Dr. Stefan Mot: Sansele ca infarctul miocardic sa se repete sunt extrem de ridicate la persoanele supraponderale
La 14 ani de la implementarea programului STEMI de tratament interventional in primele ore ale evolutiei infarctului (1 august 2010, in 5 orase din Romania), unul dintre cele mai de succes programe din sistemul romanesc de sanatate publica, evolutia cardiologiei romanesti in managementul pacientilor cu STEMI este remarcabila. Iese in evidenta scaderea importanta a mortalitatii in randul acestora (de la 12.2% la 7.9%), cresterea numarului de centre disponibile (nu doar in orasele mari, ci si in centre mai mici, ca urmare a unor eforturi organizatorice colosale) si, astfel, micsorarea arealului deservit de fiecare dintre acestea.
Date despre bolnavii care sufera de afectiuni la nivelul inimii
Raman totusi mai multe dificultati pe care le intampina acest program: intarzierea cu care pacientii apeleaza numarul unic de urgenta (pentru care facem apel catre intreaga populatie: nu ezitati, sunati rapid la 112); timpul mare de transfer intre spitalele locale si centrele tertiare (pentru care decizionalii sistemului medical romanesc sunt obligati sa amelioreze situatia) si o mai buna finantare a procedurilor interventionale efectuate de urgenta (In Romania se deconteaza 800 Euro/pacient, iar in Moldova 2500 Euro/pacient). In Romania, doar 40% dintre pacientii cu infarct sunt tratati in spital in primele 3 ore de la debutul infarctului. Din nefericire, lipsa de pregatire a populatiei generale pentru recunoasterea precoce a infarctului se materializeaza in apelarea tardiva a Serviciilor de Asistenta Medicala de Urgenta.
Cum recunosti simptomele unui infarct miocardic
„Multi dintre pacienti stiu ca infarctul se manifesta prin durere toracica dar ei se asteapta la o durere foarte violenta motiv pentru care nu dau importanta durerilor de o intensitate mai mica sau fenomenelor de insotire (respiratie grea, transpiratii reci). Chiar si pacientii care stiu ca au o boala de inima solicita, deseori, tardiv ajutorul medical incercand, initial, sa-si linisteasca durerea prin autoadministrare de medicamente”, declara Dr. Stefan Mot, medic primar cardiologie interventionala Institutul Inimii „N. Stancioiu” Cluj-Napoca si Presedintele Asociatia Medicala de Invatamant in Cardiologie Interventionala.
Un infarct miocardic se poate repeta pe parcusul vietii. Statisticile arata ca fiecare al patrulea pacient ce a supravietuit unui infarct miocardic va suferi un al doilea.
“Sansele ca infarctul miocardic sa se repete sunt extrem de ridicate mai ales daca factorii de risc persista. Din acest motiv, este foarte important ca fiecare pacient sa adopte aceste schimbari fundamentale: schimbati-va regimul alimentar, reduceti consumul de grasimi la strictul necesar, renuntati la fumat, pierdeti excesul de greutate, faceti zilnic miscare si nu neglijati examenele medicale de rutina pentru a diagnostica corect bolile cardiovasculare si a putea interveni la timp”, subliniaza Dr. Stefan Mot.
Ziua Mondiala a Inimii serveste ca un memento util pentru noi toti de a pune sanatatea inimii pe primul loc, de a ne informa corect cu privire la bolile si procedurile cardiovasculare, complicatiile asociate, si de a lua masuri preventive pentru o viata sanatoasa. ASOCIATIA MEDICALA DE INVATAMANT IN CARDIOLOGIE INTERVENTIONALA este o organizatie non-guvernamentala, non-profit, apolitica, infiintata de medici cardiologi interventionali; cu afiliere nerestrictionata a oricarui profesionist care primeste sprijinul a cel putin unuia dintre membrii fondatori ai asociatiei.
Scopul asociatiei consta in stimularea schimbului de informatii intre medicii specialisti, pacientii si populatia generala in vederea dezvoltarii unei imagini cat mai reale asupra realitatilor bolilor cardiovasculare in Romania, a mijloacelor de preventie ale acestora si a modalitatilor moderne de tratament , precum si promovarea educatiei si cercetarii stiintifice in domeniul cardiologiei interventionale.