Ceapa: Ce proprietati are, cum se poate consuma
Ceapa se consuma in foarte multe modalitati si are o multime de beneficii pentru sanatate. Aceasta leguma este des folosita pentru a da savoare diverselor preparate culinare. Din punct de vedere nutritional, reprezinta o sursa bogata de vitamine si minerale. Este folosita la diferite mancaruri atat in stare cruda, cat si gatita.
Informatii generale despre ceapa. Beneficii pentru organism
Ceapa este o planta erbacee perena care formeaza un bulb de forma si culoare variata. Frunze au forma unui teci lung tubulos si sunt foarte gustoase primavara. Tulpina se termina cu o inflorescenta de culoare alb-verzuie. Ceapa face parte din alimentatia de baza si nu este pretentioasa in ceea ce priveste solul si conditiile de crestere. Ceapa se cultiva primavara, in martie iar aceasta trebuie curatata de buruieni pentru a se dezvolta mai bine. Toamna, cand frunzele de ceapa incep sa se usuce, se apropie perioada de recoltare. Din acest moment, ceapa nu mai trebuie udata deoarece poate duce la aparitia mucegaiului.
Potentialele beneficii ale consumului de ceapa provin din faptul ca aceasta leguma contine o cantitate ridicata de antioxidanti si compusi chimici, cum este sulful, ce sustin sanatatea. Nutrientii din aceasta leguma au efect antiinflamator si ajuta la imbunatatirea sanatatii oaselor, reduc riscul de aparitie al cancerului si scad nivelul glicemiei. Asadar, sunt o multime de motive pentru care ceapa merita sa fie introdusa intr-o dieta echilibrata.
Contribuie la sanatatea sistemului osos
Osteoporoza afecteaza foarte multe persoane, in special femeilor aflate la menopauza. O dieta sanatoasa, in care se integreaza consumul regulat de ceapa se asociaza cu densitatea osoasa. De asemenea, nutrientii din ceapa contribuie la pierderea densitatii osoase.
Lupta contra cancerului
Ceapa are un continut ridicat de quercetina, un nutrient cunoscut pentru faptul ca este util contra elementelor care pot duce la dezvoltarea cancerului. Asadar, o dieta bogata in quercetina reduce in mod considerabil riscul de aparitie a cancerului pulmonar.
Reduce riscul de boli cardiovasculare si infarct
Ceapa contine compusi sulfurici care ii ofera aroma intensa si mirosul intepator. Acestia au capacitatea de a reduce nivelul de colesterol din corp, ajuta la eliminarea cheagurilor de sange, diminuand astfel riscul bolilor cardiovasculare si a infarctului.
Pentru un plus de efect, se recomanda consumul de ceapa cruda, deoarece in acest fel, compusii sulfurici ofera beneficii mai mari.
Ajuta la gestionarea diabetului zaharat
Atat quercetina, cat si compusii sulfurici din ceapa sunt cunoscuti pentru faptul ca sprijina productia insulinei. Din acest punct de vedere, ceapa reprezinta o alegere buna pentru cei care sufera de diabet zaharat.
Scade riscul de aparitie a bolii Alzheimer
Flavonoizii care se gasesc din abundenta in ceapa ofera beneficii spectaculoase organismului. Cercetarile arata faptul ca o dieta de lunga durata bogata in flavonoizi scade considerabil riscul de a dezvolta boala Alzheimer si pastreaza sanatatea mentala.
Ceapa in gastronomie
Ceapa este utilizata pentru a oferi savoare mancarurilor si poate fi consumata ca si garnitura sau muratura, dar si prajita, coapta, fiarta, pe grill, sotata, sub forma de pudra sau cruda. Aceasta exista in multe variante, insa cele mai cunoscute sunt alba, galbena si rosie. Aroma cepelor cuprinde atat versiuni mai dulci, cat si iuti, in functie de varietate si sezon. Iata o lista cu cateva preparate in care ceapa joaca un rol principal:
Supa de ceapa - una dintre cele mai cunoscute si iubite retete este supa de ceapa. Este o supa cremoasa, bogata si satisfacatoare, preparata cu ceapa caramelizata, unt si lapte.
Ceapa caramelizata - ceapa caramelizata este o garnitura delicioasa pentru multe feluri de mancare. Se poate folosi ca topping pentru pizza, burgeri, sandvisuri sau ca si garnitura pentru carne, cartofi prajiti sau legume la gratar.
Omleta cu ceapa - o omleta simpla poate fi transformata intr-o gustare delicioasa adaugand ceapa taiata si caramelizata.
Musaca cu cartofi si ceapa - musaca este un fel de mancare traditional din bucataria balcanica, preparata cu straturi de cartofi, carne tocata si legume, inclusiv ceapa.
Pui cu ceapa si usturoi - puiul se poate gati cu ceapa, usturoi si alte ierburi aromate pentru a crea un fel de mancare plin de gust si arome.
Salata cu ceapa rosie - ceapa rosie taiata fin poate fi adaugata la o salata de legume proaspete pentru a-i oferi o nota crocanta si o aroma puternica.
Chiftelute cu ceapa - ceapa taiata si prajita este un ingredient comun in retetele de chiftelute, ajutand la crearea unei texturi moi si aromate.
Ceapa cruda are un continut scazut de calorii, doar 40g la o suta de grame. In stare proaspata, contine o mare cantitate de apa aproximativ 89%, 9% carbohidrati si 1.7% fibre, cu mici cantitati de proteine si grasimi. Ceapa reprezinta si o sursa importanta de vitamina C, vitamina B6, potasiu, mangan si cupru. O mare parte din beneficiile oferite se datoreaza faptului ca este bogata in tiosulfinate, sulfuri si sulfoide. Tiosulfinatele sunt cunoscute pentru proprietatile sale antimicrobiene.
Ceapa este folosita inca din antichitate ca tratament pentru diferite boli, pentru vindecarea ranilor si diminuarea durerii. Ceapa este considerata a fi un antibiotic natural, alaturi de usturoi si ajuta organismul sa lupte impotriva stafilococilor, are efect benefic asupra tusei, actioneaza ca un emolient, sedativ, digestiv si calmant. Prin urmare, ceapa este medicamentul naturist cel mai frecvent utilizat in caz de gripa si raceala iar prin mirosul sau intepator ajuta la indepartarea tantarilor. Are proprietati:
antibiotice si antiinflamatoare - joaca un rol important pentru cei care sufera de guta si artrita,
antiseptice - lupta impotriva bacteriilor, inclusiv E. Coli si Salmonella, infectii la nivelul tractului urinar,
antimicrobiene si carminative – efect puternic pentru stari de constipatie si balonari.
De asemenea, ceapa este o sursa bogata de:
fier - previne anemia,
fibre, potasiu - cu rol in echilibrul electrolitic al organismului
vitamina A - protejeaza pielea si mucoasele
vitamina B – ajuta la cresterea metabolismului si imbunatateste sistemul imunitar si nervos, mentine sanatatea pielii si muschilor
vitamina C- creste rezistenta sistemului imunitar.
Legatura dintre ceapa verde si quercitina. Ce este quercitina
Quercetina este un tip de antioxidant care se gaseste in legumele cu frunze verzi, rosii, fructe de padure sau broccoli. Este considerat un „pigment” sau colorant al plantelor si de aceea se regaseste in fructe si legume intens colorate, fiind socotit unul dintre cei mai abundenti antioxidanti din alimentatia noastra.
Quercetina are o capacitate extrem de ridicata de combatere a radicalilor liberi conform unui numar mare de studii care dovedesc acest lucru. Radicalii liberi sunt molecule instabile care pot deteriora celulele din interiorul corpului cand nivelul lor devine prea ridicat. Daunele produse de acestia au fost corelate cu numeroase afectiuni cronice precum cancer, boli cardiace sau diabet, de aici utilitatea consumarii alimentelor bogate in antioxidanti care pot combate acesti inamici minusculi.
Quercetina este cel mai abundant flavonoid din dieta. Se estimeaza ca o persoana consuma in medie 10-100 mg zilnic din diverse surse alimentare. Desi aportul poate fi acoperit atunci cand avem o dieta sanatoasa, unele persoane apeleaza la suplimente alimentare care contin quercetina sub forma concentrata pentru efecte si mai puternice.
Pe scurt, cand vorbim de quercetina proprietati ne gandim la faptul ca Quercitina actioneaza ca un antioxidant si ajuta la neutralizarea radicalilor liberi, adica acei compusi chimici instabili care pot distruge membranele celulare si ADN-ul, si au ca efect moartea celulelor. Disponibil si sub forma de supliment alimentar, quercitina are proprietati antihistaminice si antiinflamatorii.
Contraindicatii si precautii
Consumul de ceapa poate crea uneori disconfort, cum ar fi respiratia neplacuta, iar in unele situatii, aceasta leguma este contraindicata, deoarece anumite persoane pot fi intolerante sau alergice la ceapa. Cazurile de alergii se intalnesc rar, insa intoleranta la ceapa cruda se intalneste frecvent, deoarece poate duce la arsuri stomacale si flatulenta. Exista persoane care pot manifesta intoleranta la carbohidratii si fibrele din ceapa, iar in aceste situatii pot aparea simptome digestive neplacute, precum crampe abdominale, flatulenta si diaree.
Daca nu stii cu siguranta daca ai sau nu alergie sau intoleranta la ceapa, este indicat sa discuti cu un medic alergolog. Integreaza ceapa intr-un plan alimentar echilibrat si consum-o cu moderatie, pentru a evita reactiile adverse.
Bibliografie:
Fischer C, Speth V, Fleig-Eberenz S, Neuhaus G (Oct 1997). "Induction of Zygotic Polyembryos in Wheat: Influence of Auxin Polar Transport". The Plant Cell;
Formica JV, Regelson W (1995). "Review of the biology of quercetin and related bioflavonoids". Food and Chemical Toxicology;
ustesen U, Knuthsen P (May 2001). "Composition of flavonoids in fresh herbs and calculation of flavonoid intake by use of herbs in traditional Danish dishes". Food Chemistry;
Slimestad R, Fossen T, Vågen IM (December 2007). "Onions: a source of unique dietary flavonoids". Journal of Agricultural and Food Chemistry;
Mitchell AE, Hong YJ, Koh E, Barrett DM, Bryant DE, Denison RF, Kaffka S (Jul 2007). "Ten-year comparison of the influence of organic and conventional crop management practices on the content of flavonoids in tomatoes". Journal of Agricultural and Food Chemistry;