Limfomul cutanat: cauze, simptome si optiuni de tratament
Limfomul cutanat reprezinta o forma rara de cancer al pielii, originand din limfocite, care sunt celule vitale ale sistemului imunitar. Apare cu o frecventa de aproximativ trei cazuri noi pe an la un milion de persoane si se caracterizeaza printr-o diversitate mare de forme clinice si celulare. Adesea, aceste leziuni se dezvolta lent si pot fi initial confundate cu alte probleme dermatologice, ceea ce intarzie diagnosticarea si tratamentul lor. Limfoamele cutanate sunt rezultatul unei degenerari maligne a limfocitelor, care se localizeaza predominant in organele limfoide principale, cum ar fi timusul si maduva osoasa, dar si in alte tesuturi precum nodulii limfatici si pielea. Cand cancerul porneste direct din limfocitele din piele, fara a fi o metastaza de la alt organ, este clasificat ca limfom cutanat. Exista doua tipuri principale de limfocite implicate: B si T, fiecare cu roluri specifice in imunitate si potentialul de a evolua in forme diferite de cancer.
Limfoamele cutanate cu celule T, incluzand afectiunea cunoscuta sub numele de mycosis fungoides, reprezinta majoritatea cazurilor, in timp ce variantele cu limfocite B constituie mai putin de o treime. Datorita varietatii lor histologice, aceste limfoame pot avea manifestari diverse pe piele, de la pete si placi rugoase, uscate, cu aspect asemanator eczemei sau psoriazisului, pana la leziuni nodulare reliefate care pot pierde substanta si nu se vindeca spontan. In cazurile mai agresive, limfomul cutanat poate afecta nodulii limfatici si alte organe, ceea ce diminueaza semnificativ sansele de vindecare.
- Clasificarea limfoamelor cutanate
- Cauze si factori de risc pentru limfomul cutanat
- Simptome asociate cu limfomul cutanat
Clasificarea limfoamelor cutanate
Exista doua tipuri fundamentale de limfocite: limfocitele B, responsabile de imunitatea umorala prin producerea de anticorpi, si limfocitele T, care contribuie la imunitatea tisulara. Acestea din urma sunt notabile pentru capacitatea lor de a recunoaste specific agresorii si de a secreta citokine, chemand la locul infectiei alte celule inflamatorii si exercitand diverse functii reglatoare asupra altor celule imune. Clasificarea limfoamelor cutanate, adoptata la nivel global, este realizata de Organizatia Mondiala a Sanatatii impreuna cu Organizatia Europeana pentru Cercetare si Tratament al Cancerului (WHO-EORTC), si este bazata pe tipul celulelor limfoide din care deriva cancerul, precum si pe markerii specifici si aspectul microscopic al celulelor maligne.
Cauze si factori de risc pentru limfomul cutanat
Limfomul reprezinta o malignitate a celulelor imune numite limfocite, care apar atunci cand aceste celule sufera multiple mutatii genetice. Aceste mutatii le permit sa se multiplice necontrolat si sa traiasca mai mult decat celulele normale, perpetuand astfel defectele genetice. Exista doua tipuri principale de limfoame:
1. Limfomul Hodgkin: Caracterizat prin prezenta celulelor Reed-Sternberg, acesta poate afecta si pielea, printre alte locatii.
2. Limfomul Non-Hodgkin: Include toate celelalte tipuri de limfoame maligne primare ale sistemului limfatic, inclusiv cele care afecteaza pielea.
Termenul „limfom cutanat” se refera la degenerarea maligna a limfocitelor localizate in piele. Este important de mentionat ca limfomul cutanat se refera doar la cazurile in care limfomul isi are originea in piele. Daca limfomul provine din alte parti ale corpului si ulterior se raspandeste la piele, acesta nu este considerat limfom cutanat. Desi cauzele exacte ale mutatiilor genetice ce duc la limfom cutanat nu sunt complet intelese, exista anumiti factori de risc recunoscuti:
1. Scaderea imunitatii: Persoanele cu deficiente imunitare, cum ar fi cele cu SIDA, cei care au suferit transplanturi sau care urmeaza tratamente imunosupresoare cronice, au un risc crescut de a dezvolta limfom cutanat.
2. Infectii: Infectia cu HIV si infectiile bacteriene cu Borrelia (in anumite regiuni ale lumii) pot creste riscul de limfom cutanat. In plus, limfomul cutanat cu celule B este mai frecvent in prezenta virusurilor Epstein-Barr, hepatitei C si herpesvirusului uman de tip 8.
3. Factori constitutionali: Limfoamele cutanate sunt mai frecvente la barbati, in special dupa varsta de 50 de ani. De asemenea, persoanele de rasa neagra par a fi mai susceptibile la acest tip de cancer.
Limfoamele cutanate cu limfocite T includ mai multe tipuri, dintre care cel mai cunoscut este Mycosis fungoides, ce reprezinta aproximativ jumatate din totalul acestor limfoame si se poate raspandi sistemic prin vasele limfatice. Sindromul Sézary, asemanator cu Mycosis fungoides, este caracterizat prin prezenta celulelor Sézary, extinderea pe arii mari de piele si progresie rapida. Alte forme includ limfomul primar cutanat cu celule mari anaplastice, papuloza limfomatoida, limfomul de tip paniculita subcutanata si grupul de limfoame nespecificate cu limfocite T.
In ceea ce priveste limfoamele cu limfocite B, cele mai frecvente sunt limfoamele cutanate primare ale zonei folicular-centrale, urmate de cele ale zonei marginale, deseori asociate cu infectia cu Borrelia. Exista forme difuze cu limfocite B de dimensiuni mari, care afecteaza diferite zone ale corpului, inclusiv membrele inferioare.
-
Gel curatare Acnestil, 200ml, RilastilPret 42,32 RON Pret vechi 52,90 RON
Simptome asociate cu limfomul cutanat
Identificarea timpurie este foarte importanta pentru un tratament eficient. Principalele semne ale acestei afectiuni includ aparitia de leziuni pe piele, care pot varia considerabil in aspect si severitate.
Tipuri de leziuni cutanate in limfom
● Macule: Acestea sunt pete vizibile pe piele, de obicei de culoare rosie sau violacee, indicand o posibila inflamatie sau alte modificari subtile ale pielii.
● Placi: Se refera la zone extinse unde textura sau culoarea pielii se modifica, prezentand suprafete lucioase, netede sau rugoase.
● Papule si noduli: Sunt proeminente mici si bine definite sau tumorete mai mari, care se ridica deasupra nivelului pielii.
● Eroziuni si ulceratii: Aceste leziuni deschise indica pierderi de substanta la nivelul pielii, ducand la aparitia unor zone „umede” si sensibile.
● Descuamatie: Prezenta unor zone unde pielea se exfoliaza este un alt semn comun.
Unele persoane pot prezenta o singura leziune, in timp ce altele pot avea multiple tipuri de leziuni raspandite pe diverse zone ale corpului. Leziunile pot fi asimptomatice sau pot provoca simptome precum durere, usturime si mancarime. Anumite tipuri de limfom cutanat prezinta caracteristici specifice:
● Mycosis fungoides: Acesta este adesea insotit de placi eritematoase care provoaca mancarime intensa si poate include si limfadenopatie (umflarea ganglionilor limfatici).
● Sindromul Sézary: Se caracterizeaza prin eritrodermie, o inflamatie si descuamatie extensiva a pielii, cunoscuta si sub denumirea de „sindromul omului rosu”.
● Papulomatoza limfomatoida: Aceasta implica papule care apar si se vindeca spontan, distribuite aleatoriu pe corp.
In cazuri mai rare, limfomul cutanat poate fi insotit de simptome care afecteaza intregul organism, cum ar fi febra, pierderea in greutate, anorexia si astenia, semnale ca boala poate avea un impact sistemic.
Diagnosticarea limfomului cutanat
Diagnosticul limfomului cutanat poate fi provocator din cauza variabilitatii mari in manifestarile clinice si evolutia leziunilor. Limfoamele cutanate cu celule T tind sa aiba o evolutie lenta, de-a lungul mai multor ani, adesea fiind precedate de leziuni pre-maligne, care fac dificil diagnosticul precoce. Mycosis Fungoides este cea mai frecventa forma de limfom cutanat si se manifesta initial prin dermatita nespecifica, nedureroasa, care poate progresa spre placi mari asemanatoare cu para-psoriasis. Aceste placi, de obicei pruriginoase, pot evolua in pete, placi si, eventual, tumori predispose la ulceratii. Limfadenopatia este frecventa, iar evolutia bolii poate fi brusca, cu aparitia multipla a placilor si tumorilor. Sindromul Sézary este diagnosticat prin prezenta eritrodermiei difuze, pruriginoase si leucemia cu celule tipice, confirmata prin teste de laborator. Limfomul cutanat primar cu celule mari, anaplastice apare sub forma mai multor tumorete cutanate si afecteaza predominant barbatii dupa varsta de 50 de ani. Evolueaza lent si nu disemineaza in afara pielii. Papuloza limfomatoida este o tumoare benigna care debuteaza cu papule ce pot ulcera si se vindeca spontan pe parcursul mai multor luni sau ani, fiind mai frecventa in jurul varstei de 45 de ani.
Limfomul cu celule T de tip paniculita subcutanata este rar si se manifesta prin noduli subcutanati, evoluand lent, in special la nivelul membrelor inferioare. Limfoamele cutanate cu celule B evolueaza mai rapid decat cele cu celule T, adesea in cateva saptamani, fara a fi precedate de alte leziuni cutanate. Limfomul cutanat primar cu celule B al zonei marginale reprezinta aproximativ 10% dintre limfoamele cutanate si se manifesta prin papule, placi eritematoase sau noduli pe trunchi si membre. Limfomul cu celule B al zonei folicular-centrale apare mai frecvent la nivelul capului si gatului, dar aceste manifestari nu sunt specifice. Limfomul primar cutanat difuz, cu celule B mari afecteaza de obicei membrele inferioare, se prezinta sub forma de noduli mari si evolueaza rapid, cu diseminare la ganglionii limfatici si alte organe. Diagnosticul de certitudine al limfomului cutanat se realizeaza prin analiza amanuntita a celulelor din leziunea cutanata, obtinute prin diverse tipuri de biopsii:
1. Biopsie prin grataj: Utilizata pentru leziuni superficiale, fiind utila in diagnosticul initial al mycosis fungoides.
2. Biopsie incizionala: Extirparea unei portiuni mici dintr-o leziune mai mare.
3. Biopsie excizionala: Eliminarea completa a leziunii in scop curativ.
Tesuturile recoltate sunt supuse unor procedee de sectionare, fixare si colorare, pentru diverse teste, inclusiv analiza microscopica si imunohistochimica. Microscopie optica: Aceasta poate distinge intre leziunile maligne si benigne, si intre tipurile mari de limfoame cutanate. Limfoamele cu celule B au celule aranjate sferic, in timp ce cele cu celule T au aranjamente discoidale, orizontale si epidermotrofice. Caracteristicile histologice in mycosis fungoides includ infiltrate limfocitare „in banda” si microabcese Pautrier.
● Imunohistochimie - Identifica markeri specifici subtipurilor de limfocite, ajutand la stabilirea originii monoclonale a celulelor tumorale. Markerii specifici variaza intre limfoamele cu celule T si B.
● Alte teste - Pot include biopsia ganglionilor limfatici afectati, hemoleucograma pentru sindromul Sézary, si diverse teste pentru evaluarea functiei hepatice si investigarea posibilelor infectii asociate. Studiile imagistice sunt utile pentru a evalua diseminarea limfoamelor catre alte organe. Diagnosticul limfomului cutanat necesita o abordare complexa, incluzand evaluari clinice detaliate si diverse investigatii paraclinice pentru a confirma tipul si stadiul bolii.
Tratament pentru limfomul cutanat
Limfoamele cutanate, variind in functie de tipul si stadiul tumorii, precum si de starea generala de sanatate a pacientului, necesita strategii de tratament diversificate si adaptate fiecarui caz. Tratamentul acestor afectiuni se imparte in doua categorii principale: tratamente locale si tratamente sistemice. Tratamentele locale includ aplicarea de formule medicamentoase direct pe piele, folosind geluri, unguente sau solutii care pot contine agenti chimioterapici, corticosteroizi sau retinoizi. De exemplu, nitrogenul mustar si carmustina sunt optiuni de prima linie pentru tratarea mycosis fungoides in stadiile incipiente, cu efecte secundare cum ar fi dermatita de contact sau telangiectaziile. Corticosteroizii sunt eficienti in special pentru mycosis fungoides in stadiul T1, in timp ce retinoizii, precum bexarotenul, ajuta in tratamentul limfoamelor cutanate cu celule T rezistente la alte terapii. Imiquimodul, un imunoterapic, este folosit pentru a intensifica raspunsul imun local. Unele medicamente pot fi administrate prin injectii subcutanate, cum ar fi interferon alfa si rituximab, pentru a asigura o penetrare mai eficienta a tratamentului direct in zona afectata.
Fototerapia si radioterapia sunt alte doua metode locale eficiente; fototerapia implica utilizarea razelor ultraviolete pentru a distruge celulele tumorale, in timp ce radioterapia cu fascicule de electroni este preferata pentru leziunile superficiale, minimizand riscul de afectare a organelor adiacente. Tratamentele sistemice sunt necesare in cazurile avansate sau rezistente la terapii locale. Chimioterapia sistemica poate include medicamente precum gemcitabina, doxorubicina, metotrexat, clorambucil si ciclofosfamida, fiecare cu posibile efecte secundare semnificative, cum ar fi caderea parului si vulnerabilitatea la infectii. Retinoizii sistemi, precum bexarotene administrat oral, sunt folositi pentru limfoamele cu celule T care nu raspund la alte tratamente. Terapiile biologice, care tintesc mai precis celulele canceroase, includ medicamente ca vorinostat, romidepsin, bortezomib si donileukin diftitox, fiind utilizate pentru cazurile refractare. In situatii particulare, transplantul de celule stem poate fi considerat ca o optiune pentru a permite administrarea unei doze mai mari de chimioterapie.
Bibliografie:
Ahn SH, Prince EA, Dubel GJ. Basic neuroangiography: review of technique and perioperative patient care. Semin Intervent Radiol. 2023;
Madhwal S, Rajagopal V, Bhatt DL, Bajzer CT, Whitlow P, Kapadia SR. Predictors of difficult carotid stenting as determined by aortic arch angiography. J Invasive Cardiol. 2021;
Tavakol M, Ashraf S, Brener SJ. Risks and complications of coronary angiography: a comprehensive review. Glob J Health Sci. 2022;
