
Nicergolina Slavia 30 mg, 30 comprimate filmate, Slavia Pharm
Prospect Nicergolina Slavia 30 mg, 30 comprimate filmate, Slavia Pharm
1. Ce este Nicergolina Slavia si pentru ce se utilizeaza
Nicergolina Slavia face parte din grupul de medicamente denumite alcaloizi de ergot.
Medicamentul amelioreaza functia cerebrala si actioneaza ca antioxidant al celulelor creierului.
Nicergolina Slavia este indicat ca adjuvant in:
- tratamentul simptomatic al afectiunilor caracterizate prin deteriorarea functiei cognitive asociata dementei vasculare (dementa multiinfarct), afectiunilor degenerative asociate dementei (dementa senila si presenila de tip Alzheimer, dementa Parkinson). Produsul medicamentos are efecte favorabile si asupra tulburarilor de comportament si dispozitie.
Medicamentul influenteaza favorabil capacitatea de vigilenta, functia de concentrare si starea emotionala. Prin imbunatatirea activitatii zilnice, pacientul isi recapata increderea in fortele proprii si isi amelioreaza comunicarea sa cu anturajul. - tulburarile vasculare si metabolice cerebrale aparute in cazul accidentelor vasculare cerebrale trombotice;
- terapia de recuperare la pacientii cu hemiplegie (afectiune in care o parte a corpului paralizeaza);
- tratamentul tulburarilor cohleo-vestibulare.
2. Ce trebuie sa stiti inainte sa utilizati Nicergolina Slavia
Nu utilizati Nicergolina Slavia daca:
- sunteti hipersensibil la nicergolina, alti alcaloizi din ergot sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament (enumerate la pct. 6);
- ati avut infarct miocardic recent;
- aveti hemoragii acute, tumori cerebrale asociate cu sindrom de tensiune intracraniana crescuta;
scaderea marcata a batailor inimii (< 50 batai pe minut), tensiune ortostatica scazuta.
Atentionari si precautii
Spuneti medicului dumneavoastra daca:
- aveti boli ale rinichilor. Este posibil sa aveti nevoie de alt dozaj;
- prezentati manifestari hemoragice sau leziuni organice cu potential de sangerare, cum sunt ulcerul gastric si duodenal activ, accident vascular cerebral hemoragic acut;
- suferiti de tensiune arteriala crescuta/tensiune arteriala scazuta;
- suferiti de hiperuricemie (concentratii crescute de acid uric in sange) sau ati suferit de guta;
- sunteti sau intentionati sa ramaneti gravida;
- suferiti de fibroza (o afectiune cauzata de formarea in exces a tesutului conjunctiv ce poate dauna diverselor organe si parti ale corpului);
- manifestati greata, varsaturi, diaree, dureri abdominale, crampe, senzatie de amorteala si furnicaturi la nivelul extremitatilor, dureri de cap si/sau modificarea culorii pielii (deveniti palid).
Nicergolina Slavia impreuna cu alte medicamente
Spuneti medicului dumneavoastra sau farmacistului daca luati, ati luat recent sau s-ar putea sa luati orice alte medicamente.
Nicergolina trebuie administrata cu prudenta in cazul tratamentului concomitent cu:
- medicamentele antihipertensive (medicamente ce scad tensiunea arteriala) deoarece Nicergolina Slavia poate creste efectul acestora;
- medicamente metabolizate de izoenzima CYP 2D6: deoarece nicergolina este metabolizata de izoenzima CYP 2D6 trebuie avute in vedere posibilele interactiuni cu alte medicamente metabolizate de catre aceeasi izoenzima;
- medicamente anticoagulante si antiagregante plachetare (medicamente fluidifiante ale sangelui) deoarece nicergolina inhiba agregarea trombocitara si reduce vascozitatea sanguina timpul de sangerare poate fi marit. Se recomanda monitorizarea frecventa a timpului de sangerare.
- medicamente care pot influenta metabolismul acidului uric deoarece nicergolina poate afecta metabolismul si excretia acidului uric, determinand concentratii crescute ale acidului uric in sange;
- medicamente ce actioneaza asupra sistemului nervos: necesita ajustarea dozelor.
Nicergolina Slavia cu alimente, bauturi si alcool
Luati Nicergolina Slavia inaintea mesei, de preferat inainte de micul dejun, cu o catitate suficienta de lichid si fara sa mestecati comprimatul. Daca este prescrisa doza unica pe zi, se recomanda sa fie administrata dimineata, inainte de micul dejun
Sarcina, alaptarea si fertilitatea
Daca sunteti gravida sau alaptati, credeti ca ati putea fi gravida sau intentionati sa ramaneti gravida, adresati-va medicului sau farmacistului pentru recomandari inainte de a lua acest medicament.
Sarcina
Nicergolina Slavia nu trebuie utilizat decat in cazul in care este indicat de medicul dumneavoastra.
Alaptarea
Nu se cunoaste daca nicergolina se excreta in laptele matern. Trebuie luata decizia fie de a intrerupe alaptarea, fie de a intrerupe tratamentul cu Nicergolina Slavia, avand in vedere riscul potential al alaptarii pentru copil si beneficiul tratamentului pentru femeie.
Conducerea vehiculelor si folosirea utilajelor
Nicergolina Slavia va poate afecta capacitatea de reactie, interferand cu activitati cum sunt conducerea vehiculelor si folosirea utilajelor.
Nu conduceti vehicule si nu folositi utilaje daca aveti ameteli sau stare de confuzie.
Nicergolina Slavia contine glucoza
Pacientii cu sindrom rar de malabsorbtie la glucoza-galactoza nu trebuie sa utilizeze acest medicament.
Nicergolina Slavia 30 mg contine Rosu cosenila A (E 124)
Aceasta componenta a medicamentului poate provoca reactii alergice.
3. Cum sa utilizati Nicergolina Slavia
Utilizati intotdeauna acest medicament exact asa cum v-a spus medicul dumneavoastra sau farmacistul.
Discutati cu medicul sau cu farmacistul daca nu sunteti sigur.
Medicamentul este destinat adultilor. Se administreaza pe cale orala.
Doza zilnica recomandata pentru adulti este de 30 mg. Temporar, doza zilnica poate fi crescuta la 60 mg.
In cazul afectiunilor urechii interne sunt recomandate 15-30 mg/zi.
Se recomanda administrarea comprimatelor dimineata si inaintea unei mese principale. Comprimatele se administreaza intregi, fara a se mesteca, cu o cantitate suficienta de lichid. Daca se prescrie o doza unica, este preferabila administrarea la micul dejun.
Utilizarea la varstnici: nu este necesara ajustarea dozei de Nicergolina Slavia.
Utilizarea la copii: nu se recomanda administrarea Nicergolina Slavia la copii.
Utilizarea la pacientii cu afectiuni renale: dozele trebuie micsorate in cazul insuficientei renale (creatinina serica > 2%).
Este posibil sa aveti nevoie de o doza mai scazuta, care va fi prescrisa de medicul dumneavoastra.
Efectul tratamentului se instaleaza treptat. Deoarece tratamentul dureaza, de obicei, perioade lungi de timp, la intervale adecvate, dar cel putin o data la 6 luni, este necesar un control medical periodic, medicul evaluand oportunitatea continuarii tratamentului.
Daca aveti impresia ca efectul Nicergolina Slavia este prea slab sau prea puternic, adresati-va medicului dumneavoastra sau farmacistului.
Daca ati utilizat mai mult Nicergolina Slavia decat trebuie
Daca ati luat mai multe comprimate de Nicergolina Slavia decat trebuia, adresati-va medicului dumneavoastra sau mergeti la cel mai apropiat spital.
Simptomele supradozajului includ simptome cardiovasculare - scadere accentuata, tranzitorie a tensiunii arteriale si bradicardie (scaderea batailor inimii). Intensitatea reactiilor adverse poate varia de la un pacient la altul.
Daca ati uitat sa utilizati Nicergolina Slavia
Daca ati uitat sa luati un comprimat de Nicergolina Slavia la timp, luati imediat ce va aduceti aminte.
Totusi, daca este timpul pentru doza urmatoare, sariti peste doza uitata si reveniti la schema de administrare obisnuita.
Nu luati o doza dubla pentru a compensa doza uitata.
Daca aveti orice intrebari suplimentare cu privire la acest produs, adresati-va medicului dumneavoastra, farmacistului sau asistentei medicale.
4. Reactii adverse posibile
Ca toate medicamentele, si acest medicament poate provoca reactii adverse, cu toate ca nu apar la toate persoanele.
Urmatoarele reactii adverse au fost raportate la administrarea de nicergolina:
Frecvente (afecteaza mai putin de 1 din 10 pacienti):
- disconfort la nivel abdominal.
Mai putin frecvente (afecteaza mai putin de 1 din 100 pacienti):
- agitatie;
- confuzie;
- tulburari de somn;
- somnolenta;
- ameteli;
- dureri de cap;
- tensiune arteriala scazuta;
- inrosire a fetei;
- diaree;
- greata;
- constipatie;
- mancarime;
- concentratii crescute de acid uric in sange.
Rare (afecteaza mai putin de 1 din 1000 pacienti):
- senzatie de caldura;
- eruptie trecatoare la nivelul pielii;
- fibroza;
In plus, urmatoarele reactii adverse au fost raportate la administrarea unor derivati de ergot:
- Pneumopatie interstitiala izolata sau cu implicare pleurala, implicare pleurala izolata (forma de afectiune a plamanilor caracterizata de cicatrizarea plamanilor sau a membranei care ii inconjoara), fibroza pulmonara (afectiune cauzata de formarea excesiva de tesut conjunctiv care poate sa deterioreze diferite organe sau parti ale corpului).
Raportarea reactiilor adverse
Daca manifestati orice reactii adverse, adresati-va medicului dumneavoastra sau farmacistului. Acestea includ orice reactii adverse nementionate in acest prospect. De asemenea, puteti raporta reactiile adverse direct prin intermediul sistemului national de raportare, ale carui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agentiei Nationale a Medicamentului si a Dispozitivelor Medicale din Romania http://www.anm.ro/.
Raportand reactiile adverse, puteti contribui la furnizarea de informatii suplimentare privind siguranta acestui medicament.
5. Cum se pastreaza Nicergolina Slavia
Nu lasati acest medicament la indemana si vederea copiilor.
A se pastra la temperaturi sub 25°C, in ambalajul original.
Nu utilizati acest medicament dupa data de expirare inscrisa pe ambalaj, dupa EXP. Data de expirare se refera la ultima zi a lunii respective.
MEDICAMENTELE EXPIRATE SI/SAU NEUTILIZATE TREBUIE RETURNATE LA SPITALE PUBLICE SAU PRIVATE.
Medicamentele nu trebuie aruncate pe calea apei menajere sau a reziduurilor menajere. Intrebati farmacistul cum sa eliminati medicamentele care nu va mai sunt necesare. Aceste masuri vor ajuta la protejarea mediului.
6. Continutul ambalajului si alte informatii
Ce contine Nicergolina Slavia
Nicergolina Slavia 5 mg
- Substanta activa este nicergolina. Un comprimat filmat contine nicergolina 5 mg.
- Celelalte componente sunt: nucleu - celuloza microcristalina, amidon de porumb, povidona, talc, dioxid de siliciu coloidal anhidru, stearat de magneziu; film - carboximetilceluloza sodica, maltodextrina/dextrina, glucoza monohidrat, lecitina de soia, dioxid de titan (E 171), oxid galben de fer (E 172).
Nicergolina Slavia 10 mg
- Substanta activa este nicergolina. Un comprimat filmat contine nicergolina 10 mg.
- Celelalte componente sunt: nucleu - celuloza microcristalina, amidon de porumb, povidona, talc, dioxid de siliciu coloidal anhidru, stearat de magneziu; film - carboximetilceluloza sodica, maltodextrina/dextrina, glucoza monohidrat, lecitina de soia, dioxid de titan (E 171), oxid galben de fer (E 172).
Nicergolina Slavia 30 mg
- Substanta activa este nicergolina. Un comprimat filmat contine nicergolina 30 mg.
- Celelalte componente sunt: nucleu - celuloza microcristalina, amidon de porumb, povidona, talc, dioxid de siliciu coloidal anhidru, stearat de magneziu; film - carboximetilceluloza sodica, maltodextrina/dextrina, glucoza monohidrat, lecitina de soia, dioxid de titan (E 171), oxid galben de fer (E 172), rosu cosenila A (E 124).
Cum arata Nicergolina Slavia si continutul ambalajului
Nicergolina Slavia 5 mg comprimate filmate se prezinta sub forma de comprimate filmate rotunde, biconvexe, de culoare galbena.
Nicergolina Slavia 10 mg comprimate filmate se prezinta sub forma de comprimate filmate rotunde, biconvexe, de culoare caramiziu deschis.
Nicergolina Slavia 30 mg comprimate filmate se prezinta sub forma de comprimate filmate rotunde, biconvexe, de culoare brun-roscat.
Nicergolina Slavia 5 mg comprimate filmate Nicergolina Slavia 10 mg comprimate filmate
Medicamentul este ambalat in cutii cu 2, respectiv 100 blistere a cȃte 15 comprimate filmate.
Nicergolina Slavia 30 mg comprimate filmate
Medicamentul este ambalat in cutii cu 3, respectiv 150 blistere a cȃte 10 comprimate filmate.
Detinatorul autorizatiei de punere pe piata si fabricantul
Detinatorul autorizatiei de punere pe piata
Slavia Pharm SRL
B-dul Theodor Pallady, nr. 44C,
Sector 3, Bucuresti, Romania
Fabricantul
Nicergolina Slavia 5 mg comprimate filmate
Nicergolina Slavia 10 mg comprimate filmate
S.C. Labormed Pharma S.A.
B-dul Theodor Pallady, nr. 44B,
Sector 3, Bucuresti Romania
Nicergolina Slavia 30 mg comprimate filmate Slavia Pharm SRL
B-dul Theodor Pallady, nr. 44 C,
Sector 3, Bucuresti, Romania
Acest prospect a fost revizuit in Ianuarie 2025.
| SKU | 104511 |
|---|---|
| OTC | Nu |
| Brand | SLAVIA PHARM BUCURESTI |
| Line | Nici unul |





