Sindromul Dressler: ce este si cum se trateaza
Sindromul Dressler, cunoscut si sub numele de sindrom de infarct postmiocardic, este o forma de pericardita secundara cu sau fara efuziune pericardica care apare ca urmare a ranirii inimii sau pericardului. Avand in vedere prezentarea sa clinica larga, sindromul Dressler poate fi dificil de recunoscut de catre profesionistii din domeniul sanatatii. Sindromul Dressler este o afectiune medicala rara care apare dupa un eveniment care a afectat inima, cum ar fi un atac de cord sau o interventie chirurgicala pe cord. Sindromul Dressler se manifesta prin inflamarea pericardului, care este membrana subtire care acopera inima, si poate provoca simptome precum durere toracica, febra, frisoane si oboseala. Uneori, poate fi prezenta si o acumulare de lichid in jurul inimii, ceea ce poate duce la dificultati respiratorii.
Desi cauzele exacte ale sindromului Dressler nu sunt pe deplin intelese, se crede ca aceasta afectiune este rezultatul unei reactii autoimune a organismului la propriul sau tesut pericardic. Tratamentul consta in administrarea de medicamente antiinflamatorii, cum ar fi aspirina sau ibuprofenul, sau administrarea de corticosteroizi in cazurile mai severe. In cazuri rare, poate fi necesara interventia chirurgicala.
Cum recunosti simptomele bolii
Pacientii prezinta, de obicei, simptome ale sindromului Dressler la 1 pana la 6 saptamani dupa deteriorarea initiala a pericardului. Cele mai frecvente simptome intalnite includꓽ
- Febra
- Stare generala de rau/slabiciune generalizata
- Dureri toracice pleuritice
- Iritabilitate
- Scaderea apetitului
- Palpitatii/tahicardie
- Dispnee (cu sau fara hipoxie)
- Artralgii
Nu toti pacientii vor aparea concomitent bolnavi, iar febra va scadea in general in decurs de 2 pana la 3 saptamani. Copiii cu sindromul Dressler se pot plange de dureri in piept, care sunt se agraveaza odata cu inspiratia sau in timp ce se intind. La examenul fizic, pacientii cu sindrom Dressler sunt adesea tahicardici cu un frecare pericardica auzita la auscultare. In plus, pacientii pot prezenta o scadere mai mare de 10 mmHg a tensiunii arteriale cu inspiratie si o amplitudine scazuta a pulsului palpata pe artera radiala. In cele din urma, unii pacienti cu sindrom Dressler pot prezenta semne de pneumonita (de exemplu, tuse, saturatie scazuta a oxigenului, febra). Componenta pulmonara a simptomelor variaza de la minim, fara plangeri pulmonare, la distres respirator semnificativ, cu efuzii pulmonare mari.
Cum se diagnosticheaza sindromul Dressler
Procedura standard de diagnosticare si cel mai sensibil studiu imagistic pentru evaluarea unui pacient cu sindromul Dressler suspectat este o ecocardiograma. Aceasta va permite evaluarea lichidului pericardic, daca este prezent, si va ajuta la discernerea cauzei exacte a debitului cardiac redus (adica, sa determine daca intr-adevar este vorba despre sindromul Dressler sau o alta afectiune, cum ar fi insuficienta cardiaca congestiva). De asemenea, invstigatiile permit evaluarea contractilitatii ventriculare, in plus fata de evaluarea riscului potential de tamponada cardiaca (de exemplu, daca camerele cardiace apar comprimate de lichid pericardic). Cu cat se acumuleaza mai mult lichid pericardic, cu atat este mai usor sa se detecteze prezenta acestuia prin ecocardiografie.
In timp ce evaluarea definitiva cu o ecocardiograma este aproape cea mai buna masura de diagnosticare, EKG-ul poate fi necesar pacientilor supusi riscului de tamponada cardiaca, iar ingrijirea nu trebuie intarziata in asteptarea ecocardiografiei formale. Daca este dificil sa se evalueze pericardul posterior cu un ecograf, imagistica prin rezonanta magnetica cardiaca (RMN) poate fi utilizata pentru a determina daca exista vreo efuziune. In unele cazuri, colectarile de lichide pot fi, de asemenea, localizate. Acest lucru este, de asemenea, mai usor de vizualizat cu RMN cardiac decat cu o ecografie.
Radiografia toracica (raze X) poate fi utilizata daca ecocardiografia nu este disponibila. O radiografie toracica va dezvalui aplatizarea unghiurilor costofrenice si marirea siluetei cardiace ca rezultat al efuziilor pleurale si pericardice. Studiile de laborator care pot indica un diagnostic al sindromului Dressler includ un numar crescut de celule albe din sange si un numar crescut de reactanti de faza acuta (de exemplu, rata de sedimentare a eritrocitelor si proteina C-reactiva). Daca este posibil, lichidul pericardic (de exemplu, printr-un drenaj pericardic) trebuie examinat pentru numarul de celule, diferentialul, culturile, coloratia Gram, citologia, nivelul total de proteine si trigliceride.
Tratamentul si managementul bolii
Majoritatea pacientilor cu sindrom Dressler suspectat sunt tratati intr-un cadru ambulatoriu cu urmarire indeaproape, cu exceptia cazului in care pacientul este instabil hemodinamic. Abordarea implica, de obicei, AINS (de exemplu, aspirina, ibuprofen, naproxen) administrate timp de 4 pana la 6 saptamani, pe masura ce lichidul pericardic acumulat se diminueaza. Pacientilor care nu raspund la terapia cu AINS li se poate administra un curs de corticosteroizi pe o perioada de 4 saptamani. O alta optiune potentiala de tratament este colchicina. Unele studii sugereaza ca administrarea acestui medicament inainte de procedurile cardiace poate reduce riscul de sindrom Dressler, insa eficacitatea sa, odata ce sindromul Dressler s-a dezvoltat, este neclara.
Cazurile mai severe de sindrom Dressler (de exemplu, simptome care pot indica un tampon cardiac iminent sau pericardita constrictiva) pot necesita ingrijire la pacient care implica drenaj pericardic. Pericardiocenteza cu drenajul ulterior al cateterului (in general intre 24 si 48 de ore) si initierea concomitenta a tratamentului antiinflamator este considerata standardul de ingrijire pentru pacientii cu efuziune pericardica semnificativa. Daca efuziunea este globala (care inconjoara intreaga inima) si vizibila anterioral (in fata ventriculului drept), se recomanda abordarea subxifoida pentru pericardiocenteza, in plus fata de indrumarea ecocardiografica.
Recurenta sindromului post-pericardiotomie, inclusiv sindromul Dressler, este comuna, iar recidivele au fost raportate pana la 1 an dupa evenimentul initial. Unii sugereaza ca terapia intravenoasa cu imunoglobulina are unele beneficii in cazurile refractare, in special la copii. Prognosticul pentru pacientii cu sindrom Dressler este de obicei destul de bun. Chiar si acei pacienti care necesita drenaj pericardic au de obicei un prognostic favorabil. Cu toate acestea, pacientii au un risc crescut de reacumulare de lichid si necesitatea ulterioara de pericardocenteza repetata si ajustari ale regimurilor de medicatie. Daca pericardita constrictiva se dezvolta, nevoia de stripare pericardica poate deveni evidenta.
Cea mai grava complicatie potentiala a sindromului Dressler este de departe tamponada pericardica care duce la un risc de colaps cardiovascular complet. Exista adesea o efuziune pericardica cu sindromul Dressler, iar aceasta acumulare de lichid in jurul inimii poate duce la relaxarea ineficienta si umplerea sistemului atrioventricular prin provocarea presiunii directe si, prin urmare, afectand atat umplerea diastolica, cat si stoarcerea sistolica. Aceasta este o urgenta reala si necesita o actiune rapida. Intarzierea in furnizarea indepartarii poate duce la colaps cardiac si deces.
Ce este sindromul Budd-Chiari si ce simptome are in comun cu Sindromul Dressler
Sindromul Budd-Chiari (SBC sau boala veno-ocluziva hepatica) este o entitate rara, definita prin obstructia fluxului venos hepatic. Aceasta obstructie poate fi localizata de la venele hepatice, sau oriunde de-a lungul drumului, pana la vena cava inferioara. Incidenta globala a acestei afectiuni este estimata la 1 caz la 2,5 milioane de persoane pe an 1. Desi in mod clasic acest sindrom a fost definit de triada ascitei, durerea abdominala si hepatomegalie, in practica clinica este evident ca aceasta patologie corespunde unei afectiuni eterogene in prezentarea si gestionarea sa. Pacientii pot avea tromboza asociata cu trombofilia primara sau un fenomen mecanic care declanseaza obstructia si, in multe cazuri, factori multipli de precipitare. Optiunile terapeutice includ gestionarea farmacologica cu anticoagulante si diuretice sau proceduri invazive prin radiologie, cum ar fi tromboliza, angioplastia sau suntul portosistemic intrahepatic transjugular (TIPS) si managementul chirurgical in cazul suntului portosystemic sau transplantului de ficat.
Sindromul Budd-Chiari grupeaza diferite procese patologice al caror punct comun este obstructia partiala sau completa a fluxului venos hepatic. In cele mai multe cazuri, aceasta obstructie se datoreaza trombozei venelor suprahepatice. Alte cauze, mai exceptionale in mediul nostru, de obstructie a fluxului venos hepatic sunt prezenta membranelor in lumenul venei cava inferioare, comprimarea prin leziuni care ocupa spatiul (tumori sau infectioase) sau prin sechele de leziuni traumatice. Consecinta acestei obstructii venoase este cresterea presiunii hidrostatice in sinusoidele hepatice care, daca sunt suficient de severe, vor provoca necroza hemoragica hepatocitara in jurul venei centrolobulilare. In cazul persistentei procesului obstructiv, in aceste zone de necroza vor aparea zone de fibroza cicatricara care leaga venele centrolobulilare una de cealalta sau vena centrolobulilara cu vena portala, care poate produce ciroza. In mod exceptional, necroza hepatocitariana afecteaza o zona foarte mare si are ca rezultat o imagine a insuficientei hepatice fulminante.
BIBLIOGRAFIE:
Shah KH, Edlow JA. Distinguishing traumatic lumbar puncture from true subarachnoid hemorrhage. J Emerg Med. 2002 Jul;
Seehusen DA, Reeves MM, Fomin DA. Cerebrospinal fluid analysis. Am Fam Physician. 2003 Sep 15;
Chu KH, Bishop RO, Brown AF. Spectrophotometry, not visual inspection for the detection of xanthochromia in suspected subarachnoid haemorrhage: A debate. Emerg Med Australas. 2015 Jun;
Gill HS, Marcolini EG, Barber D, Wira CR. The Utility of Lumbar Puncture After a Negative Head CT in the Emergency Department Evaluation of Subarachnoid Hemorrhage. Yale;
Long B, Koyfman A, Runyon MS. Subarachnoid Hemorrhage: Updates in Diagnosis and Management. Emerg Med Clin North Am. 2017 Nov;
Ichiba T, Hara M, Nishikawa K, Tanabe T, Urashima M, Naitou H. Comprehensive Evaluation of Diagnostic and Treatment Strategies for Idiopathic Spinal Subarachnoid Hemorrhage;
