eşecului  unui coitus interruptus (de exemplu sperma a fost ejaculată în vagin sau pe organele genitale  externe).  

Emergana conţine o substanţă activă sintetică de tip hormonal, denumită levonorgestrel.  Previne aproximativ 84% din sarcinile posibile, dacă îl luaţi în primele 72 ore după ce a avut loc un  contact sexual neprotejat. Nu va preveni sarcina de fiecare dată şi este mult mai eficace cu cât este luat  mai repede după contactul sexual neprotejat. Este mai bine să îl luaţi în decurs de 12 ore decât să  amânaţi până în a treia zi.  

Se consideră că Emergana acţionează prin:  

- împiedicarea ovarelor dumneavoastră să elibereze un ovul;  

- împiedicarea fertilizării cu spermă a ovulului deja eliberat; sau  

- împiedicarea ataşării ovulului fertilizat de mucoasa uterină.  

Emergana vă poate împiedica să rămâneţi gravidă doar dacă este administrat în decurs de 72 de ore  după un contact sexual neprotejat. Nu are efect dacă sunteţi deja gravidă. Dacă aveţi un alt contact  sexual neprotejat după administrarea Emergana (de asemenea dacă acest lucru se întâmplă în cursul  aceluiaşi ciclu menstrual), comprimatul nu îşi va exercita efectul contraceptiv şi există din nou risc să  rămâneţi gravidă. 

1  

Acest comprimat este numai pentru contracepţie de urgenţă, nu este indicat pentru contracepţia  obişnuită deoarece este mai puţin eficient decât comprimatul contraceptiv obişnuit.  

Emergana nu este indicat pentru utilizare înainte de prima sângerare menstruală (menarhă).  

  1. Ce trebuie să ştiţi înainte să luaţi Emergana  

Nu luaţi Emergana  

- dacă sunteţi alergică la levonorgestrel sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui  medicament (enumerate la pct. 6).  

Atenţionări şi precauţii  

Dacă vreuna dintre următoarele situaţii de mai jos este valabilă în cazul dumneavoastră, adresaţi-vă  medicului dumneavoastră înainte să luaţi Emergana, deoarece contracepţia de urgenţă poate să nu fie  recomandabilă în cazul dumneavoastră. Medicul dumneavoastră vă poate prescrie alt tip de  contraceptiv de urgenţă.  

- Dacă sunteţi gravidă sau credeţi că aţi putea fi gravidă. Acest medicament nu are niciun efect  dacă sunteţi deja gravidă. Dacă sunteţi deja gravidă, Emergana nu poate întrerupe sarcina, deci  Emergana nu este un „comprimat pentru avort”.  

Puteți fi deja gravidă, dacă:  

- menstruaţia v-a întârziat mai mult de 5 zile, sau dacă aţi avut sângerări neobişnuite la data când  trebuia să apară următoarea menstruaţie.  

- aţi avut contact sexual neprotejat cu mai mult de 72 de ore în urmă şi de la ultima  dumneavoastră menstruaţie.  

Utilizarea Emergana nu este recomandată dacă:  

- aveţi o afecţiune a intestinului subţire (cum este boala Crohn), care inhibă absorbţia  medicamentului;  

- aveţi afecţiuni severe ale ficatului;  

- aveţi antecedente de sarcină extrauterină (în care copilul se dezvoltă undeva în afara uterului);  - aţi avut vreodată o afecţiune numită salpingită (inflamaţie a trompelor uterine).  

O sarcină extrauterină anterioară sau infecţia anterioară a trompelor uterine creşte riscul de apariţie a  unei alte sarcini extrauterine.  

La toate femeile, contracepţia de urgenţă trebuie administrată cât mai curând posibil după contactul  sexual neprotejat. Există unele dovezi că Emergana poate fi mai puţin eficace odată cu creşterea în  greutate sau a indicelui de masă corporală (IMC), dar aceste date sunt limitate şi neconcludente. Ca  

urmare, Emergana este recomandat în continuare tuturor femeilor, indiferent de greutatea lor corporală  sau IMC.  

Dacă sunteţi îngrijorată cu privire la orice problemă legată de administrarea contracepţiei de urgenţă,  este recomandat să vă adresaţi unui profesionist din domeniul sănătăţii.  

Dacă sunteţi îngrijorată cu privire la bolile cu transmitere sexuală  

Dacă nu aţi folosit prezervativul (sau dacă acesta a fost rupt sau a alunecat) în timpul contactului  sexual, este posibil să fi contactat o boală cu transmitere sexuală sau virusul HIV.  Acest medicament nu vă va proteja împotriva bolilor cu transmitere sexuală; numai prezervativul o  poate face. Dacă sunteţi îngrijorată din această privinţă, adresaţi-vă medicului dumneavoastră,  asistentei medicale, cabinetului de planificare familială sau farmacistului pentru recomandări.  

Emergana împreună cu alte medicamente 

2  

Spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi sau aţi luat recent orice alte  medicamente inclusiv medicamente eliberate fără prescripţie medicală sau preparate din plante.  

Anumite medicamente pot împiedica Emergana să acţioneze eficient. Dacă în ultimele 4 săptămâni ați  utilizat oricare dintre medicamentele de mai jos, este posibil ca Emergana să fie mai puțin potrivit  pentru dumneavoastră. Este posibil ca medicul dumneavoastră să vă prescrie un alt tip de contracepție  de urgență (non-hormonală), adică un dispozitiv intrauterin cu Cupru (DIU-Cu). Dacă aceasta nu este  o opțiune în cazul dumneavoastră sau dacă nu vă puteți prezenta la medic imediat, puteți lua o doză  dublă de Emergana:  

- Barbiturice şi alte medicamente folosite pentru tratarea epilepsiei (de exemplu primidonă,  fenitoină şi carbamazepină).  

- Medicamente utilizate pentru tratarea tuberculozei (de exemplu, rifampicină şi rifabutină).  - Medicamente utilizate pentru tratarea HIV (ritonavir, efavirenz).  

- Un medicament folosit pentru tratarea infecţiilor fungice (griseofulvină).  - Preparate din plante care conţin sunătoare (Hypericum perforatum);  

Adresați-vă farmacistului sau medicului dumneavoastră dacă aveți nevoie de recomandări  suplimentare privind doza corectă pentru dumneavoastră.  

Adresaţi-vă medicului dumneavoastră cât mai curând posibil după administrarea comprimatelor pentru  recomandări suplimentare privind o metodă contraceptivă regulată sigură și pentru a exclude prezența  sarcinii (Pentru informaţii suplimentare vezi şi pct. 3 “Cum să luaţi Emergana”).  

De asemenea, Emergana poate afecta modul în care acționează alte medicamente:  - Un medicament numit ciclosporină (deprimă sistemul imunitar).  

Cât de des puteţi să luaţi Emergana  

Trebuie să luaţi Emergana doar în cazuri de urgenţă şi nu ca o metodă contraceptivă obişnuită. Dacă  utilizaţi Emergana mai mult decât odată în timpul unui ciclu menstrual, este mai puţin sigur şi mai  probabil să perturbe ciclul dumneavoastră menstrual.  

Emergana nu acţionează la fel de eficace ca metodele obişnuite de contracepţie. Medicul  dumneavoastră, asistenta medicală sau cabinetul de planificare familială vă pot spune despre metodele  de contracepţie pe termen lung care sunt mai eficace în prevenirea sarcinii.  

Sarcina şi alăptarea  

Dacă sunteţi gravidă sau alăptaţi, credeţi că aţi putea fi gravidă sau intenţionaţi să rămâneţi gravidă,  adresaţi-vă medicului sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua acest medicament.  

Sarcina  

Nu trebuie să luaţi acest medicament dacă sunteţi deja gravidă. Dacă rămâneţi gravidă chiar şi după ce  aţi luat acest medicament, este foarte important să vă adresaţi medicului dumneavostră. Nu există  dovezi că Emergana va dăuna copilului care se dezvoltă în uterul/pântecul dumneavoastră, dacă  utilizaţi Emergana aşa cum este prescris.  

Cu toate acestea, medicul dumneavoastră poate dori să verifice dacă sarcina este extrauterină (atunci  când copilul se dezvoltă undeva în afara uterului). Acest lucru este deosebit de important dacă apare o  durere abdominală severă după ce aţi luat Emergana sau dacă aţi avut anterior o sarcină extrauterină, o  intervenţie chirurgicală la nivelul trompelor uterine sau boală inflamatorie pelvină.  

Alăptarea  

Cantităti foarte mici din substanţa activă a acestui medicament pot să apară în laptele matern. Aceasta  nu este considerată nocivă pentru sugar. Cu toate acestea dacă sunteţi îngrijorată puteţi să luaţi  comprimatul imediat după ce alăptaţi şi să evitaţi apoi alăptarea după ce aţi administrat levonorgestrel,  apoi să vă mulgeţi cu o pompă pentru sân timp de 6 ore după ce aţi luat Emergana şi să aruncaţi acest  lapte. În acest fel reduceţi cantitatea de substanţă activă pe care copilul dumneavoastră poate să o preia  din laptele matern. 

3  

Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor  

Este puţin probabil ca Emergana comprimat să vă afecteze capacitatea de a conduce vehicule sau de a  folosi utilaje. Cu toate acestea, dacă vă simţiţi obosită sau ameţită nu conduceţi vehicule şi nu folosiţi  utilaje.  

Emergana conţine lactoză  

În caz de intoleranţă la zahărul din lapte (lactoză) trebuie să luaţi în considerare că fiecare comprimat  de Emergana conţine lactoză 43,3 mg. Dacă medicul dumneavoastră v-a atenţionat că aveţi intoleranţă  la unele categorii de glucide, întrebaţi-l înainte de a lua acest medicament.  

  1. Cum să luaţi Emergana  

Luaţi comprimatul cât mai curând posibil, de preferinţă în decurs de 12 ore şi nu mai târziu de  72 ore (3 zile) după ce aţi avut contact sexual neprotejat. Nu amânați administrarea  comprimatului. Cu cât mai devreme luați comprimatul după contactul sexual neprotejat, cu atât  acesta acționează mai bine. Comprimatul vă ajută să nu rămâneți gravidă, numai dacă îl luați în  intervalul de 72 ore după contactul sexual neprotejat.



Luaţi întotdeauna acest medicament exact aşa cum este descris în acest prospect sau aşa cum v-a spus  medicul dumneavoastră sau farmacistul. Discutaţi cu medicul sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.  

Luaţi comprimatul cât mai curând posibil, de preferat în primele 12 ore şi nu mai târziu de 72 de  ore (3 zile) după ce aţi avut un contact sexual neprotejat. Emergana poate fi luat în orice  moment al ciclului menstrual, presupunând că nu sunteţi deja gravidă sau credeţi că aţi putea fi  gravidă. Nu mestecaţi comprimatul, ci înghiţiţi-l întreg, cu apă. Nu întârziaţi administrarea  comprimatului. Comprimatul acţionează cel mai bine cu cât îl luaţi mai repede după contactul  sexual neprotejat.  

Dacă utilizați unul dintre medicamentele care pot împiedica acțiunea Emergana (vezi mai sus  secțiunea „Emergana împreună cu alte medicamente”) sau dacă ați utilizat în ultimele 4  săptămâni unul dintre aceste medicamente, este posibil ca acțiunea Emergana să fie mai puțin  eficace în cazul dumneavoastră. Este posibil ca medicul dumneavoastră să vă prescrie un alt tip  de contracepție de urgență (non-hormonală), adică un dispozitiv intrauterin cu Cupru (DIU-Cu).  Dacă aceasta nu este o opțiune în cazul dumneavoastră sau dacă nu vă puteți prezenta la medic  imediat, puteți lua o doză dublă de Emergana (adică 2 comprimate administrate odată).  

Dacă utilizaţi deja o metodă de contracepţie cu administrare regulată, cum este comprimatul  contraceptiv, puteţi continua să luaţi contraceptivul la orele obişnuite.  

Dacă, după ce aţi luat Emergana, a avut loc un alt contact sexual neprotejat (de asemenea, dacă acest  lucru se întâmplă în cadrul aceluiaşi ciclu menstrual), comprimatul nu îşi va exercita efectul  contraceptiv şi există din nou risc de sarcină.  

Utilizarea la copii şi adolescenţi  

Emergana nu este indicată pentru utilizare înainte de prima sângerare menstruală (menarha).  

Ce trebuie să faceţi dacă vă este rău (aveţi vărsături)  

Dacă vă este rău (aveţi vărsături) în primele trei ore după administrarea comprimatului, trebuie să luaţi  imediat alt comprimat.  

După ce aţi luat Emergana 

După ce aţi luat Emergana, dacă doriţi să aveţi contact sexual şi nu folosiţi comprimate contraceptive,  trebuie să folosiţi prezervative sau diafragmă şi spermicide până la următoarea menstruaţie. Acestea  sunt necesare, deoarece Emergana nu îşi va face efectul dacă aveţi contact sexual neprotejat repetat,  înainte de apariţia următorului ciclu. 

4  

Se recomandă să vă programaţi un consult medical la aproximativ trei săptămâni după ce aţi luat  Emergana, pentru a vă asigura că Emergana şi-a făcut efectul. Dacă ciclul menstrual vă întârzie mai  mult de 5 zile sau este neobişnuit de redus sau neobişnuit de abundent, trebuie să vă adresaţi medicului  cât mai curând posibil. Dacă aţi rămas gravidă chiar şi după ce aţi luat acest medicament, este  important să vă adresaţi medicului.  

Medicul dumneavostră vă poate sfătui şi asupra metodelor de contracepţie pe termen lung, care sunt  mult mai eficace în prevenirea sarcinii.  

Dacă aţi continuat să utilizaţi contracepţie hormonală în mod regulat, cum sunt comprimatele  contraceptive, şi nu aveţi sângerări în perioada de pauză de administrare, adresaţi-vă medicului  dumneavoastră pentru a vă asigura că nu sunteţi gravidă.  

Următorul ciclu menstrual după ce aţi luat Emergana 

După utilizarea Emergana, ciclul dumneavoastră este, de obicei, normal şi va începe în ziua obişnuită;  cu toate acestea, uneori, va începe cu câteva zile mai târziu sau mai devreme. Dacă ciclul  dumneavoastră întârzie cu mai mult de 5 zile faţă de data prevăzută, apare o sângerare „anormală” la  data respectivă sau dacă credeţi că aţi putea fi gravidă, trebuie să faceţi un test de sarcină pentru a  vedea dacă sunteţi gravidă.  

Dacă luaţi mai mult Emergana decât trebuie  

Deşi nu există raportări despre reacţii adverse grave care să provină din administrarea mai multor  comprimate odată, este posibil să aveţi greaţă, chiar să aveţi stare de rău (să aveţi vărsături) sau să  aveţi sângerări vaginale. Trebuie să vă adresaţi farmacistului, medicului dumneavoastră, asistentei  

medicale sau cabinetului de planificare familială pentru sfaturi, în special dacă aţi avut vărsături,  deoarece este posibil ca medicamentul să nu fi acţionat adecvat.  

Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresaţi-vă medicului  dumneavoastră sau farmacistului.  

  1. Reacţii adverse posibile  

Ca toate medicamentele, acest medicament poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate  persoanele.  

Posibilele reacţii adverse sunt enumerate mai jos în funcţie de frecvenţa acestora.  

Foarte frecvente (pot afecta mai mult de 1 din 10 persoane):  

- Senzaţie de rău (greaţă).  

- Sângerări neregulate până la următoarea menstruaţie.  

- Durere în etajul inferior al abdomenului.  

- Oboseală.  

- Durere de cap.  

Frecvente (pot afecta până la 1 din 10 persoane):  

- Stare de rău (vărsături). Dacă vă este rău, citiţi pct. 3 „Ce trebuie să faceţi dacă vă este rău (aveţi  vărsături)”.  

- Modificări ale ciclului menstrual. Cele mai multe femei vor avea menstruaţie normală la  momentul obişnuit, dar unele pot avea menstruaţia mai târziu sau mai devreme decât momentul  obişnuit. De asemenea, puteţi avea sângerări neregulate sau sângerări în picături până la  următorul ciclu. Dacă menstruaţia vă întârzie mai mult de 5 zile sau este neobişnuit de redusă  sau neobişnuit de abundentă, trebuie să vă adresaţi medicului dumneavoastră cât mai curând  posibil.  

- Puteţi avea sensibilitate la nivelul sânilor, diaree sau senzaţie de ameţeală după administrarea  acestui medicament. 

5  

Foarte rare (pot afecta până la 1 din 10000 de persoane):  

Erupţie trecătoare pe piele, urticarie, mâncărimi, umflare a feţei, dureri pelvine, menstruaţie  dureroasă.  

Dacă aveţi oricare dintre aceste reacţii adverse, discutaţi cu medicul dumneavoastră, farmacistul sau  asistenta medicală. Acestea includ orice reacţii adverse nemenţionate în acest prospect.  

Raportarea reacţiilor adverse  

Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.  Acestea includ orice reacţii adverse nemenţionate în acest prospect. De asemenea, puteţi raporta  reacţiile adverse direct prin intermediul sistemului naţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate  pe web-site-ul Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România  http://www.anm.ro/.  

Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România  Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1  

București 011478 - RO  

Tel: + 4 0757 117 259  

Fax: +4 0213 163 497  

e-mail: [email protected].  

Raportând reacţiile adverse, puteţi contribui la furnizarea de informaţii suplimentare privind siguranţa  acestui medicament.  

  1. Cum se păstrează Emergana  

Nu lăsaţi acest medicament la vederea şi îndemâna copiilor.  

Nu utilizaţi acest medicament după data de expirare înscrisă pe cutie şi blister după „EXP”. Data de  expirare se referă la ultima zi a lunii respective.  

Acest medicament nu necesită condiţii speciale de păstrare.  

Nu aruncaţi niciun medicament pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să  aruncaţi medicamentele pe care nu le mai folosiţi. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.  

  1. Conţinutul ambalajului şi alte informaţii  

Ce conţine Emergana  

Substanţa activă este levonorgestrelul. Fiecare comprimat conţine levonorgestrel 1,5 mg.  

Celelalte componente sunt: celuloză microcristalină, lactoză monohidrat, poloxamer 188,  croscarmeloză sodică şi stearat de magneziu.  

Cum arată Emergana şi conţinutul ambalajului  

Fiecare cutie conţine un tratament complet care constă în un comprimat rotund de culoare albă, cu  diametrul de aproximativ 6 mm , marcat cu „C” pe una din feţe şi cu „1” pe cealaltă faţă.  

Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă şi fabricantul  

Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă  

Zentiva, k.s.  

U kabelovny 130, Dolnì Měcholupy, 102 37, Praga 10,  

Republica Cehă  

Fabricantul 

Laboratorios León Farma, S.A.  

Poligono Industrial Navatejera, León, 24008  

Spania 

6  

Acest medicament este autorizat în Statele Membre ale Spaţiului Economic European sub  următoarele denumiri comerciale:  

Olanda Etiyone 1500 microgram tabletten  

Belgia Levonorgestrel Laboratorios Leon Farma 1,5 mg tablet/comprimé/Tablette  Bulgaria Secondelle 1500 micrograms tabletten  

Republica Cehă Nopregy 1,5 mg tablety  

Germania Etiyone 1500 micrograms Tabletten  

Estonia Elistrel  

Spania Moonbell 1,5 mg comprimido EFG  

Franţa Levonorgestrel Leon Farma 1,5 comprimé  

Irlanda Tyedra 1500 micrograms tablet  

Lituania Elistrel 1.5 mg tableté  

Letonia Elistrel 1.5 mg tabletes  

Republica Slovacă Apreg 1,5 mg tablety  

România Emergana 1,5 mg comprimate  

Pentru orice informaţii despre acest medicament, vă rugăm să contactaţi reprezentanţii locali ai  deţinătorului autorizaţiei de punere pe piaţă:  

ZENTIVA S.A. 

Tel: +4 021.304.7597 

e-mail: [email protected] 

Acest prospect a fost revizuit în ianuarie 2021. 

7  

SKU 111411
OTC Da
Brand ZENTIVA
Line Nici unul
EAN 8594739247437
BBD 30 iun. 2027
Scrieti propria recenzie
Numai utilizatorii înregistrați pot adăuga review-uri. Te rugăm să te conectezi sau să îți creezi un cont
Întrebări și răspunsuri despre produs
Fii primul care pune o întrebare
Întrebări și răspunsuri despre produs
Produsul Emergana, 1,5 mg, 1 comprimat, Zentiva face parte din categoriile Medicamente fara reteta , Anticonceptionale

Imaginile produselor prezentate pe site, forma de prezentare sau ambalajul acestora pot suferi modificari efectuate de producatori, neanunate. Spring Farma face eforturi pentru a mentine informatiile actualizate insa acestea pot avea uneori mici diferente fata de produsele livrate. Va asiguram ca produsele sunt mereu de aceeasi calitate, din surse sigure, direct de la producatori si furnizori autorizati. Va rugam sa ne scrieti pe adresa [email protected] in cazul in care sesizati diferente fata de produsele cu care v-ati obisnuit. In cazul produselor disponibile in culori/modele multilple ce nu pot fi selectate individual va rugam sa lasati un mesaj cu preferinta la plasarea comenzii, insa disponibilitatea in stoc poate varia si nu este garantata.

Comenzile cu acest tip de produs se pot achizitiona numai cu plata cu cardul.