Hiperglicemia la bebelusi: De ce apare, cum se pune diagnostic si optiuni de tratament
In primele zile de viata glucoza joaca un rol esential fiind principala sursa de energie, in special pentru sistemul nervos central al nou-nascutilor. Se considera ca nivelurile de glucoza din sange sunt anormal de ridicate cand depasesc 125 mg/dl in sange sau 145 mg/dl in plasma sanguina, aceste valori fiind aplicabile indiferent de factori precum varsta gestationala, greutatea la nastere sau varsta postnatala. Acest fenomen, cunoscut sub numele de hiperglicemie neonatala, poate indica fie o productie excesiva de glucoza, fie o incapacitate a organismului de a prelua si utiliza glucoza eficient, ceea ce este mai des intalnit. Aceasta stare poate duce la hiperosmolaritate, provocand diureza osmotica.
Exista trei grupuri principale de nou-nascuti care sunt mai susceptibili la hiperglicemie: cei cu o greutate foarte mica la nastere (sub 1000 g), cei care se nasc cu diabet zaharat neonatal si nou-nascutii care sufera de o infectie severa. Cauzele acestei afectiuni variaza de la productia excesiva de glucoza si absorbtia redusa pana la administrarea excesiva de glucoza din surse externe. Nou-nascutii cu o greutate extrem de scazuta la nastere au dificultati in a opri productia de glucoza ca raspuns la administrarea de glucoza intravenoasa, un fapt bine documentat. Un factor cheie in aparitia hiperglicemiei neonatale este procesarea inadecvata a proinsulinei si o rezistenta relativa la insulina, sugerand ca mecanismele hormonale joaca un rol important in gestionarea nivelurilor de glucoza la nou-nascuti.
- Cauze si factori de risc
- Simptomele hiperglicemiei la copii
- Tratament pentru hiperglicemia la nou-nascuti
Cauze si factori de risc
Hiperglicemia la nou-nascuti reprezinta o problema complexa care implica mai multi factori. Aceasta poate rezulta din tratamente necesare starii fragile a acestor nou-nascuti, cum ar fi administrarea parenterala a glucozei peste anumite praguri (>4-5 mg/kg/min), ce poate induce o stare de hiperglicemie, mai ales la cei foarte mici la nastere. Anumiti glucocorticoizi, alaturi de cafeina utilizata pentru tratamentul apneei de prematuritate, teofilina, fenitoina, si diazoxidul sunt medicamente cunoscute pentru efectul lor de a induce hiperglicemie. Nou-nascutii ELBW sunt deosebit de vulnerabili datorita capacitatii reduse de a stoca glicogen, ceea ce este complicat si de necesitatile lor energetice relativ mai mari. Dupa nastere, acestia trebuie sa se adapteze rapid pentru a mentine homeostazia glucozei, un proces complicat de interactiunea complexa a hormonilor glucoreglatori. Administrarea intravenoasa de lipide poate agrava hiperglicemia, prin cresterea concentratiei de glucoza in plasma cu pana la 24%. Se adauga si factori de stres, cum ar fi sepsisul neonatal si interventiile chirurgicale, care pot determina cresteri ale glicemiei prin mecanisme diverse, inclusiv printr-o utilizare redusa a glucozei si eliberarea scazuta a insulinei.
Diabetul zaharat neonatal, desi rar, reprezinta o alta cauza a hiperglicemiei semnificative care necesita atentie medicala imediata. Acesta poate fi permanent sau tranzitoriu, determinat de mutatii specifice care afecteaza reglarea canalelor de potasiu sensibile la ATP in celulele beta-pancreatice. Alti factori includ imaturitatea proteinelor de transport ale glucozei, precum GLUT-4, care joaca un rol esential in transportul glucozei in celule, si productia hepatica persistenta de glucoza. Pentru gestionarea acestei conditii complexe, este esentiala monitorizarea atenta a nivelurilor de glucoza, ajustarea tratamentelor si interventiile dietetice specifice. In cazurile de diabet zaharat, diagnosticul genetic molecular poate oferi informatii valoroase pentru directionarea tratamentului adecvat. Abordarea multidisciplinara, implicand neonatologi, endocrinologi si nutritionisti, este esentiala pentru ingrijirea optima a acestor nou-nascuti vulnerabili.
Simptomele hiperglicemiei la copii
Hiperglicemia nu prezinta simptome specifice initial. Cu toate acestea, unele semne si manifestari pot sugera aceasta afectiune. Printre acestea se numara o productie crescuta de urina, cunoscuta sub numele de poliurie, deshidratarea, cetoacidoza (un dezechilibru metabolic sever), pierderea neintentionata in greutate, febra, dificultatile de alimentatie si chiar hemoragia intracraniana in cazuri extreme. O caracteristica deosebita a hiperglicemiei este impactul sau asupra osmolaritatii serice, un indicator al concentratiei solutilor din sange. Pentru fiecare crestere cu 18 mg/dl a glucozei sanguine, osmolaritatea serica creste cu 1 mOsm/l. Osmolaritatea serica peste 300 mOsm/l poate duce la diureza osmotica, unde apa este trasa din celule in sange, cauzand dezechilibre severe. Acest proces este deosebit de periculos atunci cand nivelurile de glucoza in sange depasesc 450-720 mg/dl, deoarece pierderea apei din celulele cerebrale poate provoca hemoragie intracraniana, un eveniment care necesita interventie medicala urgenta.
Diagnosticul bolii
Diagnosticarea hiperglicemiei in randul nou-nascutilor necesita o abordare atenta si sistematica, implicand mai multi pasi importanti pentru a asigura precizia si eficacitatea. Incepand cu confirmarea diagnosticului prin verificarea nivelurilor serice de glucoza, acest proces implica evaluarea prezentei glucozei in urina, care indica depasirea pragului renal si instalarea diurezei osmotice. Este important sa se inteleaga cantitatea de glucoza primita de catre nou-nascut si sa se identifice orice semne ale sepsisului neonatal, care poate influenta riscul de hiperglicemie.
Grupurile de risc pentru hiperglicemie variaza semnificativ, de la un risc crescut extrem de mare pentru cei cu greutate extrem de scazuta la nastere, la un risc moderat sau scazut pentru nou-nascutii de greutate mai mare. Factorii de risc precum greutatea mica la nastere, prematuritatea, hipoxia si infectiile, mai ales in primele trei zile de viata, sunt foarte importante pentru evaluare. Pe langa diagnosticul clinic, care poate evidentia o serie de simptome precum instabilitatea circulatorie, tulburarile de termoreglare si semne specifice sepsisului neonatal, diagnosticul paraclinic joaca un rol esential. Acesta din urma include teste de laborator pentru confirmarea nivelurilor de glucoza sangvina, examinarea prezentei glucozei in urina, evaluarea completa a hemogramei pentru semne de sepsis, determinarile electrolitilor afectati de diureza osmotica, masurarea valorilor insulinei serice si a peptidului C, precum si examene radiologice pentru identificarea oricaror patologii respiratorii asociate cu sepsisul.
Tratament pentru hiperglicemia la nou-nascuti
In managementul diabetului un element cheie este controlul atent al nivelurilor de glucoza din sange. Aceasta implica adesea ajustari precise ale tratamentului, in functie de raspunsul pacientului. Un tratament eficient poate include ajustarea ratei de infuzie a glucozei pentru a mentine glicemia in limitele dorite. In cazul in care nivelurile de glucoza raman ridicate, cu valori peste 240 mg/dl sau persista la valori mai mari de 160 mg/dl dupa masuratori repetate, alaturi de prezenta glicozuriei, se recomanda insulinoterapia. Insulinoterapia se incepe cand glicemia serica depaseste 240 mg/dl, cu mai multe optiuni de administrare. Insulina poate fi administrata in bolus, cu doze variind intre 0,05 si 0,1 UI/kg, printr-o injectare controlata timp de 15 minute, la intervale de 4-6 ore in functie de necesitatile individuale, urmand ca glicemia sa fie monitorizata intensiv. In cazul in care glicemia ramane peste 200 mg/dl dupa trei doze, se va lua in considerare trecerea la o infuzie continua de insulina.
Infuzia continua se realizeaza cu o rata de 0,05-0,2 U/kg/ora, necesitand monitorizarea atenta a glicemiei la fiecare 30 de minute pana cand nivelurile se stabilizeaza, permitand ajustarea ratei de infuzie. O atentie deosebita trebuie acordata prevenirii hipoglicemiei, care, daca apare, necesita intreruperea infuziei si administrarea unui bolus de glucoza 10%. Este importanta si monitorizarea nivelului de potasiu, precum si atentia acordata potentialei hiperglicemii de rebound la intreruperea infuziei de insulina.
In anumite situatii specifice, cum ar fi diabetul neonatal, se poate utiliza insulina lispro subcutanata. Aceasta se administreaza in doze de 0,03 U/kg pentru valori ale glicemiei peste 200 mg/dl, cu precautii speciale privind schimbarea locului de injectare si monitorizarea atenta a glicemiei si potasiului. Datorita actiunii rapide, insulina lispro nu trebuie administrata mai devreme de 3 ore de la ultima doza. Pe termen lung, in cazurile de diabet zaharat neonatal permanent, se pot utiliza sulfonilureicele orale, adaptate la necesitatile specifice legate de defectele Kir6.2 si SUR1, demonstrand eficacitatea acestora in managementul diabetului de la o varsta frageda.
Bibliografie:
Ahn SH, Prince EA, Dubel GJ. Basic neuroangiography: review of technique and perioperative patient care. Semin Intervent Radiol. 2013;
Ali ZA, Karimi Galougahi K, Nazif T, Maehara A, Hardy MA, Cohen DJ, Ratner LE, Collins MB, Moses JW, Kirtane AJ, Stone GW, Karmpaliotis D, Leon MB. Imaging- and physiology-guided percutaneous coronary intervention without contrast administration in advanced renal failure: a feasibility, safety, and outcome study. Eur Heart J. 2016 Oct 21;
Parviz Y, Fall K, Stone GW, Maehara A, Ben-Yehuda O, Mintz GS, Ali ZA. Imaging and Physiology to Guide Venous Graft Interventions Without Contrast Administration in Advanced Renal Failure. J Invasive Cardiol. 2017 Nov;
Madhwal S, Rajagopal V, Bhatt DL, Bajzer CT, Whitlow P, Kapadia SR. Predictors of difficult carotid stenting as determined by aortic arch angiography. J Invasive Cardiol. 2008 May;
Tavakol M, Ashraf S, Brener SJ. Risks and complications of coronary angiography: a comprehensive review. Glob J Health Sci. 2012;