Pentru comenzi telefonice: 0374.471.155
Pentru comenzi telefonice: 0374.471.155 | Program Call Center: Luni - Vineri, 9:30 - 17:00
Stimati clienti, datorita sarbatorilor Pascale este posibil sa apara intarzieri in livrarile coletelor. Ne cerem scuze pentru inconvenient. Paste fericit, plin de sanatate!
Astenopia sau oboseala oculara: Cum se poate preveni, vitamine pentru ochi

Astenopia sau oboseala oculara: Cum se poate preveni, vitamine pentru ochi

Postat in: Sanatatea ta
Alexandra Nelepcu
de , Farmacist Diriginte
Data publicării: 1 aprilie 2024 Ultima actualizare: 1 aprilie 2024

Oboseala oculara, denumita in termeni stiintifici astenopie acomodativa, este un simptom care, in fazele incipiente, nu afecteaza calitatea vederii, insa, lasata netratata, poate conduce la iritarea globului ocular, la aparitia usturimii si a senzatiei de arsura si mancarime, manifestari care pot impiedica acuitatea vizuala. Conform unui studiu realizat de americani, 70% dintre acestia sufera de oboseala oculara, cei mai afectati fiind cei cu varsta intre 18-35 de ani. Ochii sunt expusi constant intemperiilor vremii, indiferent ca vorbim de soare, vant sau ger, iar acesti factori ii pot agresa si pot cauza un disconfort ocular care oboseste ochii. Daca nu se intervine, oboseala ochilor poate afecta calitatea vederii si, in timp, o poate deteriora.

Cauzele principale ale ochilor obositi sunt lipsa somnului in cantitati suficiente si privitul pentru un timp indelungat la calculator, televizor sau telefon, insa si persoanele care, prin prisma jobului, trebuie sa citeasca excesiv sau sa sofeze se pot confrunta cu oboseala oculara. Pe de alta parte, persoanele care sufera de alergii, care clipesc rar sau care se confrunta cu afectiuni oftalmologice, de exemplu sindromul ochilor uscati sau astigmatism, pot acuza o oboseala a ochilor. 

Simptomul ochilor obositi apare cu precadere la persoanele care petrec foarte mult timp in fata calculatorului, care, prin prisma meseriei, citesc sau conduc excesiv. Totodata, oboseala oculara se instaleaza si in cazul in care ochii sunt supusi un timp indelungat unei lumini puternice sau slabe. Pe de alta parte, oboseala cronica si stresul pot agrava simptomatologia. O alta cauza demna de luat in calcul este expunerea prelungita la intemperiile vremii, indiferent ca vorbim de soare puternic, vant sau ger. In anumite situatii, la baza acestei manifestari pot sta si anumite afectiuni oftalmologice, de exemplu, hipermetropia sau astigmatismul, insa poate fi si un semnal de alarma care anunta necesitatea purtarii ochelarilor de vedere.

femei-ridurifemei-riduri

Ochi obositi: simptome. Cum putem preveni asta

Oboseala oculara vine la pachet, in majoritatea cazurilor, cu unul sau chiar mai multe simptome. Astfel, poate fi insotita de durere la nivelul ochiului, usturime, senzatie de arsura, spasme ale muschilor oculari, lacrimare excesiva sau, din contra, uscaciune accentuata. De asemenea, fara un tratament adecvat, se pot manifesta dificultati de focalizare, vedere incetosata sau sensibilitate la lumina puternica. Se recomanda vizita la un medic oftalmolog in cazul in care aceste simptome sunt insotite si de dureri de cap, cu atat mai mult cu cat sunt localizate frontal.

Ochii sunt obositi atunci cand pleoapele devin grele si apare senzatia de uscaciune, insotita chiar si de prurit. Atunci tindem sa ne frecam ochii si simtim o usoara detensionare ca urmare a faptului ca fluxul sangvin creste in zona respectiva. De asemenea, alte simptome care pot insoti ochii obositi sunt vederea incetosata si senzatia de usturime, arsura, sensibilitatea crescuta la lumina, dar si roseata si iritatia oculara.

Pentru ameliorarea disconfortului produs de ochii obositi, exista o serie de remedii naturiste, dintre care se evidentiaza compresele reci cu ceai de musetel si feliile de castravete aplicate pe zona ochilor. Pentru un rezultat eficient se recomanda folosirea picaturilor si a vitaminelor oftalmice. Picaturile oftalmice lubrifiaza globul ocular, trateaza iritatia si calmeaza senzatia de arsura si usturime, iar vitaminele oftalmice sunt ideale pentru imbunatatirea vederii, protejand, totodata, impotriva degenerescentei maculare si a cataractei.

In plus, pentru prevenirea oboselii ochilor, este indicat ca dupa fiecare ora de citit sau privit in calculator sa se faca o pauza de minim 5 minute, timp in care ochii sa se odihneasca. De asemenea, se recomanda a se proteja ochii cu ochelari de soare, atat vara cat si iarna, clipitul des, dar si exercitiile pentru mobilizarea muschilor oculari fiind utile in acest caz.

Cele mai bune remedii pentru ochii obositi, pe langa odihna suficienta si evitarea factorilor de risc, sunt vitaminele si compresele cu ceai de musetel. Acestea din urma detensioneaza si calmeaza zona, asemenea feliilor de castravete, si, in plus, contribuie si la eliminarea pungilor de sub ochi si a cearcanelor. Insa, de o reala importanta in mentinerea sanatatii vizuale sunt acizii rasi omega-3 si vitaminele, in special vitamina E, acestea avand rol antioxidant si nutritiv. Totodata, conform studiilor, s-a demonstrat ca luteina combinata cu zeaxantina mareste acuitatea vizuala si previne aparitia cataractei.

Ce sunt secretiile oculare si de ce apar cand avem ochii obositi

Secretiile oculare sunt cunoscute de catre oameni sub denumirea lor populara ”urdori”. De cele mai multe ori sunt inofensive si mai ales trecatoare. Urdorile se produc in urma unei reactii naturale de aparare a organismului. Urdorile sunt secretii adunate in coltul ochiului in timpul noptii. Secretiile oculare usnt defapt o combinatie de celule ale pielii si mucus ce se acumuleaza in coltul ochiului atunci cand dormim. Pot fi umede si lipicioase sau uscate sub forma de cruste. In cazul in care la trezire ne confruntam cu ele, nu exista defapt nici o problema.

Insa, daca ochii sunt lipiti, cantitatile de secretie sunt mult mai mari iar culoarea lor este galbena – verzuie, atunci este posibil sa suferim o infectie oculara. In acest caz, alte simptome vor fi vederea incetosata, mancarimile si senzatiile de arsuri sau dureri la nivelul ochilor. Nu exista nici o persoana care sa se fi trezit fara sa aiba macar o data secretii oculare. Ei bine, urdorile, sunt normale. Insa, in cazul in care persista si sunt insotite de alte neplaceri mai grave, este important sa ne prezentam de urgenta la medicul specialist.

Bineinteles, datorita faptului ca exista mai multe tipuri de secretii si cauzele acestora vor fi multiple, incepand de la infectii sau reactii alergice, pana la leziunile de la nivelul ochilor. O cauza frecvent intalnita este iritarea ochilor, ce va provoca adesea secretii oculare apoase. Reactiile alergice vor provoca mancarime si lacrimare. In majoritatea cazurilor produsele cosmetice, infectiile bacteriene sau chiar si tenul gras sunt cauzele aparitiei secretiilor oculare. Din fericire, aceste cauze pot fi tratate cu mare usurinta. Cu toate acestea, exista motive pentru care secretiile oculare pot indica afectiuni mai serioase.

Afectiunile bacteriene netratate pot conduce spre blefarita, ce este defapt o inflamatie a ploapelor. Secretia produsa este defapt puroi gros si galbui. Adesea, secretiile oculare pot indica o conjunctivita, ce poate fi infectioasa sau alergica. In cazul conjunctivitei infectioase, lucrurile pot evolua rapid in zona ploapelor si a genelor, iar in cazurile mai grave, poate afecta chiar si cornea. Infectiile bacteriene pot fi cauza unor afectiuni mai grave precum:

  • Ulcer cornean – ce este defapt o rana deschisa pe cornee;
  • Celulita oculara – este o boala rara;
  • Endoftalmita.

In cazul persoanelor ce poarta lentile de contact, secretiile oculare pot indica ca acestea sunt murdare sau mult prea uzate. Lentilele de contact pot fi contaminate atat cu bacterii, cat si cu virusuri. Cele doua elemente se pot incorpora in materialul lentilelor sau chiar si in carcasa acestora. In cele mai multe cazuri, pe suprafata lentilelor se gaseste o acumulare de proteine si uleiuri din lacrimi. Astfel, sistemul imunitar va reactiona ca atare, prin inflamatii, insotite de urdori. Iar in cazul lentilelor de contact vechi, oxigenul nu se va transmite la fel de bine pe partea frontala a ochilor, facilitand astfel riscul infectiilor.

Este important sa te prezinti la medicul ogtalmolog atunci cand intampini secretii oculare abundente, urmate de dureri oculare, de umflaturi la nivelul ochilor sau modificari ale vederii. Cauza pentru care urdorile sunt produse se stabileste de catre medicul oftalmolog. Nu uita sa mentionezi alergiile de care suferi. Acestea pot contribui activ la crearea de secretii oculare. In functie de raspunsurile date si de consultul oftalmologic, medicul poate sa iti recomande o serie de analize suplimentare pentru a inidca cu cea mai mare exactitate cauza. Uneori, secretiile oculare sunt datorate unor afectiuni contagioase. Astfel, acestea pot fi transmise persoanelor din jurul nostru. Se pot urma cativa pasi esentiali pentru a evita orice fel de problema:

  • Spalarea regulata si corecta a mainilor inainte de atingerea fetei sau a ochilor;
  • Spalarea fetelor de perna si a prosoapelor periodic;
  • Purtarea lentilelor de contact, exact atat cat este recomandat;
  • Evitarea folosirii la comun a prosoapelor, produselor cosmetice si a ochelariilor;

Unele tratamente pot fi realizate acasa, in timp ce altele necesita interventia medicului oftalmolog. In cazul in care secretiile sunt severe, medicul specialist poate sa prescrie antibiotice, ce se administreaza pe cale orala sau sub forma unor picaturi de ochi, ce vor reduce simptomele considerabil. Unele metode care pot fi realizate in cadrul caminului tau sunt spalarea ochilor folosind un prosop cu apa calda. Te va ajuta sa indepartezi crusta de pe ochi, pentru a-ti putea deschide ploapele. Este foarte important sa arunci la gunoi machiajele expirate si foarte vechi, deoarece acestea pot fi o sursa sigura de infectie.

Insa, tratamentele depind de factorii declansatori a secretiilor oculare. Poti indeparta excesul de uleiuri de pe genele tale cu ajutorul samponului pentru bebelusi sau a unor sampoane speciale pentru gene. Urdorile sau secretiile oculare sunt produse de catre glandele lacrimale, foarte importante in mentinerea sanatatii ochiilor. Asadar, o mica cantitate de secretii nu trebuie sa te sperie, insa, in cazul cresterii si modificarii consistentei lor, este important sa vizitezi medicul oftalmolog si sa adopti
masurile ce se pot realiza acasa, descrise in randurile anterioare.

Mai mult decat atat, in cazul in care porti lentile de contact, asigura-te ca acestea sunt mereu curate, atat ele, cat si cutiuta in care sunt depozitate. Nu le purta mai mult decat este necesar si urmeaza sfaturile medicului in intretinerea si curatarea lor. Niciodata nu atinge ochii cu mainile murdare, deoarece poate fi o cauza directa de transmitere a anumitor bacterii si virusuri. Astfel, spala-te pe maini regulat.

Curiozitati despre ochiul uman. Ce este important sa retinem

Curiozitati despre ochiul uman

Aproximativ 80% din amintirile pe care le avem le datoram ochilor, acestea inregistrandu-se vizual. Doar 8% din populatia globului se naste cu ochi albastri. Aceasta culoare a ochiului uman a aparut in urma unei mutatii genetice, in urma cu circa 10.000 de ani. Se estimeaza ca doar 2% din populatia lumii are ochi verzi, fiind cea mai rara culoare a ochilor. La polul opus de afla ochii caprui, cu nuanta cea mai comuna a irisului.

Muschii ochiului sunt cei mai activi muschi din tot corpul. Ei functioneaza si in timpul somnului. Atunci cand privim o persoana care ne place, cand suntem excitati, cand simtim o bucurie sau o teama foarte mare, pupilele se dilata cu pana la 45%. Ochiul uman poate sa distinga 500 de nuante diferite de gri si 10 milioane de nuante de culori. In esenta, exista trei culori primare-rosu, verde si albastru- care alcatuiesc milioane de culori deosebite.

Fiecare ochi are trei receptori, cate unul pentu fiecare culoare primara, care sunt responsabili pentru crearea experientei de culoare, stimulate in diferite combinatii.  Corneea ochiului uman este asemanatoare cu cea a rechinilor, aceasta din urma putand fi folosita la om intr-o interventie chirurgicala pentru un transplant de cornee. Fiecare ochi contine 107 milioane de celule, toate fiind sensibile la lumina. Ochiul uman are un diametru de aproximativ 2,5 cm si cantareste in jur de 8 grame.
Oamenii folosesc expresia „cat ai clipi” pentru ca muschiul ocular este cel mai rapid din corp. O clipire dureaza intre 100 si 150 de milisecunde, astfel ca este posibil sa clipim de cinci ori intr-o secunda. Oamenii clipesc, in medie de 17 ori pe minut, de 14.280 de ori pe zi si de 5,2 milioade de ori pe an. Ochiul uman se poate concentra pe aproximativ 50 de lucruri pe secunda.

Noi vedem cu creierul, nu cu ochii. In cele mai multe cazuri, vederea in ceata sau distorsionata nu are nicio legatura cu globul ocular. Este vorba despre o problema la nivelul cortexului vizual din creier. Ochii folosesc 65% din energia creierului, mai mult decat orice alta parte a corpului.

Ochiul este un organ complex, cu peste 2 milioane de componente. In organism este pe locul doi, fiind intrecut doar de creier. La nastere, ochiul unui copil are aproximativ 75% din dimensiunea unui ochi de adult. La celelalte organe procentul este mult mai mic. O tumoare rara, numita „dermoid limbic„ poate face ca din globul ocular al unei persoane sa creasca fire de par.

Nou-nascuţii vad totul cu susul in jos pana cand creierul lor invaţa sa proceseze informaţia corect. Nou-nascutii au o acuitate vizuala extrem de scazuta. Bebelusii abia veniti pe lume nu pot percepe o imagine clara la o distanta mai mare de 20-40 de centimetri. Acuitatea lor vizuala este de 5%-10%. Muschii din jurul pleoapelor au cele mai rapide reactii dintre toti muschii corpului omenesc, avand capacitatea sa se contracte in mai putin de o sutime de secunda. Acest lucru ne permite sa clipim de 10-20 de ori pe minut, in medie.

Irisul contine 266 de puncte caracteristice distincte. Culoarea, textura si modelul irisului sunt unice, acesta fiind si motivul pentru care sunt utilizate scanarile oculare pentru identificarea unei persoane. La fel ca in cazul amprentelor digitale, irisul a doua persoane nu este niciodata la fel. Genele au o durata de viata de aproximativ trei luni. In medie, intre una si cinci gene cad in fiecare zi. Dureaza intre 4 si 8 saptamani ca geana cazuta sa fie inlocuita de alta care ajunge sa creasca la aceeasi dimensiune. Sprancenele se reinnoiesc la aproximativ 2 luni.

Ochii bebelusilor nu pot secreta lacrimi pana cand implinesc aproximativ 6-8 saptamani. Globul ocular are un diametru de circa 16 milimetri la nastere si ajunge sa creasca pana la 23 de milimetri in 3 ani de viata. Diametrul maxim, de 25 de milimetri, este atins pana la instalarea pubertatii.

In conditii optime, ochii pot percepe flacara unei lumanari de la o distanta de circa 20 de kilometri. Desi suprafata Pamantului este curbata la o distanta de 3 km, capacitatea noastra de a vedea se extinde cu mult peste aceasta distanta. Daca Pamantul ar fi complet plat, ati putea vedea lumini stralucitoare care se afla la sute de mile distanta. In intunericul nocturn am putea vedea chiar flacara unei lumanari situate la distanta de 48 km. Ochiul uman are 2 milioane de elemente functionale, avand capacitatea sa proceseze 36.000 de biti de informatie pe ora. Tot ochii pot sa isi ajusteze pozitia in functie de miscarile capului in doar cateva milisecunde.

Diferenta dintre ochiul uman si cel al unei pasari de prada este imensa (din punct de vedere al acuitati vizuale)-ceea ce un soim poate vede de la 6 metri un om vede de la un metru.
Omatofobia este frica de sau pentru ochi. Este considerata o fobie sociala, deoarece implica situatii sociale, cum ar fi privitul in ochii cuiva, atingerea ochilor de catre cineva sau lucruri care pot intra in ochi.

Corneea este singurul tesut din corpul uman care nu este vascularizat. Ochiul uman are o foarte mare capacitate de vindecare, cu o ingrijire adecvata, este nevoie de doar aproximativ 48 de ore pentru a se repara o zgarietura minora a corneei. „Ochii rosii” apar in fotografii deoarece lumina blitului ricoseaza din zona posterioara a ochiului. Coroida, stratul mediu al globului ocular, fiind bogata in vase de sange este cea responsabila pentru „ochii rosii”.

Potrivit ultimei statistici, in Romania peste 10,8 milioane de persoane poarta ochelari, ceea ce reprezinta mai mult din jumatatea populatie. Persoanele care sufera de diabet zaharat tip 2 nu prezinta de cele mai multe ori simptome care ar da de gol boala. De aceea multi dintre noi nici macar nu stim ca suferim de aceasta afectiune pana la un control oftalmologic de rutina care poate depista acele mici vase de sange sparte din spatele ochiului, semn frecvent al instalarii diabetului.

Anumite afectiuni oculare, cum ar fi glaucomul dar si probleme de sanatate, precum accidentele vasculare cerebrale, pot duce la dezvoltarea unor unghiuri moarte care se simt in campul vizual. Astfel, pacientii se pot confrunta cu pete albe sau negre, asa-numitele unghiuri moarte. In astfel de situatii, creierul primeste semnale de avertizare si impulsioneaza ochiul care nu este afectat ca trebuie sa preia functiile ochiului bolnav. Vei observa ca daca iti apar pete negre in vedere pe o parte a ochiului, imediat ce clipesti de cateva ori aceasta problema dispare, ca urmare a “umplerii” acelei pete de catre ochiul sanatos.

Cristalinul reprezinta lentila naturala a ochiului, a carei functie este de a se concentra pe obiectul asupra caruia priviti. Intr-un singur minut gandeste-te cat de multe imagini iti trec prin fata ochilor si cate distante, mai mici sau mai mari trebuie sa proceseze aceasta lentila umana. De fiecare data cand iti muti privirea, cristalinul schimba focusul atat de rapid chiar fara ca tu sa-ti dai seama. Compara asta cu o lentila foto obisnuita si iti vei da seama cat de complex este acest mecanism.

BIBLIOGRAFIE:

Bergren R, Brown G, Duker J (1991). "Prevalence and association of asteroid hyalosis with systemic diseases";

Gelatt, Kirk N., ed. (1999). Veterinary Ophthalmology (3rd ed.). Lippincott, Williams & Wilkins;

Bjerk, Ellen (2004). "Ocular Disease of the Aging Dog". Proceedings of the 29th World Congress of the World Small Animal Veterinary Association;

Komatsu H, Kamura Y, Ishi K, Kashima Y (2003). "Fine structure and morphogenesis of asteroid hyalosis". Med Electron Microsc. 36;

Wong S, Sampath R (2002). "Erroneous automated refraction in a case of asteroid hyalois". J Cataract Refract Surg. 28;

Olea Vallejo J, Muñoz Corrales E, Mateos Poch J, Mulet Perera P, Suñer Capo M (2002). "[Vitrectomy for asteroid hyalosis]";

Feist R, Morris R, Witherspoon C, Blair N, Ticho B, White M (1990). "Vitrectomy in asteroid hyalosis". Retina;

Articole similare
Scleroterapia: cum functioneaza si cand este recomandata Scleroterapia: cum functioneaza si cand este recomandata

Scleroterapia este o procedura ambulatorie efectuata fara anestezie. O sesiune dureaza de obicei intre 10 si 20 de minute, in functie de cat de multa solutie trebuie sa se injecteze. Odata finalizata procedura, medicul va poate recomanda sa utilizati ciorapi de compresie pentru cateva zile.

21 aprilie 2023
Edited 21 aprilie 2023
citește articolul
Intoxicatia cu histamina: Cum o recunosti, cum se poate preveni Intoxicatia cu histamina: Cum o recunosti, cum se poate preveni

Histamina este un compus care apartine grupului aminelor biogene, produs de o mare diversitate de bacterii care decarboxileaza aminoacidul esential histidina. In alimentele cu continut ridicat de acest aminoacid, cum ar fi produsele lactate, carnea si pestele, se poate forma histamina, atunci cand conditiile de temperatura ridicata si aciditate scazuta o permit.

20 aprilie 2023
Edited 20 aprilie 2023
citește articolul
Degenerescenta maculara: cauze, simptome si tratament Degenerescenta maculara: cauze, simptome si tratament

Degenerescenta maculara este o afectiune oftalmologica care afecteaza macula, partea centrala a retinei. Aceasta patologie este mai frecventa la persoanele in varsta si poate duce la pierderea vederii centrale, in timp ce vederea periferica ramane intacta.

20 aprilie 2023
Edited 20 aprilie 2023
citește articolul

Informatiile din acest articol nu trebuie sa inlocuiasca consultarea unui specialist sau vizita la un medic. Orice recomandare medicala continuta de acest material are scop pur informativ. Concluziile sau referintele nu sunt tipice si pot varia de la individ la individ si pot depinde de stilul de viata al fiecaruia, de starea de sanatate, dar si de alti factori. Aceste informatii nu trebuie sa inlocuiasca un diagnostic avizat.

Top 10 produse recomandate

Articolele 1 la 4 din 7 total

Pagina