Mihaela Sandu Scarlat, psihoterapeut: Ce este neurodivergența, cum o identificăm

Mihaela Sandu Scarlat, psihoterapeut: Ce este neurodivergența, cum o identificăm

Data publicării: 18 noiembrie 2026 Ultima actualizare: 18 noiembrie 2026

Există oameni care gândesc diferit, învață diferit, procesează informațiile diferit și relaționează cu lumea într-un mod care nu se încadrează întotdeauna în tiparele considerate obișnuite. Unii oameni manifestă dificultăți în menținerea atenției, alții sunt extrem de sensibili la stimuli senzoriali, întâmpină dificultăți în organizare sau în înțelegerea regulilor sociale. Pentru unii, mediul aglomerat este copleșitor, având nevoie de structură, predictibilitate și de rutine pentru a se simți în siguranță.

Aceste particularități fac parte din ceea ce numim astăzi neurodivergență. Din perspectiva mea de psihoterapeut, consider că este important ca pacientul să inteleagă diagosticul iar acest aspect are o contribuie valoroasă la succesul procesului terapeutic, prin adaptarea planului de intervenție.O schimbare importantă în înțelegerea neurodivergenței este trecerea de la o perspectivă exclusiv centrată pe deficit la una care ia în considerare particularitățile, resursele precum și punctele forte ale persoanei. De exemplu, unele persoane neurodivergente pot manifesta: 

  • capacitate de concentrare intensă asupra unor interese specifice 
  • atenție deosebită la detalii;
  • creativitate și modalități neconvenționale de rezolvare a problemelor;
  • perspective originale asupra situațiilor.
  • capacitate de identificare a unor tipare

Despre neurodivergență vom detalia în următorul material.

Ce înseamnă neurodiversitate și neurodivergență?

Conceptul de neurodiversitate pornește de la ideea că oamenii prezintă variații naturale în modul în care creierul lor procesează informațiile, gestionează emoțiile, învață, comunică și interacționează cu mediul. Este important să facem o distincție între doi termeni:

  • Neurodiversitate – diversitatea naturală a funcționării neurologice existente în întreaga populație.
  • Neurodivergență – termen-umbrelă utilizat pentru a descrie persoanele ale căror particularități neurologice și cognitive se îndepărtează de ceea ce este considerat tipic.

Neurodivergența nu este, în sine, un diagnostic psihiatric și nu apare ca o categorie diagnostică în DSM-5-TR (Diagnostic and Statistical Manual of Mental Disorders, ediția a cincea, revizuită). Este un concept care oferă o perspectivă mai largă asupra diferențelor neurologice și care include autismul, ADHD-ul precum și tulburările specifice de învățare.

Ce spune manualul de diagnostic și clasificare statistică a tulburărilor mintale –despre tulburările de neurodezvoltare?

DSM-5-TR grupează tulburările de neurodezvoltare într-o categorie distinctă.

Acestea sunt caracterizate prin particularități sau deficite ale dezvoltării proceselor cerebrale, cu debut în perioada de dezvoltare, perioada în care creierul și funcțiile neuropsihologice ale copilului se formează, se organizează și se maturizează, care vor influența funcționarea personală, socială, educațională sau profesională.

DSM-5-TR subliniază un aspect important: pentru stabilirea unui diagnostic nu este suficientă identificarea unor particularități comportamentale. Este necesară și evaluarea impactului acestora asupra funcționării persoanei.

Care sunt categoriile asociate cu neurodivergența?

Dizabilități intelectuale 

Se caracterizează prin dificultăți în funcționarea intelectuală și în adaptarea la cerințele vieții cotidiene.

  • Dizabilitate intelectuală ușoară.
  • Dizabilitate intelectuală moderată.
  • Dizabilitate intelectuală severă.
  • Dizabilitate intelectuală profundă.
  • Întârziere globală în dezvoltare.

Tulburări de comunicare

Afectează dezvoltarea și utilizarea limbajului și a comunicării.

  • Tulburarea de limbaj – dificultăți în înțelegerea și exprimarea limbajului.
  • Tulburarea sunetelor vorbirii - dificultăți în articularea corectă a sunetelor.
  • Tulburarea de fluență cu debut în copilărie – bâlbâiala.
  • Tulburarea de comunicare socială (pragmatică) – dificultăți în utilizarea comunicării în contexte sociale. 

Tulburarea de spectru autist 

Se caracterizează prin două dimensiuni principale:

  • Dificultăți persistente în comunicarea și interacțiunea socială.
  • Comportamente, interese sau activități restrictive și repetitive.
  • Manifestările și nivelul de sprijin necesar diferă de la o persoană la alta.

ADHD – Tulburarea de deficit de atenție și hiperactivitate

Se caracterizează printr-un tipar persistent de neatenție și/sau hiperactivitate-impulsivitate.

DSM-5-TR descrie trei prezentări:

  • Predominant neatentă
  • Predominant hiperactiv-impulsivă
  • Combinată

5. Tulburarea specifică de învățare 

Afectează dobândirea și utilizarea abilităților academice.

Se poate manifesta prin:

  • Dislexie – dificultăți în citire
  • Disgrafie – dificultăți în exprimarea scrisă
  • Discalculie – dificultatea de a înțelege, procesa și utiliza numerele și conceptele matematice

6. Tulburări motorii 

Cuprind:

  • Tulburarea de coordonare a dezvoltării – dificultăți în coordonarea și executarea mișcărilor.
  • Tulburarea de mișcări stereotipe - mișcări repetitive, aparent fără scop, care pot interfera cu activitățile cotidiene.

Tot aici sunt încadrate tulburările de ticuri:

  • Sindromul Tourette.
  • Tulburarea persistentă (cronică) de ticuri motorii sau vocale.

Neurodivergența din perspectiva psihoterapiei

Pornind de la experienta mea ca psihoterapeut, consider că primul pas în lucrul cu o persoană neurodivergentă este înțelegerea experienței sale individuale. Înainte de a face un plan de intervenție, avem nevoie să înțelegem urmatoarele:

  • Ce înseamnă pentru respectiva persoană să gestioneze o zi obișnuită?
  • Ce o copleșește?
  • Ce îi consumă energia?
  • Ce situații îi generează anxietate?
  • Ce resurse are și ce tip de sprijin îi este util? 

În cabinet, consider importante câteva direcții de intervenție:

  • Înțelegerea propriului profil neurocognitiv - Persoana are nevoie să identifice modul în care funcționează, particularitățile procesării informației, dificultățile executive, sensibilitățile senzoriale precum și resursele personale.
  • Reducerea rușinii și a autocriticii - Multe persoane ajung la psihoterapie după ani în care au primit mesaje precum „nu ești suficient de atent”, „nu te străduiești destul”, „ești prea sensibil” sau „de ce nu poți să fii ca ceilalți?”.
  • Aceste experiențe pot contribui la dezvoltarea unor convingeri negative despre sine, pot conduce la anxietate la sentimentul de inadecvare precum, la atacuri de panică sau depresie.
  • Dezvoltarea autoreglării emoționale - Identificarea emoțiilor, înțelegerea factorilor declanșatori și dezvoltarea unor strategii de reglare adaptate persoanei, vor contribui la creșterea stării de bine.
  • Dezvoltarea funcțiilor executive - În funcție de profilul individual, intervenția poate viza planificarea, organizarea, gestionarea timpului, inițierea sarcinilor și menținerea atenției.
  • Lucrul cu relațiile și comunicarea - Pot fi explorate nevoile de comunicare, dificultățile relaționale sau capacitatea de stabilire a limitelor, psihoterapia nu urmărește să transforme persoana neurodivergentă într-o persoană neurotipică, ci să o sprijine să își înțeleagă funcționarea, să gestioneze dificultățile și să își construiască o viață cât mai apropiată de propriile nevoi și valori.

Un concept relevant în această discuție este masking-ul (camuflarea caracteristicilor neurodivergente). Acesta descrie efortul conștient sau automat prin care unele persoane încearcă să își ascundă particularitățile pentru a se conforma așteptărilor sociale. De exemplu, o persoană poate învăța să imite comportamente sociale, să își inhibe mișcările repetitive, să își ascundă disconfortul senzorial sau să își controleze permanent reacțiile.

Deși uneori camuflarea poate facilita integrarea socială, efortul susținut poate deveni obositor și poate contribui la epuizare emoțională. Din acest motiv, în psihoterapie este important să explorăm nu doar comportamentele vizibile, ci și efortul psihologic pe care persoana îl depune pentru a funcționa în mediul său.

În psihoterapie, nu lucrăm doar cu simptome, comportamente sau diagnostice. Lucrăm cu oameni, cu istorii personale, cu experiențe emoționale, cu vulnerabilități și resurse. Iar uneori, cel mai important pas terapeutic este să îl sprijini pe om să înțeleagă că nu trebuie să își petreacă întreaga viață încercând să devină o versiune acceptabilă pentru ceilalți. Are nevoie, în primul rând, să descopere cum poate deveni o versiune autentică, funcțională și împăcată cu sine.

Bibliografie:

1.    American Psychiatric Association (2022). Diagnostic and Statistical Manual of Mental Disorders – DSM-5-TR. American Psychiatric Association Publishing.

2.    Thapar, A., Cooper, M., Rutter, M. (2017). Neurodevelopmental disorders. The Lancet Psychiatry.

3.    Mapping Clinical Diagnoses Associated With Neurodiversity and Neurodivergence in Mental Health Research: A Scoping Review (2026). JAMA Psychiatry.

Articole similare
Mihaela Sandu Scarlat: Mituri despre depresia postpartum Mihaela Sandu Scarlat: Mituri despre depresia postpartum

Nasterea unui copil este de cele mai multe ori traita ca unul dintre cele mai fericite momente din viata partenerilor si a familiei acestora. Totodata pot aparea si simptome care depasesc ceea ce poate fi considerat o reactie obisnuita la schimbarea produsa de aparitia unui copil sau a copiilor. A vorbi despre depresia postpartum nu inseamna a diminua frumusetea parentalitatii ci inseamna a recunoaste ca parintii pot avea nevoie de suport in acest proces de tranzitie spre noua lor viata in formula extinsa. Despre acest subiect vom detalia alaturi de psihoterapeutul Mihaela Sandu Scarlat.

29 septembrie 2026
Edited 29 septembrie 2026
citește articolul
Mihaela Sandu Scarlat, psihoterapeut: Cum comunicăm cu un copil după un episod de tantrum Mihaela Sandu Scarlat, psihoterapeut: Cum comunicăm cu un copil după un episod de tantrum

Pentru a evita un episod de tantrum este util sa validam sentimentele copilului. Adica, de tristete la plecarea de la locul de joaca,  din preajma partenerilor de joaca sau tristetea de a fi lasat pe raft o jucarie care ii placea mult. Evident, chiar si comunicand asertiv, setand asteptari clare, avand o relatie armonioasa cu copilul, putem sa ne confruntam cu un episod de tantrum din partea acestuia. Episodul poate fi favorizat si de oboseala, foame sau deshidratare. Despre acest subiect vom detalia in randurile urmatoare alaturi de Mihaela Sandu Scarlat, psihoterapeut.

15 iunie 2026
Edited 25 iunie 2026
citește articolul
Mihaela Sandu Scarlat, psihoterapeut: Cum recunoști Sindromul FOMO, ce impact are asupra sănătății Mihaela Sandu Scarlat, psihoterapeut: Cum recunoști Sindromul FOMO,  ce impact are asupra sănătății

Sindromul FOMO se traduce ca fiind o tulburare obsesiv-compulsivă, însemnând, printre altele, verificarea telefonului frecvent, verificarea căsuței de mail, verificarea feed-ului de știri, fie pentru a urmări conținut nou, fie pentru a vedea ce noi reacții au fost înregistrate la ultima postare, fie pentru a investi în criptomonede, acțiuni sau a face operațiuni financiare la orice oră din zi și din noapte. Amnezia digitală ne face să credem că am petrecut puțin timp pe rețele sociale, însă dacă ne uităm pe statisticile disponibile, vom vedea că percepția avută legată de timpul petrecut este cu mult departe de realitate. Cum ne afectează acest sindrom aflăm detalii de la psihoterapeutul Mihaela Sandu Scarlat.

11 mai 2026
Edited 11 mai 2026
citește articolul

Informatiile din acest articol nu trebuie sa inlocuiasca consultarea unui specialist sau vizita la un medic. Orice recomandare medicala continuta de acest material are scop pur informativ. Concluziile sau referintele nu sunt tipice si pot varia de la individ la individ si pot depinde de stilul de viata al fiecaruia, de starea de sanatate, dar si de alti factori. Aceste informatii nu trebuie sa inlocuiasca un diagnostic avizat.

Se încarca...