Pentru comenzi telefonice: 0374.471.155
Pentru comenzi telefonice: 0374.471.155 | Program Call Center: Luni - Vineri, 9:30 - 17:00
Stimati clienti, datorita sarbatorilor Pascale este posibil sa apara intarzieri in livrarile coletelor. Ne cerem scuze pentru inconvenient. Paste fericit, plin de sanatate!

OTC - ANDM
Producator: NUROFEN
Data de expirare produs: 31.10.2025

Nurofen se utilizeaza la adulti si adolescenti cu varsta de 16 ani si peste, pentru tratamentul simptomatic de scurta durata al durerii locale din afectiuni acute cum sunt intinderi musculare sau luxatii in caz de traumatisme usoare localizate in apropierea articulatiilor membrelor superioare sau inferioare.

Pentru mai multe detalii despre Prospect consultati sectiunea, Mai multe informatii:

Nurofen emplastru medicamentos, 200 mg, 2 bucati, Reckitt

ibuprofen

în stoc
25,40 RON
Mai multe informații
Prospect OTC

AUTORIZAŢIE DE PUNERE PE PIAŢĂ NR. 14199/2021/01-02-03-04-05                                                                                                                        Anexa 1

Prospect

PROSPECT: INFORMAŢII PENTRU UTILIZATOR

Nurofen 200 mg emplastru medicamentos Pentru utilizare la adulți și adolescenți cu vârsta de 16 ani și peste Ibuprofen

Citiţi cu atenţie şi în întregime acest prospect înainte de a începe să utilizaţi acest medicament, deoarece conţine informaţii importante pentru dumneavoastră.

Utilizaţi întotdeauna acest medicament conform indicaţiilor din acest prospect sau indicaţiilor medicului dumneavoastră sau farmacistului.

  • Păstraţi acest prospect. S-ar putea să fie necesar să-l recitiţi.
  • Întrebaţi farmacistul dacă aveţi nevoie de mai multe informaţii sau recomandări.
  • Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. Acestea includ orice posibile reacţii adverse nemenţionate în acest prospect. Vedeţi pct. 4
  • Dacă după 5 zile nu vă simţiţi mai bine sau vă simţiţi mai rău, trebuie să vă adresaţi unui medic.

Ce găsiţi în acest prospect:

  1. Ce este Nurofen şi pentru ce se utilizează
  2. Ce trebuie să știţi înainte să utilizaţi Nurofen
  3. Cum să utilizaţi Nurofen
  4. Reacţii adverse posibile
  5. Cum se păstrează Nurofen
  6. Conținutul ambalajului și alte informații

Ce este Nurofen şi pentru ce se utilizează

Substanţa activă este ibuprofen. Ibuprofenul aparţine unui grup de medicamente cunoscut sub numele de antiinflamatoare nesteroidiene (AINS), care acţionează prin schimbarea răspunsului organismului la durere, inflamaţie şi febră. Emplastrul medicamentos eliberează ibuprofen la nivel local, în mod continuu, la locul durerii, timp de peste 24 de ore de la aplicare.

Nurofen se utilizează la adulţi şi adolescenţi cu vârsta de 16 ani și peste, pentru tratamentul simptomatic de scurtă durată al durerii locale din afecțiuni acute cum sunt întinderi musculare sau luxații în caz de traumatisme ușoare localizate în apropierea articulațiilor membrelor superioare sau inferioare.

  1. Ce trebuie să știţi înainte să utilizaţi Nurofen

Nu utilizaţi Nurofen:

dacă sunteţi alergic la ibuprofen, acid acetilsalicilic, alte antiinflamatoare nesteroidiene (AINS) sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament (enumerate la pct. 6).

dacă aţi prezentat vreodată reacţii alergice, cum sunt astm bronşic, respirație șuierătoare, mâncărime, secreţii nazale, erupţii pe piele, umflare, după ce aţi luat medicamente care conţin acid acetilsalicilic sau alte medicamente pentru durere şi inflamaţie (AINS).

dacă sunteţi în ultimele trei luni de sarcină.

1

pe pielea cu leziuni (cum ar fi zgârieturi, tăieturi, arsuri), pielea infectată, pielea afectată de dermatită exudativă sau eczemă, pe ochi, pe buze sau pe mucoase.

Atenţionări şi precauţii

Discutați cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul înainte de a utiliza Nurofen:

dacă aveţi sau aţi avut astm bronşic sau alergii.

dacă aveţi ulcer gastric/duodenal, afecțiuni intestinale, cardiace, renale sau hepatice.

dacă aveţi o predispoziție la sângerare

dacă sunteţi în primele 6 luni de sarcină sau alăptați.

În timp ce utilizați Nurofen

La primele semne de reacție la nivelul pielii (erupție, exfoliere, vezicule) sau alte semne ale unor reacții alergice, opriți tratamentul cu emplastrul medicamentos și adresați-vă imediat unui medic.

Raportați orice simptome abdominale neobișnuite (mai ales sângerări) medicului dumnevoastră.

Dacă sunteți vârstnic ați putea fi mai predispus să aveți reacții adverse.

Dacă starea dumnevoastră nu se îmbunătățește, vă simțiți mai rău, sau apar alte simptome, adresați-vă unui medic.

Evitați expunerea zonei tratate la surse puternice de lumină naturală și/sau artificială (de exemplu lămpile de bronzat) în timpul tratamentului și timp de o zi după înlăturarea emplastrului medicamentos, pentru a reduce riscul de sensibilitate la lumină.

Reacțiile adverse pot fi reduse prin micșorarea duratei tratamentului.

Copii și adolescenți

Acest medicament nu este recomandat pentru utilizarea la copiii și adolescenții cu vârsta sub 16 ani. Nurofen împreună cu alte medicamente

Spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi, aţi luat recent sau intenționați să luați orice alte medicamente. În special dacă luați oricare din următoarele:

medicamente pentru scăderea tensiunii arteriale

medicamente pentru subţierea sângelui, cum este warfarina

acid acetilsalicilic sau alte antiinflamatoare nesteroidiene (AINS)- utilizate pentru inflamaţie şi durere

Sarcina şi alăptarea

Dacă sunteţi gravidă sau alăptaţi, credeţi că aţi putea fi gravidă sau intenţionaţi să rămâneţi gravidă, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a utiliza acest medicament.

Nu utilizați acest medicament dacă sunteți în ultimele 3 luni de sarcină.

Discutaţi cu medicul dumneavoastră înainte de a lua acest medicament dacă sunteţi în primele 6 luni de sarcină.

Nu se cunosc efecte nocive asociate tratamentului cu acest medicament în timpul alăptării. Cu toate acestea, ca măsură preventivă, nu aplicați emplastrul medicamentos direct pe sân în cazul în care alăptați.

Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor

Nurofen nu are nicio influenţă sau are o influenţă neglijabilă asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje.

  1. Cum să utilizaţi Nurofen

2

Utilizaţi întotdeauna acest medicament exact aşa cum este descris în acest prospect sau cum v-a spus medicul dumneavoastră sau farmacistul. Discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.

Doza recomandată

Adulţi şi adolescenţi cu vârsta de 16 ani și peste:

O doză este echivalentul unui emplastru medicamentos. Doza maximă pentru 24 de ore este de un emplastru medicamentos.

Acest medicament nu este recomandat pentru utilizarea la copii sau adolescenți sub 16 ani.

Pentru administrare cutanată, pe pielea intactă.

Se recomandă spălarea și uscarea cu grijă a zonei ce urmează a fi tratată înaintea aplicării emplastrului.

Emplastrul poate fi aplicat în orice moment din zi sau din noapte, dar trebuie îndepărtat și înlocuit cu un nou emplastru, la aceeași oră, în următoarea zi.

Emplastrul este flexibil și adaptabil și, dacă este necesar, poate fi aplicat la nivelul sau în apropierea unei articulații și va permite mișcarea normală.

Nu:

tăiați emplastrul, el trebuie aplicat întreg.

aplicați pe pielea cu crăpături sau leziuni.

acoperiți cu alți plasturi sau haine/pansamente care nu lasă pielea „să respire”.

udați emplastrul.

Modul de aplicare:

  1. Pentru a desface un emplastru medicamentos, rupeți sau tăiați plicul de-a lungul liniei punctate.
  2. Îndepărtați învelișul protector din plastic marcat cu (A) și așezați partea adezivă a benzii în mijlocul zonei dureroase.
  3. Îndepărtați învelișul protector din plastic marcat cu (B) și întinzându-l ușor, neteziți această parte a emplastrului medicamentos pe piele.
  4. Îndepărtați învelișul protector din plastic marcat cu (C).
  5. Întindeți ușor, neteziți restul emplastrului medicamentos pe pielea dumneavoastră.

Durata tratamentului:

Trebuie să folosiţi cât mai puţine doze, pentru cea mai scurtă perioadă de timp necesară pentru a ameliora simptomele. Nu folosiți acest medicament pentru mai mult de 5 zile. Dacă simptomele persistă pentru mai mult de 5 zile, cereți sfatul medicului.

Dacă luaţi mai mult Nurofen decât trebuie

Supradozajul accidental cu emplastrul medicamentos este puțin probabil.

3

Adresaţi-vă imediat unui medic. Semnele de supradozaj pot include greață sau vărsături, dureri de stomac sau, mai rar, diaree. Este posibil să percepeți zgomote în urechi, să aveți dureri de cap sau sângerări gastro-intestinale.

Dacă aveți orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresați-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

  1. Reacţii adverse posibile

Ca toate medicamentele, acest medicament poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.

ÎNTRERUPEŢI ADMINISTRAREA acestui medicament şi solicitaţi ajutor medical dacă apar:

semne de reacţii alergice precum astm bronşic, respiraţie şuierătoare inexplicabilă sau scurtare a respiraţiei, mâncărime, secreții nazale sau iritații ale pielii.

semne de hipersensibilitate și reacții pe piele cum sunt roșeață, umflături, exfoliere, vezicule, descuamare sau ulcerații.

Spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă observaţi una dintre următoarele reacţii adverse, sau orice alte reacţii care nu sunt menţionate:

Cu frecvenţă necunoscută (frecvenţa nu poate fi estimată din datele disponibile)

reacții la nivelul pielii cum sunt roșeață, senzație de arsură, mâncărime, apariție de vezicule, dureroase sau cu lichid;

pielea devine sensibilă la lumină;

astm bronşic, dificultăți la respirație, scurtare a respiraţiei;

dureri de stomac, indigestie;

afectare a funcției rinichilor.

Raportarea reacţiilor adverse

Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Acestea includ orice reacţii adverse nemenţionate în acest prospect.

De asemenea, puteţi raporta reacţiile adverse direct prin intermediul sistemului naţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România http://www.anm.ro/.

Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România

Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1

București 011478- RO

Tel: + 4 0757 117 259

Fax: +4 0213 163 497

e-mail: [email protected].

Raportând reacţiile adverse, puteţi contribui la furnizarea de informaţii suplimentare privind siguranţa acestui medicament.

  1. Cum se păstrează Nurofen

A nu se lăsa la vederea şi îndemâna copiilor.

Nu utilizaţi acest medicament după data de expirare înscrisă pe plic și pe cutie, după EXP. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective.

A nu se păstra la temperaturi peste 25°C (plic cu 2 emplastre).

A nu se păstra la temperaturi peste 30°C (plic cu 4 emplastre).

A se păstra în ambalajul original pentru a fi protejat de lumină.

Termenul de valabilitate din momentul desfacerii plicului: 6 luni.

4

Nu aruncați emplastrul folosit în toaletă.

Nu aruncați niciun medicament pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să aruncați medicamentele pe care nu le mai folosiți. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.

  1. Conţinutul ambalajului şi alte informaţii

Ce conţine Nurofen:

Substanţa activă este ibuprofen. Fiecare emplastru medicamentos conţine 200 mg de ibuprofen.

Celelalte componente sunt:

Stratul adeziv:

Macrogol 400, macrogol 20000, levomentol, copolimer stiren-izopren-stiren, poliizobutilen, rosinhidrogenat de glicerolester, parafină lichidă.

Stratul suport adeziv:

Folie de polietilentereftalat (PET)

Film detașabil:

Polietilentereftalat cu strat de silicon (PET)

Cum arată Nurofen şi conţinutul ambalajului

Emplastrul medicamentos este format dintr-un strat incolor, autoadeziv, fixat pe un suport flexibil țesut, de culoarea pielii, cu dimensiuni de 10 cm până la 14 cm, cu un film de protecție.

Fiecare plic conține 2 sau 4 emplastre medicamentoase.

Mărimi de ambalaj: cutii cu 2, 4, 6, 8 sau 10 emplastre medicamentoase.

Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.

Deţinătorul Autorizaţiei de punere de piaţă

Reckitt Benckiser (România) S.R.L.

Strada Grigore Alexandrescu Nr. 89-97, Corpul A, etaj 5,

Sector 1, București, România

Fabricant

RB NL Brands B.V.

Schiphol Boulevard 207, 1118 BH Schiphol,

Olanda

Acest medicament este autorizat în Statele Membre ale Spațiului Economic European sub următoarele denumiri comerciale:

Belgia

Nurofen Patch 200 mg pleister

 

 

Bulgaria

Nurofen 200 mg medicated plaster

 

Croația

Nurofen 200 mg ljekoviti flaster

Franța

Nurofenplast 200mg, emplâtre médicamenteux

Germania

Nurofen 24-Stunden Schmerzpflaster

Irlanda

Nurofen Durance 200mg Medicated Plaster

Luxembur g

Nurofen Patch 200 m g Emplâtre médicamenteux

Portugalia

Nurofen Musc, 200 mg emplastro medicamentoso

România

Nurofen 200 mg emplastru medicamentos

Acest prospect a fost revizuit în decembrie 2021.

SKU 94748
OTC Da
Brand NUROFEN
Line Nici unul
EAN 5000158107274
BBD 31 oct. 2025
Scrieti propria recenzie
Numai utilizatorii înregistrați pot adăuga review-uri. Te rugăm să te conectezi sau să îți creezi un cont
Întrebări și răspunsuri despre produs
Fii primul care pune o întrebare
Întrebări și răspunsuri despre produs

Imaginile produselor prezentate pe site, forma de prezentare sau ambalajul acestora pot suferi modificari efectuate de producatori, neanunate. Spring Farma face eforturi pentru a mentine informatiile actualizate insa acestea pot avea uneori mici diferente fata de produsele livrate. Va asiguram ca produsele sunt mereu de aceeasi calitate, din surse sigure, direct de la producatori si furnizori autorizati. Va rugam sa ne scrieti pe adresa [email protected] in cazul in care sesizati diferente fata de produsele cu care v-ati obisnuit. In cazul produselor disponibile in culori/modele multilple ce nu pot fi selectate individual va rugam sa lasati un mesaj cu preferinta la plasarea comenzii, insa disponibilitatea in stoc poate varia si nu este garantata.

Comenzile cu acest tip de produs se pot achizitiona numai cu plata cu cardul.