Blastocistul: Cum te poate ajuta in cazul fertilizarii in vitro, ce trebuie sa stii
La aproximativ 5-6 zile dupa momentul fertilizarii, in parcursul dezvoltarii embrionare, are loc formarea blastocistului - un pas esential in evolutia timpurie a embrionului. Aceasta faza, care precede implantarea in mucoasa uterina, joaca un rol determinant in succesul sarcinii. In contextul procedurilor de reproducere asistata, selectarea blastocistilor pentru implantare se bazeaza pe o evaluare atenta a calitatii lor, garantand astfel cele mai bune sanse de evolutie pozitiva a sarcinii. Aceasta etapa este esentiala, reprezentand fundamentul pe care se construieste viitorul dezvoltarii embrionare. Aceasta entitate biologica complexa apare din diviziunea unui ovul fertilizat, marcand un pas important in formarea viitoarei vieti. Aproximativ la cinci pana la sase zile dupa intalnirea dintre ovul si spermatozoid, blastocistul incepe sa isi croiasca drum, pregatindu-se pentru etapele ulterioare ale dezvoltarii embrionare.
In cadrul procedurilor de fertilizare in vitro, momentul formarii blastocistului este deosebit de semnificativ. Aceste structuri mici, dar incredibil de importante, demonstreaza capacitatea extraordinara a vietii de a se dezvolta in conditii de laborator, replicand procesele naturale care se petrec in interiorul organismului. In faza de blastocist, embrionul se pregateste pentru un eveniment cheie: implantarea in mucoasa uterina, un pas vital pentru continuarea sarcinii. Procesul de formare a blastocistului este minunat in complexitatea sa. Incepe cu fertilizarea, momentul in care spermatozoidul si ovulul se unesc pentru a forma zigotul. Acesta din urma, o singura celula plina de promisiunea unei noi vieti, incepe sa se divida activ prin mitoza, trecand prin stadiul de morula, caracterizat printr-un amestec compact de 8 pana la 16 celule. Este un moment de autonomie celulara, unde fiecare celula, sau blastomer, isi pastreaza independenta.
Complexitatea se adanceste in momentul in care morula initiaza un proces de diferentiere, impartindu-se in celule embrioblastice, care vor da nastere embrionului, si celule trofoblastice, precursoarele placentei si ale anexelor embrionare. Aceasta diferentiere marcheaza transformarea in blastocist, caracterizat printr-o organizare clara in trofoblast si embrioblast, delimitati de o cavitate umpluta cu lichid, denumita blastocel.
Obtinerea unui blastocist in laborator
Obtinerea unui blastocist intr-un cadru de laborator este un proces complex si detaliat, implicand mai multi pasi esentiali de la colectarea materialului genetic pana la dezvoltarea embrionara. Procedura incepe cu colectarea ovocitelor de la femeie si spermatozoizilor de la barbat, folosindu-se tehnici precise pentru maximizarea sanselor de succes. Femeile urmeaza un tratament de stimulare a ovarelor pentru a creste numarul de ovocite disponibile, care sunt apoi colectate printr-o metoda ecografic ghidata, vizand obtinerea a 10-15 ovocite. Pe de alta parte, spermatozoizii sunt obtinuti prin metode cum ar fi masturbarea sau punctia testiculara, dupa care sunt purificati in laborator. Urmatoarea etapa, fertilizarea, reprezinta momentul critic in care ovocitele si spermatozoizii sunt combinate. Aceasta poate fi realizata prin doua metode principale: fertilizarea conventionala, unde ovocitele sunt expuse la spermatozoizi pentru 12 ore, sau prin injectare intracitoplasmatica a spermatozoizilor, o tehnica ce implica introducerea directa a unui spermatozoid in ovocit.
Dupa fertilizare, zigotul format este incubat in conditii special optimizate pentru a favoriza dezvoltarea acestuia. In primele zile, se observa diviziuni celulare progresive, care duc la formarea si densificarea embrionului. Pe parcursul zilei a patra, au loc schimbari semnificative, culminand cu transformarea embrionului intr-un blastocist pana in ziua a cincea. Acest stadiu marcheaza diferentierea celulara preliminara necesara pentru formarea viitorului fat si a placentei, semnand totodata si finalul dezvoltarii embrionare in laborator. Blastocistul este acum gata pentru transfer, marcand un pas important in calea spre o potentiala sarcina prin fertilizare in vitro.
Determinarea calitatii embrionilor
Determinarea calitatii embrionilor este o etapa esentiala in succesul procedurilor de fertilizare in vitro (FIV). In cadrul acestui proces, embriologii efectueaza o clasificare riguroasa a embrionilor, incercand sa identifice cei cu cel mai mare potential de a evolua in blastocisti sanatosi si, in final, de a duce la o sarcina reusita. Acest demers nu se bazeaza exclusiv pe criterii vizuale, desi aspectul embrionilor este important, calitatea acestora depinde de mai multi factori. In mod ideal, un embrion se dezvolta printr-o serie de diviziuni celulare precise, dublandu-si numarul de celule la fiecare etapa. Totusi, in practica, diviziunea celulara nu urmeaza intotdeauna aceasta progresie liniara, rezultand embrioni cu un numar variabil de celule. Contrar intuitiei, un numar mai mic de celule nu indica neaparat un embrion de calitate inferioara. Este de notat faptul ca fragmentarile citoplasmei, desi descurajante, nu exclude embrionii din cursa pentru selectia finala.
Evaluarea embrionilor se face dupa doua criterii principale: numarul de celule, care este un indicator obiectiv, si aspectul microscopic, subiectiv, cu un sistem de scor de la 1 la 4. Embrionii ideali au intre sase si zece celule, avand astfel o probabilitate mai mare de a se dezvolta in blastocist. Embrionii cu un scor intre 1 si 2,5 sunt considerati a avea cel mai inalt potential de dezvoltare, in timp ce embrionii de gradul 4, cu celule de dimensiuni neuniforme si fragmentari moderate pana la severe, sunt vazuti ca avand un potential redus. Gradarea blastocistilor, o etapa ulterioara, adauga o complexitate suplimentara in evaluare. Aceasta implica nu doar aspectele fizice ale embrionilor, ci si variabile cum ar fi varsta pacientei si istoricul ei de fertilitate. Aceasta evaluare detaliata ajuta specialistii sa stabileasca momentul optim pentru transferul embrionar, numarul adecvat de embrioni de transferat si, cel mai important, sa selecteze embrionii cu cele mai bune sanse de a duce la o sarcina de succes. Aceasta abordare strategica si personalizata subliniaza importanta unei colaborari stranse intre embriologi si medici, pentru a maximiza sansele de reusita ale procedurii FIV.
Implantarea blastocistului
In cadrul procedurii de fertilizare in vitro, embriotransferul marcheaza pasul final, unde embrionul creat in laborator este cu grija asezat in uter. Aceasta faza importanta poate fi efectuata in doua momente diferite, fiecare cu propriile avantaje, in functie de progresul embrionului:
● Transferul la trei zile: Aceasta metoda implica plasarea embrionului in uter la doar 72 de ore dupa fertilizarea ovulelor in laborator. Acest timp permite embrionului sa fie reintrodus in mediul uterin, care este ideal pentru continuarea dezvoltarii sale. Aceasta varianta este apreciata pentru rapiditatea cu care embrionul este expus mediului uterin propice.
● Transferul la cinci zile: Cunoscut si sub denumirea de transfer de blastocist, acest moment este ales cand embrionul atinge stadiul de blastocist, sugerand o probabilitate mai inalta de normalitate genetica si de succes in implantare. La acest stadiu, embriologii pot evalua mai bine calitatea embrionilor, facilitand selectia celor cu cele mai bune sanse de a evolua.
Procedura de transfer este remarcabil de simpla si rapida, durand aproximativ 10 minute. Nu necesita anestezie, este lipsita de durere si implica folosirea unui cateter moale pentru a introduce embrionul, impreuna cu un volum mic de lichid, in uter sub ghidaj ecografic. Dupa procedura, este posibil ca pacientele sa se intoarca la activitatile lor obisnuite inca din ziua urmatoare. Pentru a sprijini implantarea embrionului, se recomanda administrarea de progesteron. Efectele normale post-implantare, cum ar fi tensiunea abdominala, crampelor sau usoare sangerari vaginale, sunt comune si nu ar trebui sa fie motive de ingrijorare. Aceasta etapa reprezinta o fereastra de oportunitate vitala pentru inceputul unei sarcini reusite, marcand un moment de speranta si asteptare pentru multe cupluri care isi doresc un copil.
Bibliografie:
Choi YJ, Choi EK, Han KD, Jung JH, Park J, Lee E, Choe W, Lee SR, Cha MJ, Lim WH, Oh S. Temporal trends of the prevalence and incidence of atrial fibrillation and stroke among Asian patients with hypertrophic cardiomyopathy: A nationwide population-based study. Int J Cardiol. 2018 Dec 15;
Robert R, Porot G, Vernay C, Buffet P, Fichot M, Guenancia C, Pommier T, Mouhat B, Cottin Y, Lorgis L. Incidence, Predictive Factors, and Prognostic Impact of Silent Atrial Fibrillation After Transcatheter Aortic Valve Implantation. Am J Cardiol. 2018 Aug 01;
Tarride JE, Quinn FR, Blackhouse G, Sandhu RK, Burke N, Gladstone DJ, Ivers NM, Dolovich L, Thornton A, Nakamya J, Ramasundarahettige C, Frydrych PA, Henein S, Ng K, Congdon V, Birtwhistle RV, Ward R, Healey JS. Is Screening for Atrial Fibrillation in Canadian Family Practices Cost-Effective in Patients 65 Years and Older? Can J Cardiol. 2018 Nov;
