Anatomie: Totul despre tarsiene si rolul lor în corpul uman

Oasele tarsiene, alaturi de navicular, cuboid si alte 3 oase cuneiforme, numite oasele tarsiene anterioare, formeaza partea mijlocie a piciorului. Oasele tarsiene posterioare sunt astragalul si calcaneul, iar impreuna cu oasele navicular si cuboid formeaza articulatia mediotarsiana sau Chopart.  Cele 5 oase tarsiene anterioare se articuleaza intre ele formand 5 articulatii intertarsiene. Oasele tarsiene vin in contact cu cele 5 oase lungi ale piciorului numite oase metatarsiene si formeaza articulatia tarso-metatarsiana, care mai poarta denumirea si de articulatia Lisfranc. Aceasta articulatie nu este responsabila cu prea multe miscari.

Rolul tarsienelor si al articulatiilor intertarsiene

Oasele tarsiene sunt oase scurte ce contin o substanta spongioasa si sunt acoperite de un strat de substanta compacta. Rolul acestora este de a sustine greutatea corpului, astfel ca oasele tarsiene contribuie la mentinerea echilibrului corpului. Atunci cand muschii gambei si piciorului produc rotatia piciorului intr-o anumita directie, articulatiile intertarsiene devin mai rigide. Cand sunt rotite in directia opusa, acestea se relaxeaza si permit piciorului sa se conformeze cu orice suprafata cu care vine in contact.

Oasele tarsiene – parte integranta a membrelor inferioare
Scheletul membrelor inferioare cuprinde femurul, rotula, tibia, fibula, oasele tarsiene, metatarsiene care se regasesc in laba piciorului si falange, ce formeaza degetele piciorului. Laba piciorului este alcatuita din 26 de oase. 7 dintre acestea sunt mai mari si neregulate si poarta denumirea de oase tarsiene. In lungime, acestea se continua cu oasele metatarsiene si cu cele 14 falange, care formeaza scheletul degetelor.

Oasele tarsiene din scheletul labei piciorului reprezinta echivalentul oaselor carpiene din alcatuirea mainii. Diferenta dintre acestea consta in modul in care sunt aranjate si in functia pe care o indeplinesc. Oasele tarsiene au urmatoarea configuratie:

Osul navicular - un os relativ mic, care poarta aceasta denumire datorita formei cu fateta de corabie. Acesta are o proeminenta, numita tuberozitatea naviculara, care poate determina aparitia durerii la nivelul piciorului daca pantofii sunt prea stramti. Osul cuboid – un os care are o forma aproape cubica. Acesta este pozitionat pe partea externa a piciorului si prezinta o adancitura pe suprafata inferioara, care faciliteaza trecerea prin acest spatiu a unui tendon.

Cele trei oase cuneiforme care sunt: mediale, intermediare si laterale. Cuneiformul medial este cel mai mare dintre acestea. Talus se articuleaza cu tibia si peroneul la nivelul articulatiei gleznei. Acesta este responsabil cu sustinerea greutatii corpului, care este transferata de tibie. Osul are o forma ce permite imprastierea greutatii prin trecerea acestor forte inapoi si inainte catre partea anterioara a labei piciorului.

Calcaneul – un os de dimensiune mare, ce intra in alcatuirea calcaiului
Calcaneul este osul cel mai mare dintre oasele piciorului. Acesta se simte cu usurinta si alcatuieste de fapt relieful calcaiului. Este cel mai mare si cel mai rezistent os dintre oasele tarsiene. Calcaneul indeplineste rolul cel mai important, si anume de transmitere a greutatii corpului de la oasele tarsului catre sol. Partea din spate a calcaneului prezinta o proeminenta denumita tuberozitatea calcaneana. Aceasta ajuta la sustinerea corpului atunci cand persoana sta in picioare. La marginea suprafetei posterioare a calcaneului se afla locul in care tendonul lui Achile se conecteaza cu osul. Rolul oaselor metatarsiene, care se afla in continuarea oaselor tarsiene, este de a distribui greutatea corporala in mod egal in timpul mersului pe jos, dar si pe durata activitatilor desfasurate in picioare.

Zona tarsiana este delimitata de linia articulara Chopart proximal si linia articulara Lisfranc distal. Desi tarsienele au o multime de suprafete articulare, aceasta regiune este aproape imobila comparativ cu glezna sau antepiciorul. Lipsa mobilitatii se datoreaza structurii anatomice, pentru ca densitatea ligamentelor plantare mentine oasele tarsiene unite. Regiunea tarsiana, datorita rigiditatii axiale, face legatura dintre glezna si antepicior. Aparitia unor schimbari in ceea ce priveste pozitia oaselor tarsiene poate duce la o dezaliniere glezna-antepicior.

Oasele tarsiene (navicular, cuboid, cuneiforme) formeaza mediopiciorul, zona care este cuprinsa intre liniile articulare Chopart si Lisfranc. Caracteristica acestei zone este faptul ca nu face contact cu solul in momentul sprijinului. Stabilitatea corpului este determinata de structura densa ligamentara formata de ligamentele plantare. Singura unitate motorie care indeplineste un rol esential la nivelul mediopiciorului este tibialul posterior.

Mediopiciorul are o oarecare mobilitate, desi este mai mica decat cea a articulatiilor falangiene si are rol in absorbtia socurilor din timpul mersului. Mentinerea stabilitatii mediopiciorului este foarte importanta pentru indeplinirea functiei acestei zone iar in lipsa integritatii structurale a oaselor si a pozitiei acestora, piciorul are de suferit.

De asemenea, este foarte importanta si mentinerea relatiei normale a structurilor de sustinere (articulatiilor talonaviculara, calcaneo-cuboidiana, MTSV). Mentinerea integritatii suprafetelor articulare dintre cele 5 oase din randul posterior al scheletului labei piciorului nu este la fel de importanta avand in vedere ca acestea pot fi sacrificate pentru restaurarea stabilitatii sau a articulatiilor mari importante.

Fracturile oaselor tarsiene
Din cauza unor cazaturi sau accidente pot aparea fracturi atat la nivelul osului navicular, cat si la cel cuboid sau la oasele cuneiforme.

Fracturile navicularului pot impiedica miscarile articulatiei talonaviculare si pot impiedica buna desfasurare a functiilor piciorului. Leziunile osului cuboid pot aparea uneori in asociere cu leziuni talonaviculare sau leziuni la nivelul articulatiei Lisfranc. Desi fractura de cuboid este destul de subtila, consecintele la nivelul coloanei laterale a piciorului pot avea repercusiuni grave asupra functiei normale a piciorului. Leziunile oaselor cuneiforme sunt destul de rare si de obicei apar in asociere cu alte leziuni tarsometatarsiene, datorita unei incarcari axiale directe sau indirecte la nivelul osului.

Unul dintre cele mai comune probleme ale oaselor tarsiene este tendinopatia tibialului posterior, care poate provoca dureri si inflamatii la nivelul tendoanelor din zona tarsiana mediala. Aceasta afectiune poate fi cauzata de suprasolicitare sau de traumatisme repetate la nivelul piciorului si poate necesita tratament medical, precum terapie fizica, medicamente antiinflamatoare sau interventii chirurgicale.

O alta afectiune comuna a oaselor tarsiene este artrita, care poate fi cauzata de uzura si deteriorarea articulatiilor tarsiene. Aceasta afectiune poate provoca dureri, inflamatii si rigiditate la nivelul piciorului si poate fi tratata cu medicamente antiinflamatoare, terapie fizica sau interventii chirurgicale, in functie de gravitatea afectiunii.

In plus, exista si alte afectiuni ale piciorului care pot afecta oasele tarsiene, precum fasciita plantara, tendinita Ahileana sau neuroma Morton. Aceste afectiuni pot fi tratate cu terapie fizica, medicamente sau interventii chirurgicale, in functie de cauza si gravitatea afectiunii.

Tipuri de articulatii si legatura lor cu oasele tarsiene

Articulatiile sunt de trei tipuri, clasificarea facandu-se in functie de consistenta acestora, cu alte cuvinte, de tesutul care le alcatuieste si care poate fi mai moale sau mai dur, ceea ce le ofera proprietatea de a fi fixe, mobile sau semimobile. Astfel, se impart in trei mari categorii: articulatii fibroase, cartilaginoase si sinoviale.

Articulatiile fibroase

Articulatiile fibroase au rolul de a imbina oasele fix si au un tesut fibro-cartilagen. Aceste imbinari se numesc articulatii de sinatroza, sunt imobile si oasele sunt separate de un tesut conjunctiv foarte subtire care nu permite mobilitatea lor. Totodata, oasele nu au cavitati comune. Astfel de articulatii se intalnesc la cutia craniana, iar imbinarea imobila dintre oase se numeste sutura, fiind asemanatoare cu o cusatura.

Articulatii cartilaginoase

Articulatiile cartilaginoase au rolul de a imbina oasele semimobil si au un tesut cartilaginos. Acestea imbinari poarta denumirea de amfioartroza, articulatia este semimobila si oasele sunt usor deplasabile, fiind separate printr-un strat mai gros de cartilaj sau fibre de tesut conjunctiv. De asemenea, nici in acest caz oasele nu au cavitati comune. Articulatiile cartilaginoase permit o miscare limitata si se intalnesc la coloana vertebrala.

Articulatii sinoviale

Articulatiile sinoviale au rolul de a imbina oasele mobil si sunt compuse din cartilaje care acopera atat articulatia, cat si ligamentul. Oasele au cavitati comune care sunt umplute cu un fluid, denumit lichid sinovial. Rolul acestuia este de a permite mobilitatea, de a lubrifia articulatia si de a impiedica, alaturi de cartilaje, frecarea directa a oaselor. Cele mai multe articulatii ale corpului sunt de natura sinoviala.