Diverticul Meckel: simptome, diagnostic si optiuni terapeutice

Diverticulul Meckel este o anomalie congenitala comuna a intestinului subtire, cauzata de eliminarea incompleta a conductei viteline (omfalomesenterice). Majoritatea pacientilor cu diverticul Meckel sunt asimptomatici, anomalia fiind descoperita doar intamplator in studiile imagistice. Cel mai frecvent simptom dezvoltat este sangerarea rectala nedureroasa.

Diverticulul Meckel este o afectiune care apare in timpul dezvoltarii embrionare si consta in prezenta unui mic sac sau proeminenta in partea inferioara a intestinului subtire, numit intestinul ileal. Aceasta proeminenta se formeaza dintr-o pastrare a ductului vitelin, o structura care se dezvolta in timpul dezvoltarii embrionare si care, de obicei, dispare.

In timp ce diverticulul lui Meckel este cel mai frecvent congenital, majoritatea persoanelor cu aceasta anomalie nu prezinta simptome sau probleme. Cu toate acestea, la unii indivizi, secretia de acid de catre diverticulul lui Meckel poate provoca ulcere peptice in mucoasa intestinala mica. Aceste ulcere pot sangera sau perfora (rup), determinand scurgerea produselor reziduale intestinale in abdomen. Aceasta poate duce la o infectie abdominala grava numita peritonita. Diverticulul lui Meckel poate provoca, de asemenea, obstructii intestinale. O portiune de intestin subtire se poate rasuci si in jurul diverticulului Meckel ancorat. Acest lucru este asociat cu alimentarea cu sange compromisa si cu obstructia intestinala.

Simptome pentru diverticul Meckel

Simptomele apar numai daca diverticulul sangereaza, se infecteaza sau provoaca o obstructie si sunt de doua ori mai frecvente la barbati decat la femei. Simptomul cel mai frecvent observat la copiii mici este sangerarea rectala nedureroasa. Culoarea sangelui poate varia de la rosu aprins la rosu inchis sau maroniu, negru (in cazuri rare). In timp ce simptomele de infectie si blocaj apar in general inainte de adolescenta, acestea pot aparea in orice moment al vietii si pot provoca dureri abdominale usoare pana la severe si disconfort. Simptomele diverticulului Meckel pot varia si pot fi absente in multe cazuri. Cu toate acestea, atunci cand apar, simptomele comune pot include:

Durere abdominala: Poate fi localizata in partea inferioara a abdomenului sau in jurul buricului.
Sangerare digestiva: Poate fi prezenta sub forma de sange in scaun, scaun negru sau cheaguri de sange in scaun.
Anemie: Sangerarea cronica din diverticulul Meckel poate duce la deficit de fier si anemie.
Obstructie intestinala: Diverticulul Meckel poate provoca obstructie intestinala, care poate cauza greata, varsaturi, balonare si absenta tranzitului intestinal normal.
Multi pacienti cu diverticul Meckel sunt asimptomatici. Factorii de risc pentru cresterea riscului de aparitie a simptomelor includ varsta mai mica de 50 de ani, sex masculin, diverticul mai mare de 2 cm lungime, prezenta tesutului ectopic, diverticul pe baza larga, si benzi fibroase atasate la diverticul.

Bicarbonatul pancreatic din duoden neutralizeaza de obicei acidul secretat de mucoasa gastrica normala. Intr-un diverticul Meckel, mucoasa gastrica ectopica secreta un acid care nu este neutralizat, rezultand ulceratii ale mucoasei adiacente care duce la sangerare rectala nedureroasa. Locul sangerarii este de obicei distal fata de diverticul si nu in interiorul diverticulului. Prezenta unei benzi fibroase atasate la diverticul poate duce la obstructie intestinala mica.

Diagnosticul diverticulului Meckel poate fi dificil, deoarece simptomele pot fi similare cu alte afectiuni digestive. Unele metode de diagnostic pot include:

Imagistica medicala: Utilizarea radiografiei abdominale, a ecografiei abdominale sau a tomografiei computerizate (CT) poate ajuta la identificarea diverticulului Meckel si la evaluarea eventualelor complicatii asociate.
Scintigrafie: Aceasta metoda implica administrarea unui izotop radioactiv si efectuarea unei scanari pentru a identifica prezenta diverticulului Meckel activ, care poate contine tesut gastric sau pancreatic.
Endoscopie: In unele cazuri, se poate efectua o endoscopie superioara sau inferioara pentru a examina interiorul tractului digestiv si a detecta posibile sangerari sau alte anomalii.
Analize de sangeꓽ Acest lucru se face pentru a determina daca exista anemie sau infectie.
De asemenea, se poate obtine un esantion de scaun pentru a verifica sangele sau ocult.

Rectosigmoidoscopie - Un tub mic, flexibil, cu o camera pe capat, este introdus in rect si in ultima parte a intestinului gros. Interiorul rectului si intestinul gros sunt evaluate pentru sangerare, blocaj si alte probleme.
Clisma de bariu si seria intestinului subtire: Aceasta procedura este efectuata pentru a examina intestinul gros, contribuind astfel la excluderea altor posibile cauze ale sangerarii gastrointestinale.
Multi pacienti care au un diverticul Meckel nu vor afla niciodata ca il au. Patologia se gaseste adesea intamplator in studiile imagistice. Daca pacientii prezinta simptome, acestea se prezinta de obicei in primii 10 ani de viata, cu sangerare rectala nedureroasa.

O radiografie abdominala simpla are un randament foarte scazut. Chiar si studiile de bariu umplu rar diverticulul. Cel mai sensibil test este o scanare cu radionuclizi Meckel (cunoscuta in mod obisnuit ca scanare Meckel). Este un studiu nuclear realizat prin injectarea tecetiului-99m, care este absorbit de mucoasa gastrica ectopica, care permite vizualizarea diverticulului Meckel.

Absorbtia colorantului poate fi imbunatatita folosind cimetidina, ranitidina sau glucagon. La pacientii cu sangerare activa, o scanare a globulelor rosii etichetate poate fi, de asemenea, utilizata pentru a detecta un diverticul Meckel. O scanare CT a abdomenului si pelvisului poate prezenta dovezi de inflamatie sau obstructie la diverticul. Metodele mai invazive includ angiografia mezenterica, precum si laparoscopia exploratorie.

In cazul sangerarii active si continue, extravazarea contrastului este evidenta in angiograma. O angiograma mezenterica superioara poate fi utila daca sangerarea este mai mare de 0,5 ml / min. De obicei, sangerarea s-a oprit pana la finalizarea angiografiei. Angiografia nu este foarte utila pentru majoritatea tipurilor de sangerare gastrointestinala inferioara. O angiograma este indicata numai atunci cand rezultatele bariului sau scanarii nucleare sunt negative.

Optiuni terapeutice pentru diverticul Meckel

Tratamentul pentru diverticulul Meckel implica, in general, indepartarea chirurgicala a diverticulului. In cazul in care nu sunt prezente simptome si complicatii, tratamentul poate fi conservator, adica sa se urmareasca evolutia si sa se trateze doar daca apar simptome sau complicatii. Daca pacientul a avut pierderi semnificative de sange, se va interveni, pacientii primind transfuzii de sange. Tratamentul diverticulului simptomatic Meckel este excizia chirurgicala. Diverticulul poate fi indepartat prin tehnica laparoscopica sau deschisa si trebuie excizat impreuna cu ileonul adiacent. Exista o tendinta in crestere de a efectua excizia laparoscopic, mai degraba decat de a utiliza tehnica deschisa.

In cazul prezentei simptomelor sau a complicatiilor, interventia chirurgicala este recomandata. Aceasta poate fi realizata prin laparoscopie (chirurgie minim invaziva) sau prin abord deschis, in functie de severitatea cazului si de experienta chirurgului. Cea mai frecventa complicatie a diverticulului Meckel la copii este sangerarea rectala care duce la anemie. Cea mai frecventa complicatie la adulti este o obstructie a intestinului mic. De asemenea, diverticulul poate deveni inflamat, rezultand diverticulita Meckel cu perforatie si peritonita.

Colecistita: Cum apare boala, metode de preventie

Colecistita reprezinta inflamatia vezicii biliare, un organ mic, in forma de para, situat pe partea dreapta a abdomenului, sub ficat. Vezica biliara are un lichid digestiv care se elibereaza in intestinul subtire (bila) printr-un orificiu numit sfincter Oddi. In cele mai multe cazuri, calculii biliari, in cadrul unei crize, pot determina inflamarea infectia organului, determinand instalarea colecistitei.

Colecistita este asadar o inflamatie a vezicii biliare. Daca inflamatia dureaza mai mult timp (luni de zile) sau daca se repeta, vorbim deja despre colecistita cronica. Simptomele colecistitei nu trec de la sine, trebuie identificata cauza si urmat tratamentul recomandat de medicul specialist. Daca este lasata netratata sau daca este tratata necorespunzator, colecistita poate duce la complicatii grave care pot pune in pericol viata pacientului (ruptura vezicii biliare, hepatite, pancreatite). 

Bibliografie:

Rao RV, Kumar A, Sikora SS, Saxena R, Kapoor VK (2005). "Xanthogranulomatous cholecystitis: differentiation from associated gall bladder carcinoma". Trop Gastroenterol;
McCoy JJ, Vila R, Petrossian G, McCall RA, Reddy KS (March 1976). "Xanthogranulomatous cholecystitis. Report of two cases". J S C Med Assoc;
Aminotransferases. National Center for Biotechnology Information, U.S. National Library of Medicine. Butterworths;
Shea JA, Berlin JA, Escarce JJ, Clarke JR, Kinosian BP, Cabana MD, Tsai WW, Horangic N, Malet PF, Schwartz JS (November 1994). "Revised estimates of diagnostic test sensitivity and specificity in suspected biliary tract disease";
Fink-Bennett D, Freitas JE, Ripley SD, Bree RL (August 1985). "The sensitivity of hepatobiliary imaging and real-time ultrasonography in the detection of acute cholecystitis". Arch Surg;
van Breda Vriesman, Adriaan C.; Engelbrecht, Marc R.; Smithuis, Robin H. M.; Puylaert, Julien B. C. M. (2007). "Diffuse Gallbladder Wall Thickening: Differential Diagnosis". American Journal of Roentgenology.