Pentru comenzi telefonice: 0374.471.155
Pentru comenzi telefonice: 0374.471.155 | Program Call Center: Luni - Vineri, 9:00 - 17:00
Spring va ureaza Paste fericit!
Black Friday la Spring | Comenzi telefonice: 0374.471.155
Stimati clienti, datorita sarbatorilor Pascale este posibil sa apara intarzieri in livrarile coletelor. Ne cerem scuze pentru inconvenient. Paste fericit, plin de sanatate!

Ferrum Hausmann sirop 10mg/ml x 150ml

Prospect Ferrum Hausmann sirop 10mg/ml x 150ml

1. Ce este Ferrum Hausmann sirop şi pentru ce se utilizează

Grupa farmacoterapeutică: preparate cu fier, preparate orale.

Tratamentul carenţei de fier fără anemie (carenţă de fier latentă) şi a anemiei feriprive (carenţă de fier manifestă). 

Profilaxia carenţei de fier în timpul sarcinii.

2. Ce trebuie să ştiţi înainte să utilizaţi Ferrum Hausmann sirop

Nu utilizaţi Ferrum Hausmann sirop: dacă sunteţi/aveţi 

- alergic la complexul de hidroxid de fier (III)- polimaltoză sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament (enumerate la pct. 6), 

- supraîncărcare cu fier (de exemplu, hemocromatoză, hemosideroză),

- tulburări ale metabolismului fierului (de exemplu, anemie asociată intoxicaţiei cu plumb, anemie sideroacrestică, talasemie etc.), 

- anemie de alte cauze decât carenţa de fier (de exemplu, anemie hemolitică sau carenţă de vitamina B12). 

Atenţionări şi precauţii

Înainte să utilizaţi Ferrum Hausmann sirop, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Informaţii pentru diabetici: produsul conţine 0,04 unităţi de pâine/ml.

Infecţiile sau tumorile pot cauza anemie. Deoarece fierul poate fi utilizat numai după vindecarea bolii principale, se recomandă efectuarea unei evaluări beneficiu/risc. 

Poate apărea coloraţia închisă a fecalelor (scaunului) în timpul tratamentului cu Ferrum Hausmann; totuşi, acest lucru nu este periculos. 

Ferrum Hausmann sirop împreună cu medicamente

Spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă utilizaţi, aţi utilizat recent sau s-ar putea să utilizaţi orice alte medicamente. 

Deoarece fierul este legat sub forma unui complex, este puţin probabil să apară interacţiuni ionice cu componentele din alimente (fitină, oxalaţi, tanin etc.) sau cu alte medicamente administrate concomitent (tetracicline, antiacide). 

Următoarele medicamente pot afecta administrarea siropului Ferrum Hausmann:

- medicamentele cu fier injectabile.

Nu se recomandă administrarea unor medicamente cu fier injectabile suplimentare.

Deoarece testul Haemoccult (selectiv pentru hemoglobină) pentru detectarea hemoragiilor oculte nu este influenţat, tratamentul cu fier nu trebuie întrerupt. 

Sarcina, alăptarea şi fertilitatea

Dacă sunteţi gravidă sau alăptaţi, credeţi că aţi putea fi gravidă sau intenţionaţi să rămâneţi gravidă, adresaţi-vă medicului sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua acest medicament. 

Potrivit informaţiilor disponibile, este puţin probabilă apariţia unei influenţe negative asupra fătului sau a mamei în timpul sarcinii sau alăptării. 

Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor

Ferrum Hausmann nu are nicio influenţă sau are o influenţă neglijabilă asupra capacităţii de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje. 

Ferrum Hausmann sirop conţine p-hidroxibenzoat, sorbitol, sucroză şi etanol

- p-hidroxibenzoat de metil şi p-hidroxibenzoat de propil

Poate provoca reacţii alergice, eventual întârziate.

- sorbitol

Dacă medicul dvs. v-a comunicat faptul că aveţi o intoleranţă la unele zaharuri, contactaţi-l înainte de a lua acest produs medicamentos. 

- sucroză

Dacă medicul dumneavoastră v-a comunicat faptul că aveţi o intoleranţă la unele zaharuri, contactaţi-l înainte de a lua acest medicament. Sucroza poate fi dăunătoare pentru dantură. 

- etanol

Acest medicament conţine cantităţi mici de etanol (alcool), adică mai puţin de 100 mg pe 30 ml.

3. Cum să utilizaţi Ferrum Hausmann sirop

Utilizaţi întotdeauna acest medicament exact aşa cum v-a spus medicul sau farmacistul. Discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur. 

Doza şi durata tratamentului depind de gravitatea carenţei de fier.

Anemie feriprivă: durata tratamentului este de aproximativ 3-5 luni, până la normalizarea valorilor hemoglobinei. După aceea, tratamentul trebuie continuat câteva săptămâni sau, în cazul femeilor însărcinate, cel puţin până la sfârşitul sarcinii, cu dozare similară celei descrise pentru carenţa de fier fără anemie, până la refacerea depozitelor de fier. 

Carenţă de fier fără anemie: tratamentul durează aproximativ 1-2 luni.

Doza recomandată este de:

Anemie cauzată de carenţa de fier 

Carenţă de fier fără anemie 

Profilaxie

Copii cu vârsta până la 1 an 2,5-5 ml/zi (25-50 mg fier) 

Copii cu vârsta cuprinsă între 1 şi 12 ani 5-10 ml/zi (50-100 mg fier) 

2,5-5 ml/zi (25-50 mg fier) 

Copii cu vârsta de peste 12 ani, adulţi, femei care alăptează 10-30 ml/zi (100-300 mg fier) 

5-10 ml/zi (50-100 mg fier) 

Femei însărcinate 20-30 ml/zi (200-300 mg fier) 10 ml/zi 

(100 mg fier) 5-10 ml/zi (50-100 mg fier) 

(-) În ceea ce priveşte dozele mici, este posibil ca tratarea acestor afecţiuni cu fier sub formă de soluţie orală picături (soluţie orală picături Ferrum Hausmann) să prezinte avantaje

Mod de utilizare 

Doza zilnică poate fi divizată în doze separate sau poate fi luată o singură dată.

Ferrum Hausmann sirop trebuie administrat în timpul mesei sau imediat după masă.

Ferrum Hausmann sirop poate fi amestecat cu sucuri de fructe şi legume sau cu mâncare pentru bebeluşi ori cu mâncarea din borcănele pentru copii. Colorarea amestecului nu afectează gustul sucurilor sau al mâncării pentru copii şi nici eficacitatea Ferrum Hausmann sirop. 

În cazul unor concentraţii de hemoglobină mai mici de 9 g/dl, pentru înlocuirea fierului trebuie utilizate preparate parenterale de fier în care biodisponibilitatea fierului este mai ridicată. 

Dacă utilizaţi mai mult Ferrum Hausmann sirop decât trebuie

Luaţi legătura cu medicul sau farmacistul dacă se întâmplă acest lucru.

Dacă uitaţi să utilizaţi Ferrum Hausmann sirop

Luaţi doza următoare la ora obişnuită. Nu luaţi o doză dublă pentru a compensa doza uitată.

4. Reacţii adverse posibile

Ca toate medicamentele, acest medicament poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele. 

Reacţiile adverse pot apărea cu următoarea frecvenţă:

Foarte frecvente, pot afecta mai mult de 1 din 10 persoane

- scaun de coloraţie închisă

Frecvente, pot afecta până la 1 din 10 persoane

- diaree

- greaţă

- indigestie

Mai puţin frecvente, pot afecta până la 1 din 100 persoane

- vărsături

- constipaţie

- dureri abdominale

- colorare a dinţilor

- erupţii cutanate

- mâncărimi

- dureri de cap

Raportarea reacţiilor adverse

Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. Acestea includ orice reacţii adverse nemenţionate în acest prospect. De asemenea, puteţi raporta reacţiile adverse direct prin intermediul sistemului naţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro/. Raportând reacţiile adverse, puteţi contribui la furnizarea de informaţii suplimentare privind siguranţa acestui medicament. 

5. Cum se păstrează Ferrum Hausmann sirop

Nu lăsaţi acest medicament la vederea şi îndemâna copiilor.

Nu utilizaţi acest medicament după data de expirare înscrisă pe etichetă și cutie după Exp.

Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective.

Păstraţi medicamentul în ambalajul original, la temperaturi mai mici de 25°C.

Nu aruncaţi niciun medicament pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să aruncaţi medicamentele pe care nu le mai folosiţi. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului. 

6. Conţinutul ambalajului şi alte informaţii

Ce conţine Ferrum Hausmann sirop

- Substanţa activă este complex de hidroxid de fier (III) – polimaltoză.

Un ml de sirop conţine 10 mg de fier (III) sub formă de complex de hidroxid de fier (III) – polimaltoză 35,7 mg. 

- Celelalte componente sunt: sucroză soluţie de sorbitol 70% (necristalizabil), p-hidroxibenzoat de metil (E 218), p-hidroxibenzoat de propil (E 216), etanol 96%, aromă (Cream Essence), hidroxid de sodiu, apă purificată. 

Cum arată Ferrum Hausmann sirop şi conţinutul ambalajului

Se prezintă sub formă de soluție de culoare cafeniu închis.

Este disponibil în cutii care conţine un flacon cu 150 ml de sirop şi o măsură dozatoare.

Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă şi fabricantul

VIFOR FRANCE

100-101 Terrasse Boieldieu

Tour Franklin La Défense 8, 92042 Paris La Défense Cedex, Franţa

Acest prospect a fost revizuit în iunie 2017
 

Mai multe informații
SKU 546
OTC Nu
EAN 07640114721137
Brand VIFOR PHARMA ROMANIA SRL
Line Nici unul
Scrieti propria recenzie
Numai utilizatorii înregistrați pot adăuga review-uri. Te rugăm să te conectezi sau să îți creezi un cont
Întrebări și răspunsuri despre produs
Fii primul care pune o întrebare
Întrebări și răspunsuri despre produs
Produsul Ferrum Hausmann sirop 10mg/ml x 150ml face parte din categoria Medicamente cu reteta

Imaginile produselor prezentate pe site, forma de prezentare sau ambalajul acestora pot suferi modificari efectuate de producatori, neanunate. Spring Farma face eforturi pentru a mentine informatiile actualizate insa acestea pot avea uneori mici diferente fata de produsele livrate. Va asiguram ca produsele sunt mereu de aceeasi calitate, din surse sigure, direct de la producatori si furnizori autorizati. Va rugam sa ne scrieti pe adresa [email protected] in cazul in care sesizati diferente fata de produsele cu care v-ati obisnuit. In cazul produselor disponibile in culori/modele multilple ce nu pot fi selectate individual va rugam sa lasati un mesaj cu preferinta la plasarea comenzii, insa disponibilitatea in stoc poate varia si nu este garantata.