Sialolitiaza: cum sa previi si sa tratezi calculii salivari
Sialolitiaza este o afectiune benigna care implica formarea de pietre in conductele glandelor salivare majore: glande parotide, submandibulare si sublinguale. Este cea mai frecventa cauza de umflare a glandelor salivare. In unele cazuri, sialolitele (calculii) pot obstructiona conductele salivare, ceea ce duce la inflamatie, infectie bacteriana suprapusa denumita sialadenita sau, in cazuri rare, formarea abcesului. Exista diverse simptome de prezentare, cele mai frecvente fiind umflarea postprandiala ciclica a glandei afectate si scaderea debitului salivar.
In cazul pietrelor salivare mai mari care implica conducta submandibulara distala (Canalul lui Wharton), diagnosticul este adesea posibil pe baza examinarii fizice. Cazurile care implica pietre mai mici in conducta submandibulara distala sau conducta parotida (Conducta Stenson) au fost diagnosticate istoric folosind radiografie conventionala, sialografie. Tehnicile moderne de diagnostic implica ecografie punctuala de ingrijire, tomografie computerizata (CT), imagistica prin rezonanta magnetica (RMN). Exista o varietate de optiuni de tratament pentru sialolitiaza, iar optiunea cea mai buna se va alege in concordanta cu specificatiile clinice individuale.
De ce apare sialolitiaza
Etiologia formarii pietrelor salivare ramane evaziva, iar cercetarea factorilor etiologici este inca limitata din cauza incidentei relativ rare a bolii, ceea ce face dificila studiile ample. Factorii despre care se crede ca afecteaza formarea pietrelor salivare sunt impartiti in doua grupuri majore: anatomici, care afecteaza formarea sau fluxul de saliva (adica stenoza sau inflamatia canalului) si compozitionale (cresterea continutului de calciu sau modificarea functiei enzimei).
Cercetarile care examineaza distributia geografica a apei dure si formarea calculilor salivari nu au demonstrat nicio corelatie cu o incidenta crescuta a pietrelor salivare in zonele cu duritate crescuta a apei. Studiile care examineaza efectele hipercalcemiei folosind modele animale nu au demonstrat nicio dovada de crestere a pietrelor salivare cu hipercalcemie.
Factorii suplimentari, cum ar fi scaderea aportului de lichide si a efectelor secundare farmacologice, care au dus la scaderea productiei salivare raman studiate. In ultimii ani, fumatul a fost discutat ca un factor de risc potential pentru formarea pietrelor salivare. Tutunul poate induce inflamatii in conductele salivare si poate scadea productia de amilaza salivara.
Cauza exacta a sialolitiazei nu este bine inteleasa, dar au fost sugerate doua teorii dominante. Unul dintre ei propune sa existe mai multe microcalculi interne in granule secretorii glandelor salivare. Cand acesti microcalculi sunt secretati in conductele salivare, ei pot actiona ca un nidus pentru formarea calculilor mai mari, formand in final un sialolit. A doua ipoteza sugereaza ca bacteriile sau resturile alimentare din cavitatea bucala intra in conductele submandibulare sau parotide distale. In timp, acest substrat organic poate actiona ca un nidus pentru formarea calculilor mai mari.
Diagnosticul clinic al sialolitiazei poate reprezenta o provocare pentru medici, deoarece pacientii nu pot fi simptomatici decat daca piatra obstructioneaza conductele salivare, fenomen care poarta denumirea de sialadenita. Pacientii cu pietre obstructionale vor prezenta in mod obisnuit un istoric de umflare unilaterala a glandelor salivare si debut acut al durerii care se agraveaza dupa mese. Examenul fizic va demonstra umflarea asimetrica a glandei salivare afectate. Aproximativ 60% din pietre parotide si 30% din pietre submandibulare vor fi amplasate la distanta in conductele respective. Daca sunt suficient de mari, aceste pietre pot fi evidente vizual la examinarea cavitatii bucale. Pietrele salivare au, de obicei, o forma ovala sau rotunda si o culoare alba sau galbena la inspectia vizuala. Daca nu sunt evidente vizual, pietrele sunt de obicei palpabile de-a lungul cursului anatomic al conductei salivare sau glandei afectate.
Metode de tratament si preventie
Optiunile de tratament depind de marimea si locatia pietrelor. Pietrele mici pot iesi din conducta salivara pe cont propriu, cu ajutorul hidratarii, compreselor calde si a masarii zonei afectate. Pentru pietre mai mari sau persistente, poate fi necesara interventia medicala. Aceasta poate include proceduri precum litotripsie (folosind unde de soc pentru a sparge pietrele), indepartarea endoscopica sau indepartarea chirurgicala a pietrelor sau glanda afectata (in cazurile severe).
Gestionarea sialolitiazei ar trebui sa inceapa cu masuri conservatoare, inclusiv masarea glandei salivare, a medicamentelor antiinflamatorii nesteroidiene (AINS). Semnele de infectie, inclusiv adenopatia cervicala, descarcarea purulenta din conductele salivare sau eritemul care inconjoara conductele salivare, indica necesitatea terapiei cu antibiotice.
Tratamentul suplimentar este dictat pe baza dimensiunii, numarului si locatiei sialolitului, daca managementul conservator nu are succes. Pietrele submandibulare mobile cu o dimensiune mai mica de 5 mm situate in conducta distala ar trebui sa fie initial administrate cu endoscopie. Pietrele de 5 pana la 7 mm in conducta proximala sau in regiunea hilara trebuie sa primeasca tratamentul initial endoscopic. Daca acest lucru nu are succes sau piatra devine afectata, urmatorul pas este o abordare chirurgicala transorala.
Litotripsia (litotritia cu unde de soc – ESWL) este o optiune pentru pietre care nu sunt palpabile sau vizualizate sub endoscopie. Pietrele intraparenchimale pot fi extrase endoscopic daca sunt de 5 pana la 7 mm si vizualizate. ESWL este indicat pentru pietre mai mici care nu sunt palpabile si nu sunt vizualizate endoscopic. ESWL nu are succes in general pentru pietre mai mari de 7 pana la 10 mm. Excizia chirurgicala a glandei submandibulare ar trebui sa fie o ultima solutie.
Pietrele salivare din conducta parotida care masoara mai putin de 7 mm si sunt mobile necesita indepartarea endoscopica. Daca managementul endoscopic nu are succes sau pietrele au avut impact, litotripsia cu unde de soc este considerata a fi cea mai potrivita terapie de a doua linie cu indepartarea endoscopica ulterioara a pietrelor fragmentate. Tratamentul pietrelor salivare care nu raspund la litotripsie implica o abordare combinata intre tehnici transcutanate si endoscopice (presupunand ca piatra este vizibila sub endoscopie). Excizia chirurgicala a glandei parotide ar trebui sa fie o ultima solutie.
Metode de prevenire
A ramane bine hidratat si a mentine o igiena orala buna poate ajuta la reducerea riscului de sialolitiaza. Guma fara zahar sau bomboanele acre pot stimula productia de saliva si pot preveni stagnarea salivei. Evitarea factorilor de risc, cum ar fi fumatul, consumul excesiv de alcool si medicamentele care reduc productia de saliva, pot ajuta, de asemenea, la prevenirea pietrelor glande salivare. Daca banuiti ca puteti avea sialolitiaza sau ca aveti simptome legate de aceasta, consultati un profesionist din domeniul sanatatii pentru un diagnostic precis si optiuni de tratament adecvate.
Prebiotice si probiotice - Cum le deosebim? Cum influenteaza administrarea lor comportamentul glandelor salivare
Rolul probioticelor este foarte important pentru copii dar mai ales pentru adulti. Aceste produse creeaza un filtru intestinal protector impotriva microbilor neprietenosi, tin infectiile din organism la distanta, ajuta sistemul imunitar, previn tulburarile gastrointestinale si dezechilibrele care pot conduce la infectii vaginale si urinare recurente, regleaza tranzitul intestinal si limiteaza simptomele de colon iritabil.
De asemenea, probioticele sunt implicate in sinteza de vitamine B1, B2, B6, B12, acid folic si biotina si ajuta organismul sa se detoxifice de substante nocive precum amoniacul, colesterolul sau excesul de hormoni. Prebioticele sunt fibre ce favorizeaza dezvoltarea bacteriilor bune si au efecte benefice asupra florei intestinale. Probioticele sunt microorganisme ce se gasesc in alimentele pe care le consumam, raman intacte in timpul digestiei si apoi ajung la nivelul intestinelor, unde participa la descompunerea alimentelor.
Efectul prebiotic reprezinta cresterea activitatii bacteriilor benefice prezente la nivelul intestinelor. Prebioticele stimuleaza dezvoltarea bacteriilor benefice ca bifidobacteria, lactobacillus si astfel impiedica dezvoltarea bacteriilor patogene.
Dupa ce sunt consumate, prebioticele ajung la nivelul intestinului gros si favorizeaza dezvoltarea bacteriilor benefice.
Datorita prebioticelor creste volumul materiei prezente in intestinul gros si astfel creste li frecventa eliminarii acesteia.
Datorita acestui efect, prebioticele previn constipatia si ajuta persoanele ce sufera de aceasta afectiune.
Cum sa deosebesti probioticele?
Bibliografie:
1. Gibson GR, Roberfroid MB. Dietary modulation of the human colonic microbiota: introducing the concept of prebiotics. J Nutr 1995;125(6):1401–12.
2. Reid G, Sanders M, Gaskins H. New scientific paradigms for probiotics and prebiotics. J Clin 2003;37(2):105–18.
3. Gibson GR, Probert HM, Van Loo J, Rastall RA, Roberfroid MB. Dietary modulation of the human colonic microbiota: updating the concept of prebiotics. Nutr Res Rev 2004;17(2):259–75.
4. Roberfroid M. Prebiotics: The Concept Revisited. J Nutr 2007;137(3):830S–837S.
5. Pineiro M, Asp N-G, Reid G, Macfarlane S, Morelli L, Brunser O, Tuohy K. FAO technical meeting on prebiotics. J Clin Gastroenterol 2008;42:S156–9.
6. Gibson GR, Scott KP, Rastall RA, Tuohy KM, Hotchkiss A, Dubert-Ferrandon A, Gareau M, Murphy EF, Saulnier D, Loh G, et al.Dietary prebiotics: current status and new definition. Food Sci Technol Bull Funct Foods 2010;7(1):1–19.
![[DEC] [SPRING][Cadou][Stada] Pin eticheta](https://www.springfarma.com/media/spring_catalog/images/e/t/eticheta-cadou-rotund_5.png)
