Variola maimutei: Simptome, transmitere, preventie si tratament

In ultimele luni am tot auzit la stiri despre infectia cu variola maimutei. Ce este aceasta boala, cum se manifesta si la ce simptome sa fim atenti descopera in aceste randuri. 

Ce este Variola Maimutei. Cum se manifesta boala? 

Simptome si moduri de transmitere. Cum a inceput epidemia?

Preventie si tratament. Cum ne putem apara?

Ce este Variola Maimutei. Cum se manifesta boala?

Variola maimutei este o infectie virala rara, cu infectare umana accidentala, care apare, de obicei in principal in partile impadurite din Africa Centrala si de Vest in urma contactului cu animalele. De asemenea, se poate raspandi de la persoana la persoana. In ultimele luni cazuri variola maimutei au fost depistate in Tenerife ulterior virusul a migrat in Spania si in alte state din Europa.

Virusul variola maimutei face parte din familia ortopoxvirus.

Ortopoxvirus este un gen de virus din familia Poxviridae si subfamilia Chordopoxvirinae. Vertebratele, inclusiv mamiferele si oamenii, si artropodele servesc ca gazde naturale pentru aceasta forma de viata parazita. Exista 12 specii in acest gen. Bolile asociate cu acest gen includ variola, cowpox, horsepox, camelpox si monkeypox.

Cel mai cunoscut membru al genului este virusul Variola, care cauzeaza variola. A fost eradicat la nivel global pana in 1977, prin utilizarea virusului Vaccinia ca vaccin. Cea mai recenta specie descrisa esteVirusul Alaskapox, izolat pentru prima data in 2015.

Ortopoxvirusurile sunt invelite cu geometrii in forma de caramida si dimensiuni de virion in jur de 200 nm latime si 250 nm lungime. 

Replicarea virala este citoplasmatica. Intrarea in celula gazda se realizeaza prin atasarea proteinelor virale la glicozaminoglicanii (GAG), care mediaza endocitoza celulara a virusului. Fuziunea invelisului viral cu membrana plasmatica elibereaza miezul viral in citoplasma gazda. Exprimarea genelor de faza timpurie de ARN polimeraza virala incepe la 30 de minute dupa infectie.

Nucleul viral este complet neacoperit pe masura ce se termina expresia timpurie, eliberand genomul viral in citoplasma. In acest moment, genele intermediare sunt exprimate, declansand replicarea ADN genomic de catre ADN polimeraza virala la aproximativ 100 de minute dupa infectie. Replicarea urmeaza modelul de deplasare a catenelor ADN. Genele tardive sunt exprimate de la 140 min la 48 de ore dupa infectie, producand toate proteinele structurale virale.

Asamblarea virionilor descendenti incepe in fabricile virale citoplasmatice, producand o particula imatura sferica. Aceasta particula de virus se maturizeaza in virionul matur intracelular in forma de caramida, care poate fi eliberat la liza celulara sau poate dobandi o a doua membrana din aparatul Golgi si sa creasca ca virioni inveliti extracelulari. In acest din urma caz, virionul este transportat catre membrana plasmatica prin microtubuli. 

Unele ortopoxvirusuri, inclusiv virusurile monkeypox, cowpox si buffalopox , au capacitatea de a infecta specii care nu sunt rezervoare. Altele, cum ar fi ectromelia si camelpox virusi, sunt extrem de gazda specifice. Virusul Vaccinia, mentinut in institute de vaccinare si laboratoare de cercetare, are o gama foarte larga de gazde.

S-a gasit ca virusul se reproduce in salbaticie in Brazilia, unde a provocat infectii la rozatoare, bovine si chiar la oameni. Exista doua tipuri de virusul variolei maimutei, cel din Africa de Vest si cel bazinul Congo (Africa Centrala). Desi tipul vest-african al virusului variolei maimutei duce uneori la boli grave la unele persoane, boala este de obicei auto-limitata. Virusul raportat in regiune europeana este varianta vest-africana care este mortala pentru aproximativ 1 din 100 de persoane.

„In medie, 1% dintre cei infectati cu tipul vest-african si pana la 10% dintre cei infectati cu virusul din bazinul Congo au decedat”, arata OMS.

Simptome si moduri de transmitere. Cum a inceput epidemia?

Investigatiile sunt in curs de desfasurare, arata OMS. Cazurile sporadice de variola maimutei in tarile europene in randul calatorilor care se intorc din tarile in care boala este endemica sunt bine cunoscute. Cu toate acestea, multe dintre cazurile depistate in prezent in intreaga Europa nu au calatorit intr-o zona endemica.

Cele mai multe cazuri sunt depistate prin intermediul serviciilor de supraveghere a bolilor cu transmitere sexuala. Acest lucru este neobisnuit si sunt in curs de desfasurare investigatii suplimentare pentru a determina sursa probabila de infectie, ce evenimente ar fi putut contribui la amplificarea transmiterii si cum sa se limiteze raspandirea ulterioara.

Ce se stie pana in prezent este faptul ca principala modalitate de transmitere a acestui virus este transmisia zoonetica: transmiterea de la animal la om. Aceasta se face prin intermediul fluidelor corpului (sange, saliva, secretii) sau prin intermediul leziunilor cutanate sau mucoase deschise, ale animalelor infectate.

Prin contactul direct cu acestea, virusul este transmis omului. De asemenea, in regiunile in care se consuma carne ce provine de la animale exotice, s-au observat mai multe cazuri de variola. Astfel, consumul de carne din surse nesigure, incorect pregatita si gatita, poate fi o modalitate deransmitere a virusului

Transmiterea virusului are loc si de la om la om, prin contact interuman direct. Virusul se poate transmite prin secretiile respiratorii, leziunile cutanate ale unei persoane infectate sau impartirea unor obiecte recent contaminate. Transmiterea prin particulele din secretiile respiratorii necesita, de regula, un contact apropiat intre doi oameni, pentru un timp indelungat. Astfel sunt la risc persoanele ce lucreaza in domeniul sanatatii, membrii aceleiasi familii sau alte cazuri in care exista contact direct prelungit.

Principalul mod in care poate fi raspandit este in timpul contactului fizic apropiat prelungit cu o persoana care are variola maimutei sau contact prelungit cu obiecte contaminate. Cu toate ca variola maimutei nu a fost documentata anterior ca o infectie cu transmitere sexuala, transmiterea in timpul contactului sexual este in concordanta cu modul in care acum virusul poate fi transmis de la o persoana la alta.

Focare de variola maimutei au aparut de obicei in populatiile care traiesc in zonele rurale si care vaneaza, manipuleaza si consuma carne de vanat. Perioada de incubatie este de obicei de la 6 la 13 zile. Variola maimutei necesita, de obicei, un contact personal strans cu o persoana simptomatica infectata. Simptomele dispar spontan in 14 la 21 de zile.

Tabloul clinic al infectiei poate fi impartit in doua etape:

• Perioada de invazie (de regula in primele 5 zile). Aceasta perioada e caracterizata prin febra, durere intensa de cap, limfadenopatie, durere de spate, mialgii (dureri musculare) si astenie intensa. Limfadenopatia este o caracteristica specifica variolei maimutei, in comparatie cu alte afectiuni cu simptomatologie similara

• Eruptia cutanata apare la 1-3 zile de la debutul febrei si reprezinta a doua perioada a infectiei. Eruptia cutanata tinde sa fie mai concentrata la nivelul fetei si a extremitatilor, mai degraba decat la nivelul trunchiului. Pacientii vor avea leziuni cutanate multiple, nodulare, la nivelul mainilor si palmelor, talpilor si picioarelor, la nivelul fetei, in zona organelor genitale externe, la nivelul conjunctivei si a corneei. Eruptia incepe prin macule (leziuni plane, rosietice), evolueaza la papule (leziuni usor reliefate, ce pot fi palpate), vezicule (leziuni circumferentiale umplute cu un lichid transparent) si pana la pustule (leziuni umplute cu un lichid galbui). Pustulele apoi se deschidrateaza, formandu-se cruste pe suprafata lor, care eventual se usuca si cad. In cazurile severe, leziunile pot conflua, formand sectiuni largi de piele afectata, intens lezata.

Variola maimutei este, de regula, o boala limitata in timp, simptomele fiind prezente intre 2-4 saptamani. Cazurile severe apar mai frecvent in randul copiilor, fiind strans legate de expunerea prelungita, statusul general al pacientului si aparitia unor complicatii. De asemenea, pacientii cu boli autoimune de fond tind sa aiba forme mai severe de variola.

Complicatiile acestei variole includ infectii secundare recurente, bronhopneumonie, sepsis si soc septic, encefalita, infectia corneei cu eventuala pierdere a vederii. Mortalitatea data de aceasta infectie a variat de la 0 la 11% de-a lungul timpului, fiind mai mare in randul copiilor. In ziua de astazi, mortalitatea se considera undeva intre 3 si 6% pentru populatia generala.

Preventie si tratament. Cum ne putem apara?

Odata ce ai contactat boala, trebuie sa tii minte cateva lucruri. Pacientii vor avea nevoie de fluide si nutrienti, pentru a pastra un status nutritional adecvat. Acestea pot fi administrate oral sau, unde este nevoie, pe cale parenterala, prin intermediul unui cateter venos periferic. In cazul aparitiei unor infectii bacteriene secundare, acestea vor fi tratate corespunator, prin antibioterapie.

Exista un agent farmaceutic antiviral, numit Tecovirimat, care a fost aprobat de catre Asociatia Medicala Europeana pentru tratamentul variolei maimutei, in urma unor studii facute pe subiecti animali si umani. Din pacate, acest antiviral nu este disponibil in toata lumea si are nevoie inca de monitorizare medicala, pe perioada administrarii.

Igiena sanitara e principalul aliat. Sa ne spalam bine pe maini cu sapun si dezinfectant daca calatorim prin zone exotice rurale, prin orase in care n-am mai calatorit, sa nu probam, sau sa purtam haine care sa vand prin targuri fara masuri de igiena, sa evitam mancarea stradala din zonele insalubre.