Rasagilina Ratiopharm 1mg x 30 comprimate
Prospect Rasagilina Ratiopharm 1mg x 30compr.
1. Ce este Rasagilină ratiopharm și pentru ce se utilizează
Rasagilină ratiopharm conține substanța activă rasagilină și se utilizează pentru tratamentul bolii Parkinson la adulți. Poate fi utilizat cu sau fără levodopa (un alt medicament folosit pentru tratarea bolii Parkinson).
În boala Parkinson, există o pierdere de celule care produc dopamină în creier. Dopamina este o substanță de la nivelul creierului care este implicată în controlul mișcării.
Rasagilină ratiopharm ajută la creșterea și menținerea nivelului dopaminei în creier.
2. Ce trebuie să știți înainte să luați Rasagilină ratiopharm
Nu utilizați Rasagilină ratiopharm
- dacă sunteți alergic la rasagilină sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament (enumerate la pct. 6)
- dacă aveți probleme cu ficatul severe.
Nu luați următoarele medicamente în timp ce luați Rasagilină ratiopharm
- Inhibitori de monoaminooxidază (MAO) (de exemplu pentru tratamentul depresiei sau al bolii
Parkinson sau pentru orice altă indicație), incluzând medicamente și produse naturiste care se eliberează fără prescripție medicală, de exemplu sunătoare.
- Petidină (un puternic calmant al durerii)
Trebuie să așteptați cel puțin 14 zile între întreruperea tratamentului cu Rasagilină ratiopharm și începerea tratamentului cu inhibitori ai MAO sau petidină.
Atenționări și precauții
Înainte să utilizați Rasagilină ratiopharm, adresați-vă medicului dumneavoastră
- Dacă aveți orice probleme hepatice
- Trebuie să discutați cu medicul dumneavoastră despre orice suspiciune de modificări cutanate.
Tratamentul cu Rasagilină ratiopharm este posibil să crească riscul de apariție a unui cancer de piele.
Spuneți medicului dumneavoastră dacă observați sau familia dumneavoastră/persoanele care vă asigură îngrijirea observă faptul că dezvoltați comportamente neobișnuite în care nu puteți rezista impulsului, nevoii sau dorinței arzătoare de a face anumite activități periculoase sau în detrimentul dumneavoastră sau al celorlalți. Acestea se numesc tulburări de control al impulsurilor. La pacienții tratați cu Rasagilină ratiopharm și/sau alte medicamente utilizate în tratamentul bolii Parkinson, au fost observate comportamente cum sunt compulsiile, ideația obsesivă, dependența patologică de jocurile de noroc, cheltuielile excesive, comportamentul impulsiv, precum și o preocupare anormal de crescută pentru sex sau o intensificare a ideației și senzațiilor legate de sex. Medicul dumneavoastră ar putea să fie nevoit să modifice doza sau să întrerupă tratamentul (vezi pct. 4).
Rasagilină ratiopharm poate provoca moleșeală și vă poate face să adormiți brusc în timpul activităților cotidiene, în special dacă luați alte medicamente dopaminergice (utilizate pentru tratamentul bolii Parkinson). Pentru informații suplimentare, consultați pct. conducerea vehiculelor și folosirea utilajelor.
Copii și adolescenți
Rasagilină ratiopharm nu prezintă utilizare relevantă la copii și adolescenți. Prin urmare, Rasagilină ratiopharm nu este recomandat persoanelor cu vârsta sub 18 ani.
Rasagilină ratiopharm împreună cu alte medicamente
Spuneți medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luați, ați luat recent sau s-ar putea să luați orice alte medicamente.
Spuneți medicului dumneavoastră mai ales dacă luați oricare dintre următoarele medicamente:
- Anumite antidepresive (inhibitori selectivi ai recaptării serotoninei, inhibitori selectivi ai recaptării serotoninei și noradrenalinei, antidepresive triciclice sau tetraciclice)
- Antibioticul ciprofloxacină utilizată pentru infecții
- Antitusivul dextrometorfan,
- Simpatomimetice, cum sunt cele care intră în compoziția picăturilor oculare, compoziția decongestionantelor nazale și a medicamentelor utilizate în tratamentul răcelilor, care conțin efedrină sau pseudoefedrină.
Trebuie evitată utilizarea Rasagilină ratiopharm concomitent cu antidepresive care conțin fluoxetină sau fluvoxamină.
Dacă ați început tratamentul cu Rasagilină ratiopharm, trebuie să așteptați cel puțin 5 săptămâni după întreruperea tratamentului cu fluoxetină.
Dacă ați început tratamentul cu fluoxetină sau fluvoxamină, trebuie să așteptați cel puțin 14 zile după întreruperea administrării Rasagilină ratiopharm.
Spuneți medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă fumați sau intenționați să vă lăsați de fumat.
Fumatul ar putea determina scăderea cantității de Rasagilină ratiopharm din sânge.
Sarcina, alăptarea și fertilitatea
Dacă sunteți gravidă sau alăptați, credeți că ați putea fi gravidă sau intenționați să rămâneți gravidă, adresați-vă medicului sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua acest medicament.
Trebuie să evitați să luați Rasagilină ratiopharm dacă sunteți gravidă, deoarece nu se cunosc efectele
Rasagilină ratiopharm asupra sarcinii și copilului nenăscut.
Conducerea vehiculelor și folosirea utilajelor
Adresați-vă medicului dvs. pentru recomandări înainte de a conduce vehicule și a folosi utilaje, deoarece boala Parkinson în sine, precum și tratamentul cu Rasagilină ratiopharm vă poate influența capacitatea de a face acest lucru. Rasagilină ratiopharm vă poate face să vă simțiți amețit sau moleșit; de asemenea, poate cauza episoade de debut brusc al somnului.
Acest lucru poate fi amplificat dacă luați alte medicamente pentru a trata simptomele bolii Parkinson sau dacă luați medicamente care vă pot face să vă simțiți moleșit sau în cazul în care consumați alcool în timp ce luați Rasagilină ratiopharm. Dacă ați manifestat somnolență și/sau episoade de debut brusc al somnului înainte sau în timp ce luați Rasagilină ratiopharm, nu conduceți vehicule și nu folosiți utilaje (vezi pct. 2).
3. Cum să luați Rasagilină ratiopharm
Luați întotdeauna acest medicament exact așa cum v-a spus medicul dumneavoastră sau farmacistul.
Discutați cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteți sigur.
Doza recomandată de Rasagilină ratiopharm este de 1 comprimat de 1 mg administrat pe cale orală o dată pe zi. Rasagilină ratiopharm poate fi administrat cu sau fără alimente.
Dacă luați mai mult Rasagilină ratiopharm decât trebuie
Dacă credeți că ați luat prea mult Rasagilină ratiopharm comprimate, anunțați-l imediat pe medicul dumneavoastră sau pe farmacist. Luați cu dumneavoastră cutia/blisterul sau flaconul de Rasagilină ratiopharm pentru a-l arăta medicului sau farmacistului.
Simptomele raportate după supradozajul cu Rasagilină ratiopharm au inclus dispoziție ușor euforică (o formă ușoară de manie), tensiune arterială extrem de crescută și sindrom serotoninergic (vezi pct. 4).
Dacă uitați să luați Rasagilină ratiopharm
Nu luați o doză dublă pentru a compensa doza uitată. Luați următoarea doză normal, la ora stabilită.
Dacă încetați să luați Rasagilină ratiopharm
Nu încetați să luați Rasagilină ratiopharm fără a discuta înainte cu medicul dumneavoastră.
Dacă aveți orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresați-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
4. Reacții adverse posibile
Ca toate medicamentele, acest medicament poate provoca reacții adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.
Contactați-l imediat pe medicul dumneavoastră dacă observați vreunul dintre următoarele simptome. Este posibil să aveți nevoie urgentă de recomandări medicale sau de tratament:
- Dacă manifestați comportamente neobișnuite, cum sunt compulsiile, ideația obsesivă, dependență patologică de jocurile de noroc, cheltuielile sau cumpărăturile excesive, comportamentul impulsiv și un libido anormal de mare sau o amplificare a gândurilor legate de sex (tulburări de control al impulsurilor) (vezi pct. 2).
- Dacă vedeți sau auziți lucruri care nu sunt reale (halucinații).
- Orice asociere de halucinații, febră, agitație, tremur și transpirație (sindrom serotoninergic)
Contactați-l pe medicul dumneavoastră dacă observați orice modificări suspecte ale pielii, deoarece poate exista un risc crescut de cancer de piele (melanom) în cazul utilizării acestui medicament (vezi pct. 2).
Alte reacții adverse
Foarte frecvente (pot afecta mai mult de 1 din 10 persoane)
- Mișcări involuntare (diskinezie)
- Dureri de cap
Frecvente (pot afecta până la 1 din 10 persoane)
- Dureri abdominale,
- Cădere
- Alergie
- Febră
- Stare gripală (gripă),
- Stare generală de rău
- Dureri la nivelul gâtului,
- Dureri în piept (angină pectorală),
- Tensiune arterială scăzută la ridicarea în picioare cu simptome de amețeală / ușoară durere de cap(hipotensiune arterială ortostatică)
- Scăderea poftei de mâncare
- Constipație
- Gură uscată,
- Greață și vărsături,
- Flatulență
- Valori anormale ale rezultatelor testelor sanguine (leucopenie)
- Dureri articulare (artralgii)
- Dureri musculo-scheletice
- Inflamarea articulaților (artrite)
- Amorțeală și slăbiciune a musculaturii mâinii (sindrom de tunel carpian)
- Scădere în greutate,
- Vise anormale
- Dificultăți în coordonarea motorie (tulburări de echilibru)
- Depresie
- Amețeală (vertij),
- Contracții musculare prelungite (distonie),
- Secreții mucoase (rinită),
- Iritații ale pielii (dermatită)
- Erupție trecătoare pe piele ,
- Ochi roșii (conjunctivită),
- Senzație imperioasă de a urina.
Mai puțin frecvente (pot afecta până la 1 din 100 de persoane)
- Atac cerebral (accident vascular cerebral)
- Atac de cord (infarct miocardic)
- Erupții trecătoare însoțite de vezicule (veziculobuloase pe piele)
Cu frecvență necunoscută: frecvența nu poate fi estimată din datele disponibile
- Tensiune arterială ridicată
- Moleșeală excesivă
- Debut brusc al somnului
Raportarea reacțiilor adverse
Dacă manifestați orice reacții adverse, adresați-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. Acestea includ orice posibile reacții adverse nemenționate în acest prospect. De asemenea, puteți raporta reacțiile adverse direct prin intermediul sistemului național de raportare, așa cum este menționat în Anexa V.
Raportând reacțiile adverse, puteți contribui la furnizarea de informații suplimentare privind siguranța acestui medicament.
5. Cum se păstrează Rasagilină ratiopharm
Nu lăsați acest medicament la vederea și la îndemâna copiilor.
Nu utilizați acest medicament după data de expirare înscrisă pe cutie, flacon sau blister, după EXP. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective.
A nu se păstra la temperaturi peste 30°C.
Nu aruncați niciun medicament pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Întrebați farmacistul cum să aruncați medicamentele pe care nu le mai folosiți. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.
6. Conținutul ambalajului și alte informații
Ce conține Rasagilină ratiopharm
- Substanța activă este rasagilina. Fiecare comprimat conține 1 mg rasagilină (sub formă de mesilat).
- Celelalte componente sunt: manitol, dioxid de siliciu coloidal anhidru, amidon de porumb, amidon de porumb pregelatinizat, acid stearic, talc.
Cum arată Rasagilină ratiopharm și conținutul ambalajului
Rasagilină ratiopharm comprimate se prezintă sub formă de comprimate de culoare albă până la aproape albă, rotunde, plate, cu margini aplatizate, marcate cu «GIL» și «1» pe o față și nemarcate pe cealaltă față.
Comprimatele sunt disponibile în blistere ambalate în cutii conținând 7, 10, 28, 30, 100 și 112 comprimate, blistere perforate pentru eliberarea unei unități de dozare conținând 10 x 1, 30 x 1 și 100 x 1 comprimate sau în flacoane a 30 comprimate.
Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.
Deținătorul autorizației de punere pe piață
Teva B.V
Swensweg 5
2031 GA Haarlem
Olanda
Fabricanți
Teva Pharmaceuticals Europe B.V.
Swensweg 5
2031 GA Haarlem
Olanda
Pliva Croatia Ltd.
Prilaz baruna Filipovica 25
10000 Zagreb
Republica Croația
Teva Operations Poland Sp.z o.o.
ul. Mogilska 80
31-546 Krakow
Polonia
Acest prospect a fost revizuit în LL/AAAA.
SKU | 105437 |
---|---|
OTC | Nu |
EAN | 05947680310423 |
Brand | TEVA PHARMACEUTICALS |
Line | Nici unul |