Femurul: cel mai mare os din corpul uman, ce boli poate ascunde

Cel mai puternic si mai mare os din corp este femurul, care mai este cunoscut si sub denumirea de osul coapsei. Acest os se gaseste in picior si se intinde de la genunchi la sold, avand o lungime de aproximativ 50 cm. Rolul principal al acestui os este de sustinere a corpului uman avand in vedere ca toata greutatea se sprijina pe oasele piciorului atunci cand se afla in miscare, dar in pozitie statica. Femurul face parte din oasele piciorului uman alaturi de tibie, fibula si genunchi. Capatul de sus al femurului se conecteaza in sold, iar capatul inferior se conecteaza la genunchi. Sub genunchi se afla tibia si fibula, ce sunt conectate la piciorul superior printr-o imbinare articulata. Contractia muschilor de pe oase initiaza miscarea picioarelor.

Femurul include partea superioara, corpul si partea inferioara. Partea superioara mai este cunoscuta si ca extremitatea proximala. Aceasta contine capul, gatul, doi trohanteri si structurile vecine. Capul femurului este prevazut cu o canelura minora ce se leaga de laturile crestaturii acetabulare prin ligamente rotunde. Capul si gatul sunt incastrate in musculatura soldului iar trohanterul inferior si cel mai mare sunt localizati in zona de schimbare, in mijlocul gatului si in capul femurului.

In partea de jos a gatului femurului se afla arborele cilindric, care are o forma concava din spate si convexa in fata. Arborele este acoperit de muschiul coapsei. Pe femurul proximal se afla al treilea trohanter care are o forma rotunjita. Partea inferioara femurului sau extremitatea distala este mai mare decat partea superioara a osului. Are forma unui cub si un diametru transversal destul de mare. Extremitatea distala este alcatuita din condile. Acestea sunt de doua feluri: condile laterale si mediale si se separa de suprafata patelara din fata si de fosa intercondiliana din spate.

Caracteristici ale femurului

Gatul acestui os se numeste colul femural si leaga capul de corpul femurului. Extremitatea superioara a femurului poarta denumirea de epifiza si cea inferioara se numeste diafiza. Prin linia intertrohanteriana sunt unite trohanterul mare cu trohanterul mic, aceste doua proeminente ale osului femural bine evidentiate. In partea posterioara acestea sunt unite prin creasta intertrohanteriana.

Un aspect care merita mentionat este faptul ca structura capului femurului prezinta o adancitura numita foseta capului femural sau foseta ligamentului rotund. Colul femural are structura unui cilindru puternic cu axul pozitionat oblic si cuprinde fata anterioara si cea posterioara, marginea superiora si cea inferioara, respectiv extremitatea mediala si cea laterala.

Pe fata posterioara a osului femurului se afla doua linii aspre. Corpul femural are marginea laterala si marginea mediana destul de pronuntate. Aceasta linie aspra se remarca prin buza laterala si cea mediala, dar si prin interstitiul acesteia. Pe partea posterioara superioara a corpului femurului linia aspra se imparte in 3 ramuri: ramura mijlocie, ramura laterala si ramura mediala de trifurcatie. Buza laterala a liniei aspre a corpului femurului se continua cu linia supracondiliana laterala, iar buza mediana a liniei aspre se continua cu linia supracondiliana mediala.

Singurul os din coapsa este femurul. Functia acestuia este de a forma baza pentru toti muschii care exercita forta asupra articulatiilor genunchiului si soldului. Unii muschi, cum sunt muschii plantari, provin tocmai din femur. Mai mult decat atat, femurul actioneaza ca o axa pentru cele trei compartimente fasciale ale coapsei (posterior, medial si anterioara). Femurul este considerat cel mai puternic si mai greu os din corp deoarece sustine greutatea corpului uman atunci cand este in picioare sau in miscare. Femurul se extinde de la pelvis si pana la capacul genunchiului. Dat fiind faptul ca este foarte lung permite picioarelor umane sa fie foarte eficiente la mersul pe jos. Acestea ofera un sprijin mecanic bun pentru restul corpului si face posibila postura bipedica.

Patologia femurului

Cel mai des intalnita afectiune este fractura de femur ce reprezinta ruptura osului coapsei. De regula, ruptura apare in urma unei caderi sau a unui accident. Totusi, fractura de femur apare mai rar la tineri, dar destul de frecvente la persoanele varstnice avand in vedere ca au oasele mai fragile.

Femurul cuprinde trei mari parti componente: capul femural (situat in extremitatea superioara, se articuleaza cu osul iliac), corpul femurului (diafiza femurala) si epifiza (extremitatea inferioara, se articuleaza cu tibia si patela). In partea superioara a femurului, se disting doua proeminente: trohanterul mare si trohanterul mic. La extremitatea inferioara, proeminentele articulare poarta numele de condili (condilul medial si condilul lateral). Cele mai frecvente fracturi de femur se produc in urmatoarele zone:

la nivelul trohanterului mic – incadrata drept fractura de sold;
la nivelul corpului femural – forma cea mai grava care necesita, de regula, tratament chirurgical;
in zona de deasupra genunchiului – se produce rar, insa poate avea repercusiuni severe.
Fractura de femur – tipuri si simptome

O fractura de femur este o leziune la nivelul osului coapsei, care este cel mai lung si mai puternic os din corpul uman. Fracturile de femur pot aparea oriunde pe os, de la sold pana la genunchi. Acestea sunt mai frecvente la persoanele in varsta datorita scaderii densitatii osoase si pierderii echilibrului.

Fracturile de femur pot fi grave si pot necesita tratament medical imediat, precum o reducere inchisa sau deschisa, care implica manipularea osului pentru a-l readuce in pozitia normala si stabilizarea acestuia cu un dispozitiv extern, precum un ghips sau o tija. In unele cazuri, poate fi necesara o interventie chirurgicala pentru fixarea osului cu placi, cuisoare sau suruburi.

Fracturile pot fi de mai multe feluri, in functie de modul in care se rupe osul, anume:

fractura transversala – cand ruptura se produce drept, perpendicular pe directia osului;
fractura oblica – cand osul este afectat pe o traiectorie inclinata;
fractura cominutiva –cand osul se rupe in mai multe fragmente;
fractura spiralata –cand ruptura se produce din cauza unei miscari de rotatie;
fractura deschisa –care necesita cea mai indelungata recuperare, pentru ca osul rupt strapunge efectiv muschii si pielea si apare riscul de infectie si hemoragie. Manifestarile fracturilor femurale variaza de la un caz la altul iar simptomele aparute sunt:

durere de intensitate ridicata, nu doar in zona femurului ci si a soldului sau al genunchiului;
imposibilitatea de a folosi piciorul afectat pentru sprijin;
deformarea osului;
inflamarea muschilor si a articulatiilor;
blocarea articulatiilor afectate.

Legatura dintre tulburarile de mers la copii si dezvoltarea incorecta a femurului

Copiii pot veni pe lume cu deformatii usoare ale pricioarele care, in mod normal, se amelioreaza imediat ce invata sa mearga corect. Alteori insa, problemele se agraveaza odata cu primii pasi ai micutului. Se considera ca mersul specific adultului se dobandeste intre 4 si 7 ani. Pana atunci, copiii pot da emotii parintilor daca nu pasesc asa cum trebuie.

Cea mai frecventa ingrijorare din acest punct de vedere o constituie mersul pe varfuri, numit si mers in equin. Aceasta tulburare apare deseori in primii 2 ani (intre 1-3 ani) si este, de cele mai multe ori, un obicei care nu necesita tratament sau atentie speciala, corectandu-se spoantan. Cu toate acestea, este obligatorie excluderea unor cauze severe, cum ar fi: sechele de picior varus equin, mersul equin spastic, mersul equin din miopatia Duchenne.

Fiecare copil are propriul ritm de a invata sa mearga, de obicei primii pasi sunt intre 9 si 18 luni. Este important sa nu accelerati ritmul acestora atunci cand invata sa mearga, deoarece picioarele lor nu sunt inca pregatite sa sustina greutatea completa a corpului lor. Multi parinti vin la consultatiile medicilor ingrijorati de faptul ca cei mici lor nu merg bine, in principal, in primii ani de viata. Cele mai frecvente modificari sunt mersul cu picioarele spre interior sau cu genunchii exagerati de apropiati (mersul cracanat). 

Specilistii afirma faptul ca ele mai frecvente tulburari de mers sunt si reprezinta o variatie normala a dezvoltarii, astfel incat acestea tind sa se corecteze spontan, dar un grup mic poate necesita tratament. O problema ortopedica poate fi suspectata atunci cand apare umflarea si/sau inrosirea la fiecare membru inferior, copilul a inceput sa mearga si s-a oprit brusc ori cand acesta are un mers in care se sprijina mai mult pe un membru (mers schiopatat).