Sistemul respirator: Ce sunt faringele, afectiunile asociate cu acestea

Faringele este un tub muscular lung de 5 centimetri care se extinde in spatele pasajelor nazale si orale la nivelul laringelui si inceputul esofagului. Este, in esenta, un pasaj pentru aer, alimente si lichide, de la nas si gura la plamani si stomac. Functiile faringelui sunt efectuate datorita a doua grupe musculare care ajuta la transportul continutului alimentar in esofag (inghitire). In plus, acesti muschi colaboreaza in fonatie.

Functiile faringelui

Faringele poate fi impartit in trei regiuni:

Nazofaringe – se afla posterior cavitatii nazale, unde putem regasi printre alte structuri, cum ar fi amigdalele faringiene.
Orofaringe - posterior cavitatii orale, unde pliurile glosoepiglotice si valecula epiglotica sunt situate, printre altele.
Laringofaringe - posterior laringelui, in care putem regasi structuri, cum ar fi adanciturile piriforme.

Structura sa tubulara face vizibila functia sa principala: lasa loc aerului, solidelor si lichidelor din cavitatile orale si nazale. Prin urmare, faringele functioneaza pentru sistemele digestive si respiratorii. Muschii colaboreaza cu aceste functii generand miscari importante pentru a produce peristaltism, inghitire si fonatie.

Cum se examineaza clinic faringele?

Specialistul in otorinolaringologie (ORL) va observa faringele prin intermediul mai multor investigatii, printre care se regasesc si urmatoareleꓽ

Bucofaringoscopia
Bucofaringoscopia reprezinta poate cea mai des utilizata metoda de examinare, caz in care se foloseste o spatula linguala, care se introduce in gura pacientului, pe partea laterala, astfel incat sa nu se acopere fasciculul luminos folosit de catre medic. Acest dispozitiv examineaza gingiile, dintii, varful limbii, bolta palatina, apoi cavitatea bucala, orofaringele, urmat de mezofaringe (partea mijlocie a faringelui), medicul rugand pacientul sa pronunte vocala ”A”, deoarece valul palatin trebuie sa se ridice in mod simetric, din ambele parti. Prin intermediul acestei metode se determina prezenta sau absenta edemului, a ulceratiilor, membranelor, dar si culoarea mucoasei.

Rinoscopia posterioara
Prin intermediul acesteia se examineaza rinofaringele, fiind considerate una dintre cele mai dificile tehnici de examinare din sfera ORL. In rinoscopia posterioara, medicul utilizeaza o spatula linguala, dar si o oglinda mica, iar prin aceasta metoda se observa si examineaza vomerul, amigdalele, cozile cornetelor nazale, tumorile, vegetatiile adenoide.

Laringoscopia indirecta
Aceasta permite examinarea plicilor vocale, a epiglotei, iar pacientul se va aseza in sezut, medicul pozitionandu-se in fata lui, cu o lampa de iluminare pe care o poarta pe frunte. De asemenea, specialistul va folosi o oglinda mica pentru a observa faringele, baza limbii, corzile vocale, primele inele ale traheei.

Fibroscopia
Aceasta metoda urmareste diagnosticarea posibilelor afectiuni ale faringelui si laringelui si cele ale foselor nazale. In fibroscopie se utilizeaza un tub flexibil ce are integrat o camera video si o sursa de lumina, imaginile fiind afisate in timp real pe un monitor. Medicul va cobori in orofaringe si hipofaringe, continuand cu vizualizarea laringelui. Pacientul va respira doar pe nas, iar la un moment dat, medicul ii poate cere sa pronunte litera ”I” sau ”E”.

Inspectia digitala a rinofaringelui
Inspectia digitala a rinofaringelui (tuseul) se efectueaza atunci cand nu se poate efectua rinoscopia posterioara. In cadrul acestei metode, medicul va examina bolta (rinofaringele), apropiind capul pacientului la pieptul sau si cuprinzandu-l cu bratul stang astfel incat indexul de la mana stanga sa ii permita introducerea obrazului intre arcadele dentare, evitandu-se astfel muscarea la introducerea indexului de la mana dreapta in dosul palatului moale.

Afectiuni ale faringelui

Bolile faringiene sunt toate acele afectiuni care afecteaza sau deterioreaza faringele sau gatul, care este tubul care duce mancarea la esofag si aerul la trahee si laringe. Patologiile suferite de faringe includ si:

Amigdalita
Faringita
Cancer
Amigdalita
Amigdalita este o inflamatie a amigdalelor. Uneori, impreuna cu amigdalita, adenoizii se umfla si ei. Cauza amigdalitei este de obicei o infectie virala. Infectiile bacteriene, cum ar fi gatul streptococic, pot provoca, de asemenea, amigdalita. Amigdalita este mai frecventa la copiii mai mari de doi ani, iar cea cauzata de bacterii este mai frecventa la copiii cu varsta cuprinsa intre 5 si 15 ani. Amigdalita cauzata de un virus este mai frecventa la copiii mai mici. Adultii pot avea amigdalita, dar nu este foarte frecventa. Simptomele amigdalitei includ:

Durere in gat, care poate fi accentuata
Amigdalele rosii si umflate
Dificultate la inghitire
Un strat alb sau galben peste amigdale
Febra

Faringita
Faringita, sau durerea in gat, este caracterizata de un disconfort, durere sau iritatie in gat, care cauzeaza adesea durere la inghitire. Faringita este cauzata de umflarea spatelui gatului (faringelui), intre amigdale si laringe. Cele mai multe dureri in gat sunt cauzate de raceli, gripa, virusuri Coxsackie, printre altele. Bacteriile pot provoca faringita in unele cazuri:

Amigdalita streptococica este cauzata de streptococii de grup A.
Mai rar, bacteriile, cum ar fi gonoreea si chlamydia, pot provoca o durere in gat.
Cele mai multe cazuri de faringita apar in lunile mai reci. Boala se raspandeste adesea in randul membrilor familiei si al contactelor apropiate. Simptome:

Durere in gat
Febra
Durere de cap
Dureri musculare si articulare
Eruptie cutanata
Umflarea ganglionilor limfatici in gat

Cancer faringian
Este numit in moduri diferite, in functie de partea gatului care a fost afectata. Partile gatului sunt numite orofaringe, hipofaringe, nazofaringe si laringe. Principalii factori de risc pentru cancerul de gat sunt fumatul, insa unele tipuri de cancer de gat au alti factori de risc. De exemplu, HPV este un factor de risc pentru cancerul orofaringian. Simptomele cancerului de gat pot include:

Durere in gat care nu se amelioreaza
O umflatura pe gat
Durere sau tiuit in urechi
Dificultate la inghitire
Durere de urechi

Pentru a diagnostica cancerul de gat, medicii pot face un examen fizic si istoric, teste imagistice si o biopsie. De asemenea, este posibil ca specialistul sa recomande efectuarea altor teste. Tratamentele includ chirurgia, radioterapia si chimioterapia. Tratamentul pentru unele tipuri de cancer de gat poate include, de asemenea, terapie tintita, in care se utilizeaza medicamente sau alte substante pentru a lupta impotriva celulelor canceroase specifice, provocand mai putine daune celulelor normale. Cea mai frecventa cauza a bolilor faringiene este, de obicei, o infectie virala, cu toate acestea, exista si alte cauze, cum ar fi:

Alergii
Streptococi
Bolile faringiene sunt frecvente si cele mai multe sunt minore, astfel incat acestea pot disparea singure sau pot fi tratate cu antibiotice, deoarece acestea sunt de obicei cauzate de infectii virale, cu toate acestea, tratamentul va depinde de atat de diagnosticare, cat si de simptomele manifestate de pacient.

Cum poate afecta o raceala faringele

Trebuie sa intelegem inca de la inceput ca o raceala poate sa ne afecteze chiar si mai mult de o saptamana, iar incercarea unor tratamente precum cele cu antibiotice nu ne va ajuta sa scapam mai repede de raceala si nici nu va impiedica transmiterea virusului la alte persoane. Antibioticele sunt prescrise pentru infectii bacteriene, iar raceala este cauzata de virusuri, care nu raspund la antibiotice, deci administrarea acestora este ineficienta.

Aceasta grupa de medicamente va fi luata in considerare doar de catre medicul specialist si doar in acele situatii in care apare si o infectie asociata starii de raceala. Printre remediile adecvate pentru raceala regasim antipiretice si antiinflamatoare precum paracetamol si ibuprofen, decongestionante nazale, antihistaminice si suplimente pentru stimularea imunitatii pe baza de echinacea, vitamina C si zinc.

De asemenea trebuie sa tinem cont si de cateva sfaturi, pentru a scurta durata bolii si a diminua simptomatologia, precum evitarea deshidratarii printr-un aport adecvat de lichide, respectarea unor reguli de igiena care sa previna transmiterea virusului si, obligatoriu, odihna suficienta care sa ajute organismul sa lupte cu raceala.