Laringita, cauze, simptome si tratament
Laringita este o afectiune care se manifesta prin inflamarea si iritarea laringelui si poate fi acuta (pe termen scurt) sau cronica (pe termen lung), cu toate ca, in cele mai multe cazuri, conditia este temporara si nu are consecinte grave. Laringele joaca un rol important in procesele de respiratie, inghitire si vorbire, protejarea acestuia fiind, deci, esentiala.
Cauzele laringitei acute
Cea mai frecventa cauza a laringitei acute este o infectie virala, de multe ori similara cu cele care cauzeaza raceala sau gripa. Folosirea excesiva a corzilor vocale poate duce, de asemenea, la inflamarea laringelui. Laringita acuta poate fi cauzata si de difterie, o infectie bacteriana, dar doar in cazuri foarte rare, majoritatea populatiei fiind imunizata prin vaccinare.
Cauzele laringitei cronice
Laringita cronica este, de obicei, cauzata de iritarea laringelui, care se poate produce in urma expunerii prelungite la diferiti factori precum boala de reflux gastroesofagian, infectii bacteriene, fungice sau parazitare, sinuzita cronica, tuse insotita de expectoratie abundenta, expunerea la iritanti inhalatori, consum ridicat de alcool si tutun, utilizarea excesiva a vocii sau folosirea unor medicamente.
Simptomele laringitei
Simptomele comune de laringita includ raguseala, tuse si durere la inghitire. Pot totusi sa apara si alte manifestari precum dificultati la inghitire, febra, pierderea vocii, respiratie dificila, nas infundat sau rinoree.
Tratamentul laringitei
Pe langa repaus vocal si hidratare, esentiale in tratarea laringitei, sunt necesare si o serie de medicamente care au rolul de a ameliora sau elimina simptomele comune. Astfel, pot fi utile antipiretice si antiinflamatoare, decongestionante nazale, tratament pentru scaderea aciditatii gastrice, antiseptice oro-faringiene.
In anumite cazuri, medicul specialist poate decide si alta abordare de tratament, care sa includa antibiotice si corticosteroizi. Cu toate acestea, studii recente arata ca riscul prescrierii de antibiotice in laringita acuta depaseste beneficiile asteptate.
Bibliografie:
Institute of Medicine, Food and Nutrition Board. Dietary reference intakes for energy, carbohydrate, fiber, fat, fatty acids, cholesterol, protein, and amino acids (macronutrients). Washington, DC: National Academy Press; 2005.
SanGiovanni JP, Chew EY. The role of omega-3 long-chain polyunsaturated fatty acids in health and disease of the retina. Prog Retin Eye Res 2005;
Gabbs M, Leng S, Devassy JG, Monirujjaman M, Aukema HM. Advances in our understanding of oxylipins derived from dietary PUFAs. Adv Nutr 2015;
Simopoulos AP. The importance of the omega-6/omega-3 fatty acid ratio in cardiovascular disease and other chronic diseases. Exp Biol Med 2008;