Porfiria cutanata tardiva: De ce apare boala, cum o putem evita, tipuri de tratament
Porfiria cutanea tardiva (PCT) reprezinta un grup de afectiuni caracterizate prin deficienta activitatii enzimei decarboxilaza uroporfinogena, implicata in sinteza hemului. Aceasta afectiune poate fi cauzata de mutatii genetice ereditare sau dobandite, aparand la persoane cu predispozitie genetica, in urma expunerii la hepatotoxine sau in contextul unor tumori hepatice. Expresia clinica a PCT, fie ereditara, fie dobandita, este declansata de expunerea la agenti sau conditii care afecteaza hepatocitele, ducand la hepatosideroza. Printre acesti agenti se numara alcoolul, estrogenii, hepatita si infectia cu HIV, alaturi de genele implicate in hemocromatoza.
Excesul de fier in organism contribuie la formarea speciilor reactive de oxigen, crescand stresul oxidativ si facilitand porfirinogeneza. Reducerea activitatii enzimei de sinteza a hemului la 25% din normal duce la aparitia simptomelor clinice. PCT se manifesta clinic prin vezicule si petesii pe brate, maini si fata. In timp, pot aparea hipertricoza, decolorarea urinei, pigmentarea faciala de tip melasma, alopecie cicatriciala si leziuni similare scleredemului. Evitarea expunerii la soare este principala masura preventiva impotriva fotosensibilitatii. Este esentiala si evitarea consumului de alcool si estrogeni. Flebotomia terapeutica este utilizata pentru a reduce rezervele de fier din organism, contribuind astfel la ameliorarea simptomelor.
Patogenia porfirinelor si impactul lor fotocutanat
Porfirinele reprezinta o clasa de compusi chimici vitali dar pot deveni problematici in absenta unor enzime hepatice esentiale. In mod normal, aceste molecule ajuta la transportul oxigenului si al altor substante prin corp, dar cand activitatea enzimatica hepatica este deficitara, porfirinele se acumuleaza necontrolat. Aceasta acumulare are loc in ficat, plasma si alte organe, afectand diverse functii corporale. Exista diferite tipuri de porfirine, clasificate in functie de numarul de grupari carboxil pe care le contin. Uroporfirinele, cu opt astfel de grupari, si coproporfirinele, cu patru, sunt exemple relevante. Uroporfirinele sunt solubile in apa si sunt excretate prin rinichi, in timp ce coproporfirinele sunt eliminate predominant prin fecale. Aceste molecule sunt deosebit de reactive la lumina, absorband energia din spectrul violet al luminii vizibile si pot declansa reactii fotoactive nocive in piele.
Unul dintre cele mai comune si neplacute efecte ale acumularii de porfirine este porfiria cutanata tardiva, care se manifesta prin simptome fotocutanate severe. Aceasta conditie creste fragilitatea mecanica a vaselor de sange din derm, conducand la aparitia de eroziuni, vezicule si ulceratii dureroase dupa expunerea la soare. Leziunile se vindeca lent, lasand in urma depigmentari si cicatrici. Printre alte simptome frecvente se numara hipertricoza (cresterea excesiva a parului), placi cutanate ce pot evoca aspectul sclerodermiei si chiar pot dezvolta calcificari distrofice, precum si excretia unei urine inchise la culoare, comparabila cu vinul sau ceaiul.
Cauze si factori de risc
Aceasta conditie poate fi influentata de multiple factori de risc, care pot actiona impreuna sau individual pentru a inhiba functionarea enzimei respective. Printre cei mai semnificativi factori se numara infectiile hepatice virale, cu un accent deosebit pe hepatita C, care poate creste riscul de dezvoltare a porfiriei pana la 50%. Exista dovezi care sugereaza o legatura intre infectia cu virusul HIV si aceasta boala. Genele responsabile de hemocromatoza, o alta tulburare legata de metabolismul fierului, sunt adesea asociate cu porfiria, indicand o posibila predispozitie genetica comuna. Boala se poate prezenta atat in forma heterozigota, debutand la varsta adulta, cat si in forma homozigota, cu debut in copilarie.
Principalul simptom al porfiriei cutanate tardive este fragilitatea pielii, care duce la formarea de vezicule si eroziuni, in special pe maini, brate si, uneori, pe fata. Urina poate deveni intens colorata, iar cresterea anormala a parului si modificarile pigmentare sunt frecvente. In cazurile familiale, mai multi membri ai familiei pot fi afectati, desi purtatorii genei pot ramane asimptomatici. Factorii declansatori includ expunerea la estrogeni, consumul de alcool si infectiile cu hepatite. In formele familiale ale bolii, acesti factori pot fi dificil de identificat.
Fragilitatea pielii dupa expunerea la soare sau trauma mecanica este cel mai comun semn. Vindecarea leziunilor cutanate lasa in urma milia, pete hipopigmentate sau cicatrici. Hipertricoza este adesea observata pe fata, brate si picioare, iar modificarile pigmentare includ hiperpigmentarea si pletora eritematoasa pe fata, gat, piept si umeri. Pacientii pot prezenta si alopecie cicatriciala si onicoliza. Pe piept si spate, se pot dezvolta placi indurate similare sclerodermiei, uneori cu calcificari distrofice. Urina capata o culoare asemanatoare vinului sau ceaiului.
-
Gel curatare Acnestil, 200ml, RilastilPret 42,32 RON Pret vechi 52,90 RON
Cum se face diagnosticul afectiunii
Studii de laborator
● Nivelul urinar de porfirine este ridicat, similar cu cel din plasma si ser.
● Teste cromatografice diferentiaza fractiunile de porfirina.
● Se testeaza activitatea enzimei deficitare din celulele rosii.
● Teste genetice identifica mutatia specifica.
● Se evalueaza nivelul de fier, prezenta hepatitelor virale si infectia cu HIV.
● Intoleranta la glucoza si anticorpii serici antinucleari sunt evaluati.
● Se verifica prezenta hemocromatozei.
● Nivelul de vitamina C este adesea deficient.
● Alfa-fetoproteina din ser poate evidentia o tumora hepatica.
Biopsia pielii arata bule subepidermice cu un infiltrat inflamator dermic minim si vase de sange dermice cu pereti ingrosati. Biopsia hepatica releva cresterea depozitelor de fier, steatoza, inflamatie cronica, fibroza, ciroza si necroza. Cristalele de uroporfirina se depun in hepatocite, langa depozitele de fier.
Diagnostic diferential
● Epidermoliza buloasa
● Porfiria eritropoietica
● Lupusul eritematos buloasa
● Pseudoporfiria
● Porfiria variegata
Abordari terapeutice in managementul porfiriei cutanate tardive
Porfiria cutanata tardiva necesita o atentie deosebita in ceea ce priveste expunerea la factorii de risc si tratamentul aplicat. Pentru managementul acestei afectiuni, se recomanda evitarea expunerii la soare, a consumului de alcool si a administrarii de estrogeni, datorita potentialului lor de a exacerba simptomele. In cazul remisiunii, reintroducerea terapiei cu estrogen trebuie abordata cu prudenta, deoarece poate influenta durata acestei perioade de ameliorare, care variaza de la cateva luni la cativa ani. Flebotomia terapeutica joaca un rol esential in reducerea nivelurilor de fier, facilitand astfel sinteza adecvata a hemului. Prin mentinerea concentratiilor de feritina la limitele inferioare, fara a induce anemie, aceasta metoda se dovedeste a fi preferata, in special pentru pacientii cu depozite mari de fier. Flebotomiile sunt efectuate periodic, la intervale de 2-3 saptamani, pentru a mentine controlul asupra afectiunii.
Tratamentul cu chelatori de fier, cum ar fi desferioxamina, este indicat pentru a reduce mai eficient nivelurile de fier. Pentru pacientii anemici, este posibila utilizarea eritropoietinei umane recombinante. Aceasta stimuleaza productia de celule rosii din sange, permitand astfel efectuarea flebotomiilor la intervale adecvate fara a compromite starea generala de sanatate a pacientului. Aceste strategii terapeutice sunt esentiale pentru gestionarea eficienta a porfiriei cutanate tardive, fiecare avand rolul sau in optimizarea raspunsului la tratament si in prelungirea perioadelor de remisiune. Prin monitorizarea atenta si ajustarile periodice ale tratamentului, pacientii pot obtine o calitate a vietii imbunatatita, diminuand impactul negativ al acestei boli.
Bibliografie:
Ahn SH, Prince EA, Dubel GJ. Basic neuroangiography: review of technique and perioperative patient care. Semin Intervent Radiol. 2023;
Madhwal S, Rajagopal V, Bhatt DL, Bajzer CT, Whitlow P, Kapadia SR. Predictors of difficult carotid stenting as determined by aortic arch angiography. J Invasive Cardiol. 2021;
Tavakol M, Ashraf S, Brener SJ. Risks and complications of coronary angiography: a comprehensive review. Glob J Health Sci. 2022;
