Mihaela Sandu Scarlat, psihoterapeut: De ce apar episoadele de tantrum si cum sa le gestionam corect
Un episod de tantrum este sinonim cu o criză de furie, fiind o reacție emoțională puternica a copilului, ce se manifestă prin plâns, țipete, tăvălit pe jos, aruncarea obiectelor, refuz de comunica cu adultul, rezistența de a fi ridicat și poate uneori să fie însoțit de tendința copilului de a lovi persoana din fata sau de a se lovi pe sine. Episodul de tantrum poate debuta oricând și oriunde: în bucătărie, în parc, în supermarket și are, de regulă, în spate o nevoie neîmplinită a copilului din acel moment. De ce apar și cum le putem evita și preveni aflăm mai multe informații de la Mihaela Sandu Scarlat, psihoterapeut focusat pe terapie cognitiv-comportamentală.





