Erizipel: Cum se formeaza, de ce apare boala, tipuri de tratament

Erizipelul reprezinta o infectie ce apartine categoriei celulitelor infectioase, afectand stratul superficial al pielii. Aceasta afectiune este declansata de bacterii prezente in mod obisnuit la suprafata pielii, in special de streptococii beta-hemolitici de grup A si stafilococi. Clinic, boala este recunoscuta prin aparitia unei zone rosii si dureroase de inflamatie, care are o tendinta de a se extinde. Aceasta manifestara este completata de simptome generale precum febra si frisoane.
In mod obisnuit, afectiunea afecteaza in special membrele inferioare si fata, desi poate afecta orice parte a corpului. Erizipelul poate aparea la toate grupurile de varsta, dar predilectia este pentru varstnici si copii. In absenta tratamentului cu antibiotice, prognosticul este grav. Este important de mentionat ca erizipelul nu are o componenta ereditara.
Forme ale afectiunii
Erizipelul se poate imparti in diferite tipuri morfologice in functie de manifestarile clinice:
Formele usoare - sunt caracterizate in principal prin aparitia unei zone de roseata (eritem) pe piele.
Formele de gravitate medie - in aceste cazuri, erizipelul se manifesta prin leziuni care combina eritemul cu veziculele (eritemo-buloase) sau cu hemoragiile (eritemo-hemoragice).
Formele grave - acestea implica leziuni mai extinse, care pot prezenta vezicule cu continut sangvin si hemoragii (bulo-hemoragice). Acest tip de erizipel este asociat adesea cu o infectie care s-a raspandit si in tesuturile adiacente.
Spre deosebire de celulita, aproape toate situatiile de erizipel sunt cauzate de bacteriile Streptococcus pyogenes, care sunt de grup A si produc beta-hemolizina. Erizipelul poate fi declansat de o coinfectie intre Streptococcus pyogenes si Staphylococcus aureus, inclusiv tulpinile de Staphylococcus aureus rezistente la meticilina. Infectia tegumentelor are loc prin diverse modalitati, cum ar fi: prin leziuni ale pielii (plagi, infectii fungice cutanate, arsuri, ulcere varicoase ale gambelor), prin raspandirea de la mucoasa infectata cu streptococi (cum ar fi rino-faringita sau otita medie supurata) si prin propagarea limfatica. Factorii de risc pentru dezvoltarea erizipelului includ:
Anomalii in sistemul de drenaj venos sau limfatic al unei extremitati.
Episoade anterioare de erizipel.
Infectie anterioara in zona orofaringiana.
Infectii cu dermatofiti (fungi care pot infecta pielea, unghii si parul).
Leziuni cutanate prin intepaturi de insecte, eczema, psoriazis.
Sistemul imunitar slabit ca urmare a unor afectiuni precum diabetul, alcoolismul, obezitatea, infectia cu HIV sau terapii imunosupresoare.
Prezenta ulcerelor la nivelul picioarelor.
Simptome
Perioada de incubatie se situeaza intre 3 si 5 zile. Erizipelul se caracterizeaza printr-un debut brusc, evidentiat prin roseata a pielii (eritem) insotita de febra, tremuraturi si inflamatie a vaselor limfatice. Caracteristica este prezenta unei leziuni distincte, care se manifesta printr-o zona rosie, bine conturata, cu textura ferma si umflata, uneori insotita de proeminente. Se resimt dureri si o senzatie crescuta de caldura in zona afectata.Inceputul brusc al bolii este insotit de semne de otravire (febra, tremuraturi, uneori greata, varsaturi si dureri musculare), urmat de inflamatia predominanta localizata pe membrele inferioare si pe fata.
Apare si prezenta unei zone rosii, netede, stralucitoare si calduroase, cu margini usor ridicate, care uneori poate forma o margine delimitatoare in relief, cu raspandire centrifuga. Durerea apare, mai rar senzatie de arsura si uneori mancarime in zona afectata. De asemenea, are loc si umflarea ganglionilor limfatici regionali, acestia fiind sensibili la atingere. Aceasta infectie poate sa apara si la nivelul fetei, manifestandu-se ca o conjunctivita sau rinita. Initial, poate afecta doar jumatatea fetei, apoi roseata se extinde si la cealalta jumatate. Pleoapele se pot umfla, iar pielea de pe frunte, urechi si scalp se poate inrosi.
Erizipelul la nivelul membrelor inferioare este mai predispus la complicatii, iar la nou-nascuti poate aparea erizipelul periombilical, care poate duce la septicemie. Aceasta afectiune poate cauza si alte complicatii grave, fie la nivel local, fie la distanta (precum bronhopneumonia, meningita, abcesul cerebral, glomerulonefrita).
Diagnostic
Diagnosticul erizipelului este realizat pe baza aspectului clinic si pe prezenta febrei, manifestari care pot preceda aparitia inrosirii pielii. Pentru confirmarea diagnosticului, se recomanda efectuarea mai multor investigatii. Se pot masura markeri inflamatori precum VSH (viteza de sedimentare a hematiilor), nivelul leucocitelor cu predominanta de neutrofile si proteina C reactiva. De asemenea, se va face si evaluarea functiei renale pentru a se monitoriza starea generala a pacientului si pentru a se exclude eventuale complicatii renale.
Examinarea bacteriologica directa si cultura din leziunea cutanata sunt teste care ajuta la identificarea bacteriei responsabile si la stabilirea sensibilitatii acesteia la antibiotice.
Se pot face si teste pentru a se detecta prezenta anticorpilor specifici pentru bacterii precum antistreptokinaza si antistreptodornaza B.
Biopsia profunda a tesutului afectat poate furniza informatii mai detaliate despre natura leziunii si posibila prezenta a bacteriilor.
Toate aceste investigatii ajuta la confirmarea diagnosticului de erizipel si la stabilirea unui plan de tratament adecvat.
Tratament pentru erizipel
Obiectivele principale ale terapiei includ realizarea unei remisiuni complete a infectiei, prevenirea recidivelor, gestionarea factorilor declansatori si a punctelor in care boala se declanseaza din cauza anumitor aspecte (cum ar fi ulcerele de gamba, leziunile traumatice sau escarele). Initierea terapiei cu antibiotic trebuie realizata cat mai prompt dupa declansarea simptomelor si trebuie mentinuta pe o perioada de 10-14 zile.
In timpul episodului acut, cand zona afectata prezinta roseata, edem si caldura, este esential sa se asigure repaus si sa se tina membrul afectat intr-o pozitie ridicata. Se pot utiliza comprese cu solutii antiseptice pentru tratamentul local. Dupa ameliorarea episodului acut, edemul membrului trebuie gestionat cu ajutorul compresiei elastice, pana cand acesta se remite complet.i In cazuri severe, este posibil sa fie necesar tratamentul cu antibiotice administrate prin injectii si chiar internarea pacientului. Aproximativ o treime dintre cei tratati pentru erizipel pot sa sufere recidive ale afectiunii.
Daca afectiuni concomitente au contribuit la dezvoltarea infectiei, cum ar fi eczema, piciorul atletului sau diabetul, gestionarea corespunzatoare a acestora poate preveni recurenta erizipelului. De asemenea, daca factori precum supraponderabilitatea sau circulatia sanguina deficitara au contribuit la aparitia infectiei, modificarile stilului de viata pot sprijini pacientul in acest sens. Este important sa subliniem ca tratamentul necesita o abordare atenta si riguroasa. Alegerea antibioticului trebuie sa se bazeze pe testele de susceptibilitate si sa fie respectata cu strictete igiena personala si evitarea contactului cu persoanele infectate.
De obicei, penicilina G este tratamentul de electie, urmata de moldamin timp de 10 zile. In cazul in care exista alergii la aceste antibiotice, alternativele pot include clindamicina, daptomicina sau macrolide. In paralel, se pot folosi comprese locale cu solutii antiseptice. Daca boala recidiveaza, terapia trebuie reluata pentru o perioada de 14 zile, urmata de administrarea injectabila a moldaminului pe o perioada de 3-6 luni, eventual in asociere cu anticoagulante.
- Isis - Teen Derm Alpha Pure, 30mlPret 42,63 RON Pret vechi 60,90 RON
Granulomul Majocchi, o forma aparte de infectie fungica, asemanatoare cu erizipelul
Granulomul Majocchi – o forma localizata de foliculita fungica, este o afectiune a pielii caracterizata printr-o placa profunda, pustulara si este o forma de tinea corporis. Granulomul Majocchi, numit si perifoliculita granulomatoasa nodulara sau granulomul trichophyticum, este o infectie rara a foliculului de par cauzata de infectia fungica dermatofita. Dermatofitele sunt ciuperci care invadeaza tesutul keratinos precum parul, pielea si unghiile si se extind din cauza unui sistem imunitar deficitar prin care organismul nu mai poate lupta in parametrii cu sporii acestor ciuperici.
Cel mai frecvent spor dermatofit implicat in granulomul Majocchi este Trichophyton rubrum. Cu toate acestea, alte ciuperci precum T. mentagrophytes, T. violaceum, T. tonsurans, Microsporum canis, Epidermophyton floccosum si speciile Aspergillus pot provoca aceasta boala. Aceste ciuperci infecteaza foliculii de par si provoaca o reactie inflamatorie.
De obicei se prezinta sub forma de papule roz-rosii, pustule sau chiar placi solzoase si noduli intr-o regiune perifoliculara. Firele de par pot fi indepartate cu usurinta de pe aceste locuri infectate, iar mancarimea este foarte frecventa. Granulomul Majocchi poate implica orice suprafata cu par, dar se gaseste cel mai adesea pe scalp, fata, antebrate si picioare. Aceste zone sunt susceptibile la deteriorarea mecanica care provoaca perturbarea barierei pielii.
Exista doua subtipuri de granulom Majocchi, folicular si nodular subcutanat. Subtipul folicular poate aparea dupa traumatisme sau utilizarea topica a corticosteroizilor si poate fi gasit la persoanele sanatoase. Cel mai frecvent apare la femeile tinere care isi rad frecvent picioarele. De asemenea, este mai raspandita in regiunile tropicale. Subtipul nodular subcutanat poate aparea la populatiile imunocompromise, cum ar fi cele sub chimioterapie, corticosteroizi in doze mari sau dupa transplant de organe si boli precum limfomul, leucemia, SIDA si altele.
BIBLIOGRAFIE:
Kothari, S. K.; Bhattacharya, A. K.; Ramesh, S.; Garg, S. N.; Khanuja, S. P. S. (November–December 2005). "Volatile Constituents in Oil from Different Plant Parts of Methyl Eugenol-Rich Ocimum tenuiflorum L.f. (syn. O. sanctum L.) Grown in South India". Journal of Essential Oil Research; Bast, Felix; Pooja Rani; Devendra Meena (2014). "Chloroplast DNA Phylogeography of Holy Basil (Ocimum tenuiflorum) in Indian Subcontinent". The Scientific World Journal. 70;
Goldman L, et al., eds. Diseases of the esophagus. In: Goldman-Cecil Medicine. 26th ed. Elsevier; 2020. https://www.clinicalkey.com. Accessed Nov. 10, 2020.