Epididimita: Cum apare boala, care sunt simptomele, tipuri de tratament
Epididimita reprezinta o inflamatie a epididimului, manifestata prin senzatii dureroase si congestie la nivelul scrotului. Epididimul este un tub aflat in spatele testiculelor, responsabil de productia si depozitarea spermei. Acesta secreta un mediu in interiorul sau care inhiba motilitatea spermei pana la momentul ejacularii. In timpul ejacularii, sperma paraseste rezervorul creat de epididim si calatoreste prin vasele deferente, amestecandu-se cu fluidele produse de prostata si alte glande invecinate, pentru a forma lichidul seminal.
In cazul instalarii inflamatiei, pot aparea senzatii dureroase si umflaturi in zona testiculelor. Uneori, epididimita poate fi insotita de inflamatia testiculului, ceea ce se numeste epididimo-orhita. Aceasta afectiune poate afecta barbatii de toate varstele, dar este mai des intalnita la cei cu varste intre 14 si 35 de ani. Tratamentul este relativ simplu, insa, daca boala este lasata netratata, poate cauza complicatii.
Cauzele durerii scrotale variaza in functie de varsta persoanei afectate, istoricul medical si nivelul de activitate sexuala. Cea mai comuna cauza a durerii scrotale este legata de epididimita, orhiepididimita sau torsiune testiculara. De asemenea, durerea scrotala poate fi declansata de traume, hernii inghinale strangulate sau vasectomii. In cazul epididimitei si orhiepididimitei, mai multe tipuri de cauze sunt identificate, dintre care cele mai frecvente sunt de natura infectioasa. Inflamatia epididimului poate avea diverse cauze, inclusiv traume in zona scrotala, hernii scrotale, hipertrofia prostatei sau infectii cu Chlamydia trachomatis ori alte microorganisme, care sunt implicate in aparitia bolilor cu transmitere sexuala. In cazul bolilor cu transmitere sexuala, inflamatia poate aparea chiar si la cateva luni dupa contactul sexual neprotejat cu o persoana infectata. De asemenea, in anumite situatii, inflamatia epididimului poate fi declansata de interventii chirurgicale transuretrale cu echipament medical nesteril, in care contaminarea cu germeni patogeni multirezistenti de provenienta spitaliceasca poate juca un rol.
De ce apare epididimita?
De multe ori, durerea scrotala apare in contextul infectiilor cu transmitere sexuala. In general, acestea sunt cauzate de chlamydia sau gonoree sau chiar de ambele. Initial, infectia afecteaza uretra, un tub prin care trec urina si lichidul seminal de la penis. In timp, bacteriile se pot raspandi in intregul tract reproductiv, inclusiv in epididim. Inflamatia poate aparea la cateva luni dupa contactul sexual care a cauzat raspandirea bolii cu transmitere sexuala.
Simptomele initiale pot fi specifice infectiei uretrale si pot include senzatii de arsura la urinare, urinare frecventa, dureri abdominale inferioare si senzatie imperioasa de urinare. Alteori, simptomele specifice epididimitei pot fi primele si singurele semne ale infectiei cu transmiterea sexuala, cum ar fi umflarea si incalzirea scrotului, durerea testiculara unilaterala care se intensifica in timp, scurgeri din penis si sange in lichidul seminal.
In cazul barbatilor care practica contactul sexual anal, epididimitele sunt, in general, cauzate de bacterii provenind din zona anala, care ajung in uretra prin penis si de acolo la epididim. Barbatii care sufera adesea de infectii urinare sau ale prostatei prezinta un risc mai mare de a dezvolta epididimita. Epididimita poate aparea si dupa o interventie chirurgicala sau diagnosticarea unei afectiuni in zona uretrei sau vezicii urinare.
Durerea scrotala poate sa apara si ca urmare a introducerii unui cateter pentru colectarea urinei. In majoritatea cazurilor, cauza principala ramane de natura bacteriana. Predispusi sunt si barbatii cu SIDA/HIV ori alte patologii care slabesc imunitate. In cazuri rare, epididimita poate aparea atunci cand o infectie majora se raspandeste in organism prin fluxul sanguin si afecteaza si epididimul. O forma non-infectioasa a bolii apare la barbatii care iau un tip de medicament cardiac, care poate provoca inflamatie in epididim. Epididimita poate avea si cauze non-bacteriene. Desi este rar acest lucru, patologia poate aparea ca urmare a patrunderii urinei in epididim. Totodata, un traumatism la nivelul inghinal poate declansa aparitia epididimitei.
Simptome specifice epididimitei
Manifestarile epididimitei pot include:
- Urgenta crescuta de a urina.
- Umflarea scrotului, inrosirea si cresterea locala a temperaturii (care poate da senzatia de caldura la atingere).
- Scurgeri din penis.
- Rareori, febra.
- Prezenta sangelui in sperma.
- Dureri in timpul urinarii.
- Dureri in partea inferioara a abdomenului sau in zona pelviana.
- Durere si sensibilitate testiculara.
- Durere la ejaculare sau in timpul actului sexual.
Pe langa aceste simptome generale, exista si particularitati specifice, in functie de tipul de epididimita sau cauza sa. De exemplu, in cazul epididimitei cronice, care persista timp de mai mult de sase saptamani si are caracter recurent, simptomele pot sa apara treptat. In general, durerea reprezinta un simptom comun pentru toate tipurile de epididimita. Chiar si daca durerea testiculara este unilaterala (afectand doar un testicul), aceasta poate sa se raspandeasca catre testiculul opus. In cazul epididimitei bacteriene, pot aparea si alte simptome precum greata, febra, dureri la urinare si chiar prezenta sangelui in urina. In situatia epididimitei acute, simptomele dureaza mai putin de sase saptamani si constau mai ales in durere si umflatura. Este esential de subliniat ca simptomele epididimitei pot semana cu cele ale torsiunii testiculare.
Diagnosticare
Diagnosticul epididimitei este realizat de un medic urolog, pe baza informatiilor obtinute din istoricul medical al pacientului si al examenului fizic, care include si un tuseu rectal pentru evaluarea prostatei. De asemenea, se utilizeaza investigatii imagistice, precum ecografia scrotala si CT, pentru a exclude alte afectiuni acute, cum ar fi torsiunea testiculara. Pentru a stabili cauza specifica a epididimitei, se recurge la investigatii paraclinice de laborator. Acestea permit izolarea agentilor patogeni implicati in procesele infectioase care determina inflamatia acuta. Investigarea etiologica a epididimitei este realizata prin intermediul testelor de laborator, precum cultura secretiilor uretrale patologice si urocultura. Aceste teste sunt utilizate frecvent pentru a identifica agentul patogen responsabil de infectie in cazul epididimitei cu cauza infectioasa.
Tratament pentru epididimita
Tratamentul epididimitei are la baza abordarea cauzei infectiei. In mod obisnuit, se recomanda:
- Antibiotice, care sunt administrate pe parcursul a 1-2 saptamani, in functie de agentul patogen care a cauzat infectia.
- Medicamente pentru ameliorarea durerii (analgezice).
- Medicamente antiinflamatoare (au rol de reducerea inflamatiei).
- Aplicarea de comprese reci pe zona scrotului.
- Evitarea ridicarii de obiecte grele.
- Odihna la pat.
- Utilizarea unei cupe de sustinere pentru a proteja zona.
In cazul in care se formeaza un abces in zona testiculelor, medicul poate sa elimine lichidul folosind o seringa sau poate efectua o interventie chirurgicala minora. Interventia chirurgicala reprezinta o optiune daca celelalte tratamente nu au avut efect. Aceasta procedura implica indepartarea totala sau partiala a epididimului. De asemenea, daca afectiunea a fost cauzata de o anomalie in tractul urinar, interventia chirurgicala ar putea corecta aceasta problema si astfel, ar ameliora simptomele epididimitei.
Ce este Boala Sandhoff si ce similitudini are cu epididimita
Boala Sandhoff este o boala rara, mostenita, care distruge progresiv celulele nervoase din creier si maduva spinarii. Apare atunci cand materialele grase numite lipide se acumuleaza in celulele creierului (si in alte parti ale corpului), fortandu-le sa functioneze defectuos si sa moara. Debutul apare de obicei la varsta de 6 luni, iar moartea apare de obicei la varsta de 3-4 de ani, cel mai adesea din cauza infectiilor respiratorii. Desi afectiunea Sandhoff apare de obicei in copilarie, poate aparea la tineri si adulti.
Boala Sandhoff este o tulburare de stocare lizozomala. Aproape fiecare celula din organism contine lizozomi, care au au zeci de enzime ce descompun si digera moleculele. Persoanele cu boala Sandhoff nu au suficienta enzima numita beta-hexosaminidaza. Lipsa acestei enzime cauzeaza prea multa grasime (lipide) acumulate in celule. Excesul de grasime provoaca leziuni ale creierului si ale altor sisteme ale corpului, de obicei ducand la moarte in copilaria timpurie. Boala Sandhoff este o forma severa a bolii Tay-Sachs, o alta tulburare lizozomala.
Boala Sandhoff este cauzata de mutatii daunatoare intr-o gena numita HEXB. Aceste mutatii genetice determina scaderea cantitatilor a doua enzime importante: Beta-hexosaminidaza A si beta-hexosaminidaza B. Aceste enzime se gasesc in centrele de reciclare (lizozomi) ale celulei si sarcina lor este de a descompune substantele grase numite gangliozide GM2 si globoside. Simptomele bolii Sandhoff se intampla deoarece aceste grasimi (lipide) se acumuleaza in cantitati daunatoare in creier si celulele nervoase.
Acest lucru dauneaza creierului si maduvei spinarii (sistemul nervos central). Tabloul clinic este identic cu cel al bolii Tay-Sachs, cu reactii de tresarire, orbire precoce, deteriorare progresiva motorie si mentala, macrocefalie si pete rosii pe macula. Pacientii pot avea o fata asemanatoare papusii, hepatosplenomegalie si infectii recurente ale tractului respirator. Se gasesc niveluri ridicate de oligozaharide urinare. Copiii se dezvolta normal in primele 3-6 luni de viata, dupa care boala apare si evolueaza rapid. In cazurile cu debut mai tarziu sau in cazurile adulte, semnele pot fi cele de ataxie spinocerebeloasa sau distonie.