
Xerdoxo 10 mg, blistere tip calendar, 28 comprimate filmate, KRKA NOVO Mesto
Prospect Xerdoxo 10 mg, blistere tip calendar, 28 comprimate filmate, KRKA NOVO Mesto
3. Cum sa luati Xerdoxo
Utilizati intotdeauna acest medicament exact asa cum v-a spus medicul dumneavoastra sau farmacistul. Discutati cu medicul dumneavoastra sau cu farmacistul daca nu sunteti sigur.
Cat Xerdoxo trebuie sa utilizati
- Pentru a preveni formarea cheagurilor de sange in vene, dupa o operatie de inlocuire a soldului sau a genunchiului,
Doza recomandata este de un comprimat de Xerdoxo 10 mg o data pe zi.
- Pentru a trata cheagurile de sange formate pe venele de la picioare si cheagurile de sange din vasele de sange din plamani si pentru a preveni reaparitia cheagurilor de sange,
Dupa cel putin 6 luni de tratament pentru cheagurile de sange, doza recomandata este, fie de un comprimat de 10 mg o data pe zi, fie de un comprimat de 20 mg o data pe zi. Medicul dumneavoastra v-a prescris Xerdoxo 10 mg o data pe zi.
Inghititi comprimatul, de preferinta cu apa.
Xerdoxo poate fi luat cu sau fara alimente.
Daca va este greu sa inghititi comprimatul intreg, adresati-va medicului dumneavoastra cu privire la alte moduri in care puteti lua Xerdoxo. Comprimatul poate fi zdrobit si amestecat cu apa sau cu alimente moi, cum este piureul de mere, imediat inainte de a-l lua.
Daca este necesar, medicul dumneavoastra va poate administra comprimatul Xerdoxo zdrobit, prin intermediul unei sonde care ajunge in stomac.
Cand trebuie sa luati Xerdoxo
Luati comprimatul zilnic, pana cand medicul dumneavoastra va spune sa va opriti.
Incercati sa luati comprimatul la aceeasi ora in fiecare zi, pentru a va aduce aminte mai usor.
Medicul dumneavoastra va decide cat timp trebuie sa continuati tratamentul.
Pentru a preveni formarea cheagurilor de sange in vene, dupa o operatie de inlocuire a soldului sau a genunchiului:
Luati primul comprimat la 6 - 10 ore dupa operatie.
Daca ati avut o operatie majora la nivelul soldului, de obicei trebuie sa luati comprimatele timp de 5 saptamani.
Daca ati avut o operatie majora la nivelul genunchiului, de obicei trebuie sa luati comprimatele timp de 2 saptamani.
Daca luati mai mult Xerdoxo decat trebuie
Luati imediat legatura cu medicul dumneavoastra daca ati luat prea multe comprimate de Xerdoxo.
Utilizarea mai multor comprimate de Xerdoxo creste riscul de sangerare.
Daca uitati sa luati Xerdoxo
Daca ati omis o doza, luati comprimatul imediat ce va amintiti. Luati urmatorul comprimat in ziua urmatoare si apoi continuati sa luati un comprimat pe zi in mod obisnuit.
Nu luati o doza dubla pentru a compensa doza uitata.
Daca incetati sa luati Xerdoxo
Nu incetati sa luati Xerdoxo fara sa discutati mai intai cu medicul dumneavoastra, deoarece Xerdoxo impiedica aparitia unor tulburari grave.
Daca aveti orice intrebari suplimentare cu privire la acest medicament, adresati-va medicului dumneavoastra sau farmacistului.
4. Reactii adverse posibile
Ca toate medicamentele, acest medicament poate provoca reactii adverse, cu toate ca nu apar la toate persoanele.
Similar altor medicamente pentru reducerea formarii cheagurilor de sange, Xerdoxo poate determina sangerari care pot pune viata in pericol. Sangerarea excesiva poate duce la o scadere brusca a tensiunii arteriale (soc). In unele cazuri, sangerarea poate sa nu fie evidenta.
Spuneti imediat medicului dumneavoastra daca observati oricare dintre urmatoarele reactii adverse:
Semne de sangerare
- sangerare la nivelul creierului sau in interiorul craniului (simptomele pot include dureri de cap, slabiciune pe o parte a corpului, varsaturi, convulsii, scaderea nivelului de constienta si rigiditatea gatului. O urgenta medicala grava. Solicitati imediat asistenta medicala!)
- sangerare prelungita sau abundenta
- slabiciune foarte pronuntata, oboseala, paloare, ameteala, durere de cap, umflaturi inexplicabile, senzatie de lipsa de aer, durere in piept sau angina pectorala.
Medicul dumneavoastra poate decide sa va tina sub supraveghere stricta sau sa va modifice tratamentul.
Semnele unor reactii severe la nivelul pielii
- eruptie trecatoare severa care se raspandeste, vezicule sau leziuni ale mucoaselor, de exemplu, in gura sau la nivelul ochilor (sindrom Stevens-Johnson/necroliza epidermica toxica).
- reactie la medicament, care provoaca eruptie trecatoare pe piele, febra, inflamatie a organelor interne, anomalii ale sangelui si boli sistemice (sindromul DRESS).
- Frecventa acestor reactii este foarte rara (pana la 1 din 10 000 persoane).
Semnele unor reactii alergice severe
- umflare a fetei, buzelor, gurii, limbii sau gatului; dificultati la inghitire; urticarie si dificultati la respiratie; scadere brusca a tensiunii arteriale.
Frecventele reactiilor alergice severe sunt foarte rare (reactii de tip anafilactic, inclusiv soc anafilactic; pot afecta pana la 1 din 10 000 persoane) si mai putin frecvente (angioedem si edem alergic; pot afecta pana la 1 din 100 persoane).
Lista generala a reactiilor adverse posibile:
Frecvente (pot afecta pana la 1 din 10 persoane)
- scaderea numarului de celule rosii din sange, care poate duce la paloarea pielii si poate determina slabiciune sau senzatia de lipsa de aer
- sangerare la nivelul stomacului sau intestinului, sangerare urogenitala (inclusiv prezenta sangelui in urina si sangerare menstruala abundenta), sangerare nazala, sangerare la nivelul gingiilor
- sangerare la nivelul ochiului (inclusiv sangerare la nivelul albului ochilor)
- sangerare la nivelul tesuturilor sau a unei cavitati a corpului (hematoame, vanatai)
- tuse cu sange
- sangerare la nivelul pielii sau sub piele
- sangerare dupa o operatie
- scurgeri de sange sau lichid de la nivelul plagii chirurgicale
- edeme la nivelul membrelor
- durere la nivelul membrelor
- afectarea functionarii rinichilor (poate fi observata in testele realizate de catre medicul dumneavoastra)
- febra
- durere de stomac, indigestie, greata sau varsaturi, constipatie, diaree
- tensiune arteriala mica (simptomele pot fi senzatia de ameteala sau lesin la ridicarea in picioare)
- scaderea tonusului si a energiei in general (slabiciune, oboseala), durere de cap, ameteli, lesin
- eruptii trecatoare pe piele, mancarimi ale pielii
- analizele de sange pot arata cresteri ale unor enzime hepatice
Mai putin frecvente (pot afecta pana la 1 din 100 persoane)
- sangerare la nivelul creierului sau in interiorul craniului (vezi mai sus, semne de sangerare)
- sangerarea la nivelul unei articulatii, care cauzeaza durere si umflare
- trombocitopenie (numar scazut de trombocite; trombocitele sunt celulele care ajuta la coagularea sangelui)
- reactii alergice, inclusiv reactii alergice la nivelul pielii
- tulburari ale functiilor ficatului (pot fi observate prin analize efectuate de medicul dumneavoastra)
- analizele de sange pot arata cresteri ale bilirubinei, ale unor enzime pancreatice sau hepatice sau ale numarului de trombocite
- lesin
- stare de rau
- batai rapide ale inimii
- senzatie de gura uscata
- urticarie
Rare (pot afecta pana la 1 din 1 000 persoane)
- sangerare la nivelul unui muschi
- colestaza (scadere a fluxului biliar), hepatita inclusiv leziuni hepatocelulare (inflamare a ficatului inclusiv leziuni ale ficatului)
- ingalbenirea pielii sau a albului ochilor (icter)
- umflaturi localizate
- acumulare de sange (hematom) in zona inghinala ca o complicatie a unei proceduri cardiace, prin care un cateter se introduce in artera piciorului dumneavoastra (pseudoanevrism)
Foarte rare (pot afecta pana la 1 din 10 000 persoane)
- acumulare de eozinofile, un tip de celule albe granulocitare din sange, care provoaca inflamatie in plamani (pneumonie eozinofilica)
Cu frecventa necunoscuta (frecventa nu poate fi estimata din datele disponibile)
- insuficienta renala dupa o sangerare severa
- sangerare la nivelul rinichilor, uneori cu prezenta sangelui in urina, care duce la incapacitatea rinichilor de a functiona in mod corespunzator (nefropatie asociata anticoagulantelor)
- presiune crescuta in interiorul muschilor de la maini sau picioare, dupa o sangerare, care poate duce la durere, umflare, senzatii modificate, amorteala sau paralizie (sindrom de compartiment dupa o sangerare)
Raportarea reactiilor adverse
Daca manifestati orice reactii adverse, adresati-va medicului dumneavoastra sau farmacistului.
Acestea includ orice posibile reactii adverse nementionate in acest prospect. De asemenea, puteti raporta reactiile adverse direct la:
Agentia Nationala a Medicamentului si a Dispozitivelor Medicale din Romania
Str. Aviator Sanatescu nr. 48, sector 1
Bucuresti 011478- RO
e-mail: adr@anm.ro
Website: www.anm.ro
Raportand reactiile adverse, puteti contribui la furnizarea de informatii suplimentare privind siguranta acestui medicament.
5. Cum se pastreaza Xerdoxo
Nu lasati acest medicament la vederea si indemana copiilor.
Nu utilizati acest medicament dupa data de expirare inscrisa pe cutie si blister dupa EXP. Data de expirare se refera la ultima zi a lunii respective.
Acest medicament nu necesita conditii speciale de pastrare.
MEDICAMENTELE EXPIRATE SI/SAU NEUTILIZATE TREBUIE RETURNATE LA SPITALE PUBLICE SAU PRIVATE.
Nu aruncati niciun medicament pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Intrebati farmacistul cum sa aruncati medicamentele pe care nu le mai folositi. Aceste masuri vor ajuta la protejarea mediului.
6. Continutul ambalajului si alte informatii
Ce contine Xerdoxo
- Substanta activa este rivaroxaban. Fiecare comprimat filmat contine rivaroxaban 10 mg.
- Celelalte componente sunt manitol, celuloza microcristalina, macrogol, poloxamer, laurilsulfat de sodiu, croscarmeloza sodica, dioxid de siliciu coloidal anhidru, stearilfumarat de sodiu in nucleul comprimatului, si hipromeloza, macrogol, dioxid de titan (E171) si oxid rosu de fer (E172) in filmul comprimatului. Vezi pct. 2 'Xerdoxo contine sodiu'.
Cum arata Xerdoxo si continutul ambalajului
Comprimate filmate (comprimate) de culoare rosu-brun, rotunde, usor biconvexe, marcate cu '10' pe una dintre fete. Dimensiuni: diametrul de aproximativ 6,5 mm.
Xerdoxo este disponibil in cutii ce contin:
- 10, 15, 30, 60, 90 si 100 comprimate filmate in blistere neperforate.
- 10 x 1, 30 x 1, 60 x 1, 90 x 1 si 100 x 1 comprimate filmate in blistere perforate unidoza.
- blister calendaristic neperforat cu 14, 28, 42, 56, 98 comprimate filmate.
Cardul de Avertizare al Pacientului este inclus in fiecare cutie.
Este posibil ca nu toate marimile de ambalaj sa fie comercializate.
Detinatorul autorizatiei de punere pe piata si fabricantii
Detinatorul autorizatiei de punere pe piata
KRKA, d.d., Novo mesto, Šmarješka cesta 6, 8501 Novo mesto, Slovenia
Fabricantii
KRKA, d.d., Novo mesto, Šmarješka cesta 6, 8501 Novo mesto, Slovenia
TAD Pharma GmbH, Heinz-Lohmann-Straße 5, 27472 Cuxhaven, Germania
Acest medicament este autorizat in Statele Membre ale Spatiului Economic European sub urmatoarele denumiri comerciale:
| Numele statului membru | Denumirea comerciala a medicamentului |
|---|---|
| Bulgaria, Cehia, Croatia, Danemarca, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, Romania, Slovacia, Slovenia, Ungaria | Xerdoxo |
Acest prospect a fost revizuit in martie 2025.
Informatii detaliate privind acest medicament sunt disponibile pe web-site-ul Agentiei Nationale a Medicamentului si a Dispozitivelor Medicale din Romania, http://www.anm.ro/.
| SKU | 129264 |
|---|---|
| OTC | Nu |
| Brand | KRKA |
| Line | Nici unul |





