Sindromul McLeod: Cum apare, simptome si optiuni de tratament
Sindromul McLeod este in primul rand o tulburare neurologica care apare aproape exclusiv la barbati. Doar putin peste 100 de cazuri au fost raportate in intreaga lume. Aceasta conditie afecteaza miscarea in multe parti ale corpului. Persoanele cu aceasta afectiune au, de asemenea, celule rosii anormale in forma de stea (acantocitoza). Aceasta afectiune face parte dintr-un grup de tulburari numite neuroacantocitoze care implica probleme neurologice si celule rosii anormale din sange.
De ce apare boala McLeod
Sindromul este cauzat de mutatii ale genei XK care codifica proteina XK, o proteina de transport a membranei cu functie necunoscuta si care contine antigenul eritrocitic Kx1. Proteina XK este legata de glicoproteina Kell si ambele proteine formeaza un complex functional. Aceste proteine sunt exprimate in principal in eritrocite, dar se gasesc si in creier si muschi.
Simptome
Urmatoarele semne si manifestari caracterizeaza sindromul McLeodꓽ
Implicare cardiovasculara
Cardiomiopatie dilatativa (la 60% dintre pacienti)
Fibrilatie atriala
Afectare ficatului si a splinei
Hepatosplenomegalie (la unii pacienti)
Afectarea muschilor si a tesuturilor moi
Slabiciune musculara sau atrofie (la 50% dintre pacienti)
Miopatia, incet progresiva
Rabdomioliza (rara)
Implicare neurologica
Sistemul nervos central
Miscari coreice
Diskinezie faciala
Dizartrie (tulburari ale vorbirii)
Convulsii (la 20-40% dintre pacienti)
Insuficienta cognitiva subcorticala (observata la 50% dintre pacientii cu manifestari neuromusculare)
Sistemul nervos periferic
Neuropatie axonala senzorio-motorie
Manifestari psihiatrice comportamentale
Anxietate
Depresie
Tulburare obsesiv-compulsiva
Tulburari de personalitate
Majoritatea pacientilor cu sindrom McLeod dezvolta manifestari cardiologice, inclusiv cardiomiopatie dilatativa si fibrilatie atriala, care pot fi cauza mortii acestor pacienti, deci trebuie monitorizati indeaproape, deoarece aceste afectiuni pot fi tratabile. Aparitia simptomelor neurologice apare la 25-60 ani. Majoritatea vor dezvolta coreea in timpul bolii. Miscarile involuntare suplimentare includ dischinezia faciala, vocalizarile si, rareori, distonia hranirii. Manifestarile psihiatrice, inclusiv depresia, psihoza asemanatoare schizofreniei si tulburarea obsesiv-compulsiva (TOC), pot aparea cu multi ani inainte de tulburarile de miscare.
Un subgrup de pacienti dezvolta deficite cognitive, in special in stadiile ulterioare ale bolii. Convulsiile generalizate, slabiciunea musculara si atrofia apar la 50% dintre pacienti. Miopatia poate predispune unii pacienti la rabdomioliza, in special cu utilizarea medicamentelor neuroleptice. Semnele neuromusculare includ neuropatia axonala senzorio-motorie, atrofia musculara neurogena si miopatia variabila. 60% dintre pacienti dezvolta cardiomiopatii.
Diagnostic
Teste hematologice
Absenta antigenului celulelor rosii din sange KX
Expresie slaba a antigenului Kell
Acantocitoza
Hemoliza compensata
Observarea urmatoarelor manifestari imunologiceꓽ
Formarea granulomului (la unii pacienti)
Infectii bacteriene si fungice recurente (la unii pacienti)
Alte teste ce conduc la diagnosticarea bolii indica si niveluri crescute de creatina serica.
Din punct de vedere hematologic, sindromul McLeod se caracterizeaza prin absenta antigenului KX al celulelor rosii din sange, expresia slaba a antigenilor celulelor rosii din sange Kell, acantocitoza si hemoliza compensata. Cei mai multi purtatori ai acestui fenotip al grupului de sange McLeod au acantocitoza si niveluri crescute de creatina kinaza serica si sunt predispusi sa dezvolte o tulburare neurologica severa asemanatoare bolii Huntington.
Debutul simptomelor neurologice variaza intre 25 si 60 ani (debut mediu 30-40 ani), iar simptomele suplimentare includ convulsii generalizate, simptome neuromusculare care duc la slabiciune si atrofie si cardiomiopatie care se manifesta in principal cu fibrilatie atriala, aritmii maligne si cardiomiopatie dilatativa
De asemenea, clinicianul, atunci cand diagnosticheaza aceasta afectiune, ar trebui sa fie atent la reactiile potentiale atunci cand pacientul primeste transfuzii de sange, cu hemoliza rezultata din producerea de anticorpi anti-Kell, antigenul care le lipseste, astfel incat sangele autolog trebuie pastrat pentru necesitatea unei transfuzii sigure.
Tratamentul si managementul bolii McLeod
Pana in prezent, nu exista tratamente curative, iar gestionarea bolii este simptomatica. Pacientii si purtatorii asimptomatici ai fenotipului McLeod trebuie supusi unei evaluari cardiologice din cauza complicatiilor cardiace severe. Deciziile de tratament sunt individuale, in functie de fiecare pacient. Cel mai important in gestionarea fiecarui pacient diagnosticat cu sindromul McLeod, din cauza riscului de moarte cardiaca subita, este supravegherea cardiologica in mod regulat (anual), cu deciziile ulterioare de tratament individual, care pot include chiar implantarea unui defibrilator sau a unui transplant de inima.
Managementul terapeutic este doar simptomatic, iar inhibitorii de recaptare neuroleptica si serotonina pot fi utilizati pentru controlul anumitor manifestari, inclusiv si a celor psihiatrice. Una dintre cele mai importante masuri, deoarece managementul este simptomatic, este consilierea genetica. Fiicele acestor pacienti sunt purtatoare obligatorii ale mutatiei, iar fiii acestor descendenti au un risc de 50% de a fi purtatori ai bolii. Informatii foarte importante care trebuie sa fie facute cunoscute familiei.
Tratamentul manifestarilor: Urmatoarele recomandari se aplica barbatilor afectati (desi femeile heterozigote simptomatice pot suferi aceleasi proceduri, nu sunt disponibile date stiintifice):
Utilizarea antagonistilor dopaminei (de exemplu, tiaprida, clozapina, quetiapina) si a epuizorului dopaminei (tetrabenazina) pentru a ameliora coreea.
Evaluarea implicarii cardiace initial cu RMN cardiac (daca este disponibil), electrocardiograma Holter (EKG), ecocardiografia, biomarkerii cardiaci si investigatii electrofiziologice specializate (daca este indicat); luarea in considerare a plasarii stimulatorului cardiac profilactic / defibrilatorului cardioverter implantabil.
Tratamentul problemelor psihiatrice si a convulsiilor pe baza constatarilor clinice,
Sprijin psiho-social multidisciplinar pe termen lung si continuu pentru persoanele afectate si familiile acestora.
Agenti / circumstante de evitat: Transfuzii de sange cu antigeni KX la barbatii care au sindromul McLeod. Trebuie utilizat sange KX-negativ sau, daca este posibil, sange autolog.
Evaluarea rudelor expuse riscului: Este oportun sa se clarifice statutul genetic al rudelor aparent asimptomatice de sex masculin si de sex feminin expuse riscului, de orice varsta, pentru a le identifica cat mai curand posibil pe cele care ar beneficia de informatii detaliate privind compatibilitatea sangelui, pentru a preveni transfuzia de produse din sange omoloage KX+; (2) posibila crioconservare profilactica a sangelui autolog sau omoloage pentru utilizarea in transfuzii viitoare si interventii pentru prevenirea evenimentelor cardiace subite.
Supraveghere: Pentru cei cu implicare cardiaca cunoscuta, monitorizare pentru convulsii; Monitorizarea concentratiilor serice de CK pentru dovezi de rabdomioliza daca sunt prezente tulburari de miscare excesive sau daca se utilizeaza medicamente neuroleptice.
In concluzie, sindromul McLeod este o afectiune rara, de natură genetica, care afecteaza in principal barbatii. Simptomele pot varia in functie de persoana, dar pot include probleme musculare, tremur, dificultati de coordonare, pierderea progresiva a muschilor, probleme cardiace si probleme la nivelul sistemului nervos. Boala este progresiva si diagnosticul sau este nefavorabil. Moartea subita poate aparea din: convulsii, disfunctii autonome sau cardiomiopatie. Poate exista o slabiciune generalizata graduala cu pneumonie de aspiratie letala sau infectii sistemice.
Ce este apraxia si cum se poate evita
Creierul uman este cel mai vulnerabil dintre toate mamiferele. Ne referim aici la situatiile care nu implica traume cerebrale, lovituri sau accidente. Ideea este ca odata cu trecerea timpului, cu cat inaintam in varsta organele corpului tind sa se micsoreze sau sa isi reduca din activitate. Acest fenomen are consecinte extrem de neplacute pentru ca se rasfrang si asupra creierului. Mai mult decat atat, influenteaza multe aspecte ce tin de calitatea vietii pentru ca problemele cerebrale afecteaza memoria, atentia si duc la boli neurodegenerative precum Alzheimer, apraxie si Parkinson.
Apraxia reprezintă o afecţiune neurologica ce se caracterizează prin pierderea abilităţilor de a executa anumite mişcări sau gesturi, chiar daca exista vointa pentru a le efectua. In cazul unui accident vascular cerebral sau în cazul unor leziuni cerebrale, apraxia poate apărea și la vârste atipice, dar în general apare ca o consecință a modificărilor sistemului nervos odată cu înaintarea în vârstă. Totodată poate fi asociată și cu alte boli înainte de a forma un diagnostic.