Berilioza: Complicatii pentru sanatate in urma expunerii la beriliu
Berilioza este o afectiune pulmonara cronica cauzata de expunerea la praf de beriliu. Este, de asemenea, o forma specifica de pneumoconioza, care este o boala pulmonara cauzata de inhalarea de particule minerale. Persoanele expuse la praf de beril, cum ar fi minerii, muncitorii in industria metalurgica si cei care lucreaza in laboratoarele de cercetare, prezinta un risc crescut de a dezvolta berilioza.
Ce este berilioza?
Berilioza se refera la modificari pulmonare care pot fi observate cu expunere prelungita la beriliu, care este un metal alcalin care este utilizat in multe aplicatii industriale diferite. Se caracterizeaza prin dezvoltarea inflamatiei granulomatoase secundare unui raspuns imun mediat de celule la beriliu. Desi este o boala granulomatoasa multisistemica, implica predominant plamanii. Este uneori clasificata drept o forma de pneumoconioza fibrotica, precum si un tip de boala granulomatoasa pulmonara, desi unii autori descriu acest lucru pentru a reprezenta o tulburare de hipersensibilitate, mai degraba decat o pneumoconioza adevarata
Principala cale de expunere este inhalarea particulelor fine de praf de beriliu care ajung in plamani. Aceste particule pot provoca o reactie imuna exagerata in plamani, care duce la inflamatie si formarea de granulomatoza, caracterizata prin formarea de granuloame in tesutul pulmonar. Granuloamele pot determina fibroza (inlocuirea tesutului normal cu tesut fibros cicatricial), ceea ce duce la dificultati respiratorii si alte simptome asociate.
Fiecare expunere ulterioara duce la un raspuns imun care implica macrofage si CD4 + ajutator T-limfocite care se acumuleaza in plamani. Pe masura ce acest raspuns continua, macrofagele, CD-urile + 4 limfocite T si celulele plasmatice se agrega pentru a forma granuloame necazante care evolueaza pentru a provoca fibroza plamanului. Studiile au relevat ca exista o componenta genetica a sensibilitatii la beriliu. Mai exact, acei lucratori expusi la beriliu cu mutatie la pozitia HLA-DPB1 Glu69 au crescut prevalenta sensibilizarii beriliului. Gena HLA-DPB1 este importanta pentru functia moleculei MCH clasa II pe celulele care prezinta antigen. Compusii de beriliu sunt cancerigeni de categoria 1 si cancerigeni atat la animale, cat si la oameni.
Caracteristica cheie a histopatologiei este granuloamele necotizante din plaman; care le imita pe cele observate in sarcoidoza. Manifestarile clinice ale beriliozei sunt nespecifice. Perioada de latenta dintre expunerea la beriliu si debutul simptomelor variaza de la trei luni la 30 de ani. Simptomele obisnuite includ febra, transpiratii nocturne, scadere in greutate, tuse uscata si oboseala. Expunerea continua provoaca granuloame inflamatorii necazante. Berilioza duce la boli pulmonare restrictive. Rareori, granuloamele apar la alte organe, cum ar fi ficatul.
Berilioza - factori de risc
Principali factori de risc pentru dezvoltarea berilozei includ:
Expunerea ocupationala: Lucrul in industria prelucrarii metalelor, in special in prelucrarea beriliului sau a compusilor de beriliu, este un factor de risc major pentru beriloza. Mineri, muncitori in fabricile de metale, producatori de beriliu si cei implicati in fabricarea de ceramici sau componente electronice pot fi expusi la praf de beriliu si prezinta un risc crescut de a dezvolta beriloza.
Durata si nivelul expunerii: Riscul de beriloza creste odata cu durata si nivelul expunerii. Persoanele care au fost expuse pe termen lung si in cantitati mari la praf de beriliu sunt mai susceptibile sa dezvolte boala.
Sensibilitate individuala: Nu toate persoanele expuse la beriliu dezvolta berilioza. Sensibilitatea individuala la beriliu poate juca un rol in dezvoltarea bolii. Se crede ca factorii genetici si reactivitatea imuna individuala pot influenta susceptibilitatea unei persoane de a avea berilioza.
Fumatul: Fumatul poate agrava simptomele si poate creste riscul de complicatii asociate cu berilioza. Fumatorii expusi la praf de beriliu au un risc mai mare de a dezvolta boala si de a experimenta simptome mai severe.
Este important sa se ia in considerare acesti factori de risc in evaluarea expunerii si a riscului de beriloza. In cazul persoanelor expuse la praf de beriliu in mediul de lucru, este esential sa se respecte masurile de protectie adecvate, cum ar fi utilizarea echipamentelor de protectie personala si respectarea protocoalelor de siguranta. De asemenea, monitorizarea regulata a sanatatii si identificarea precoce a simptomelor sunt importante pentru gestionarea si tratamentul beriliozei.
Diagnostic si tratament pentru berilioza
Examenul fizic poate dezvalui limfadenopatie, crapaturi, eruptii cutanate si hepatosplenomegalie. Diagnosticul implica evaluarea istoricului de expunere la beriliu si alte substante minerale, precum si investigatii imagistice, cum ar fi radiografia toracica si tomografia computerizata (CT) pentru a evidentia modificarile pulmonare caracteristice.
Tratamentul se concentreaza pe gestionarea simptomelor si prevenirea complicatiilor. Uneori, este necesara evitarea expunerii continue la praf de beriliu. Medicatia poate fi utilizata pentru a ameliora simptomele si a controla inflamatia pulmonara. In cazurile severe, pot fi necesare terapii suplimentare, cum ar fi oxigenoterapia si terapia de reabilitare pulmonara.
Obiectivele atunci cand se trateaza berilioza sunt reducerea simptomelor si incetinirea evolutiei bolii, deoarece nu este disponibil un tratament standard. Desi nu exista dovezi ca oprirea expunerii la beriliu scade progresia bolii, autorii literaturii de specialitate considera ca este o abordare acceptata a tratamentului.
Persoanele cu stadii incipiente, fara anomalii ale functiei pulmonare sau simptome clinice, sunt monitorizate periodic, cu examene fizice, teste ale functiei pulmonare si radiografie. Toti pacientii necesita vaccinare antigripala si pneumococica si consiliere pentru renuntarea la fumat. Dupa aparitia simptomelor clinice sau a anomaliilor semnificative ce apar in testarea functiei pulmonare, oxigenul si corticosteroizii orali sunt initiati, precum si alte terapii de sustinere, dupa cum este necesar.
Medicamentele pentru tratarea bolii cronice cauzate de expunerea la beriliu sunt, adesea, corticosteroizii. De obicei, sunt necesari o doza initiala mare, iar durata tratamentului este adesea de cateva luni inainte de a vedea rezolvarea simptomelor. Odata ce simptomele scad, conicitatea steroizilor este necesara pentru a preveni efectele adverse. Pacientii care nu raspund la steroizi sunt initiati pe agenti imunosupresori, cum ar fi metotrexatul si azatioprina. Metotrexatul oral la o doza saptamanala de 7,5 mg este administrat cu acid folic 1 mg. Numarul complet de sange si testele functiei hepatice trebuie repetate intre 8 si 12 saptamani simultan.
Odata pus un diagnostic de berilioza, pacientul are nevoie de o monitorizare pe tot parcursul vietii cu radiografie toracica si teste ale functiei pulmonare, insa nu numai. Pacientii cu sensibilizare la beriliu in absenta beriliozei nu necesita tratament, dar trebuie sa fie supusi unei evaluari periodice. Printre acesti pacienti, riscul de progresie catre berilioza este crescut in comparatie cu lucratorii nesensibilizati. Ratele mortalitatii globale sunt de 5% pana la 38%, iar afectiunea are un curs clinic variabil.
Conioza: Cum apare boala, complicatii si tratament
Praful respirabil este format din particule cu dimensiuni mai mici de 10 microni, care sunt suficient de mici pentru a fi inhalate si a ramane in plamani. Expunerea la praful a fost mult timp cunoscuta ca fiind o amenintare grava la adresa sanatatii lucratorilor din multe sectoare. Mediile in care se inhaleaza particule de praf pot fi extrem de daunatoare pentru sanatate, iar unele afectiuni apar ca urmare a expunerii la praf.
Conioza este un grup de boli pulmonare interstitiale, majoritatea de origine profesionala, cauzate de inhalarea pulberilor minerale sau metalice. Nu apare peste noapte. Se intampla dupa ce ati petrecut ani de zile intr-un loc in care respirati praf mineral sau chimic fin, cum ar fi praf de carbune sau azbest. Vorbim aici de mine de antracit, lignit, cupru, diamante, aur, fabrici de ciment, de cherestea, de prelucrare mase plastice industriale.
Cand particulele de praf se acumuleaza in plamani, sistemul imunitar - apararea corpului impotriva germenilor -- se deteriozeaza, vazand particulele de praf ca pe niste invadatori, incercand sa ii distruga. Tesutul pulmonar se inflameaza adesea in timpul acestui proces. Ca urmare, tesutul cicatricial se poate forma in plamani, la fel cum s-ar intampla dupa o leziune. Deoarece tesutul cicatricial este mai putin elastic decat tesutul pulmonar obisnuit, poate fi mai greu pentru individ sa respire profund si apar problemele respiratorii.
Bibliografie:
Monczor F, Fernandez N. Current Knowledge and Perspectives on Histamine H1 and H2 Receptor Pharmacology: Functional Selectivity, Receptor Crosstalk, and Repositioning of Classic Histaminergic Ligands. Mol Pharmacol. 2016 Nov;
Schaefer TS, Zito PM. StatPearls [Internet]. StatPearls Publishing; Treasure Island (FL): Nov 15, 2020. Antiemetic Histamine H1 Receptor Blockers.
Curto-Barredo L, Giménez-Arnau AM. Treatment of chronic spontaneous urticaria with an inadequate response to H1-antihistamine. G Ital Dermatol Venereol. 2019 Aug;
Kuna L, Jakab J, Smolic R, Raguz-Lucic N, Vcev A, Smolic M. Peptic Ulcer Disease: A Brief Review of Conventional Therapy and Herbal Treatment Options. J Clin Med. 2019 Feb 03;
Pirahanchi Y, Sharma S. StatPearls [Internet]. StatPearls Publishing; Treasure Island (FL): Aug 31, 2020. Physiology,
