Boala Lafora: O boala genetica rara care afecteaza sistemul nervos central

Boala Lafora este o forma mostenita, severa de epilepsie mioclonica progresiva. Conditia incepe cel mai frecvent cu crize epileptice in copilaria tarzie sau adolescenta. Alte semne si simptome includ dificultati de mers pe jos, spasme musculare (mioclonie) si dementa. Persoanele afectate se confrunta, de asemenea, cu o deteriorare cognitiva rapida, care incepe in jurul aceleiasi perioade de timp cu convulsiile. Cele mai multe cazuri sunt cauzate de modificari ale genei EPM2A sau ale genei NHLRC1 si sunt mostenite intr-o maniera autozomala recesiva.

Boala Lafora este cea mai severa forma de epilepsie umana. Este un sindrom de epilepsie mioclonic mostenit. Cele mai multe cazuri sunt cauzate de mutatii in una din cele doua gene cunoscute: EMP2A si EMP2B. Ambele gene sunt localizate in cromozomul 6. Gena EPM2A produce proteina numita Laforin, iar gena EPM2B produce proteina numita Malin. Cateva cazuri de boala Lafora sunt cauzate de o gena (gene) inca neidentificata (inca neidentificate). Boala incepe cel mai frecvent cu crize epileptice in adolescenta. Rareori, incepe la copiii de 5 pana la 6 ani ca o tulburare de invatare. Exista o incidenta mai mare a bolii la copiii din Orientul Mijlociu, Europa de Sud (Spania, Franta si Italia), Asia de Sud si de origine nord-africana. Boala pare sa afecteze atat barbatii, cat si femeile in mod egal.

Amploarea bolii este devastatoare. Desi copilul se naste cu Lafora, boala de obicei nu se manifesta pana la adolescenta. Copiii cresc normal, fara probleme perceptibile pana cand incep sa sufere de convulsii. Acesta este unul dintre cele mai crude lucruri despre Lafora. Un copil normal, frumos si aparent sanatos, care are totul pentru care sa traiasca, nu se confrunta cu nimic mai mult decat o „condamnare la moarte”. Terapia este in primul rand paliativa si vizeaza reducerea crizelor. Din cauza manifestarii, care este in mod normal prima criza, o victima Lafora va muri in mod obisnuit in termen de 10 ani. Nu exista leac pentru aceasta patologie.

Simptomele bolii Lafora

Principalele simptome ale bolii, care se agraveaza progresiv, sunt reprezentante de mioclonii, criza occipitala, criza tonica generalizata, deteriorare cognitiva, simptome neuropsihiatrice si ataxie. Cursul este progresiv si fatal. Patologic, se caracterizeaza prin depozite de poliglucozan (numite corpuri Lafora) in creier, ficat, muschi si glande sudoripare.

Simptomatologia bolii Lafora are debutul intre copilaria tarzie si adolescenta, la persoanele cu o dezvoltare neurologica normotipica anterioara. Poate aparea la o varsta cuprinsa intre 5 si 20 de ani si cel mai frecvent apare intre 14-16 de ani. Se caracterizeaza prin aparitia de mioclonii si crize epileptice (de la tonice generalizate la ionice sau absente), degenerare progresiva a sistemului nervos si deteriorarea functionarii cognitive.

Frecventa si varietatea atacurilor si dificultatea de a le controla cu ajutorul medicamentelor au crescut treptat, pana la starea epileptica si moartea pacientului. Halucinatii vizuale sau orbire tranzitorie (nu intotdeauna asociata cu crize epileptice occipitale), simptome neuropsihiatrice (apatie, depresie, modificari ale comportamentului), sau tulburarile respiratorii apar, de asemenea, frecvent.

Simptome generaleꓽ

Convulsii recurente, din ce in ce mai greu de rezolvat
Declinul cognitiv
Ataxia (dificultatea de a controla muschii)
Mioclonii
Dificultate la mers
Dificultate in a manca
Dificultati de vorbire
Dementa

Histopatologic, boala Lafora se caracterizeaza, in primul rand, prin acumularea intracelulara a corpurilor Lafora si, in al doilea rand, prin neurodegenerare. Acest lucru se intampla in acelasi mod daca mutatia este in gena EPM2A sau in gena EPM2B.

Corpurile Lafora, caracteristice afectiunii, sunt depozite de poliglucozani, adica polizaharide fibrilare intr-o forma ramificata anormala de glicogen. Aceste structuri, spre deosebire de glicogenul normal, contin mai putine ramificatii glicozidice, au niveluri mai ridicate de fosfat (sunt hiperfosforilate) si sunt insolubile. Polioglucozanii sunt mai asemanatori in compozitie si structura cu amilopectina plantelor sau amidonului si chiar cu corpurile de amidon ale creierului, decat cu glicogenul insusi.

In mod traditional, corpurile Lafora au fost localizate in neuronii creierului, retina, miocitele muschilor scheletici si cardiaci si celulele mioepiteliale ale glandelor sudoripare apocrine si ecrine. Cu toate acestea, numai in sistemul nervos central provoaca, de obicei, simptome.

Cum se poate tine sub control boala
In prezent, nu exista un tratament specific pentru boala Lafora. Cu toate acestea, se recomanda o abordare multidisciplinara pentru a oferi posibilitati mai mari de imbunatatire simptomatica.

Interventie farmacologica

Medicamente antiepileptice
Terapia combinata cu acid valproic (cel mai frecvent utilizat), fenobarbital, benzodiazepine, piracetam, levetiracetam si zonisamida este utila pentru tratamentul simptomatic. Pentru a evita agravarea mioclonului, utilizarea vigabatrinei, a carbamacepenei, a fenitoinei, a gabapentinei, a pregabalinei, tiagabina si, probabil, lamotrigina trebuie evitate, deoarece produc un efect agravant paradoxal al simptomelor. Cu toate acestea, in timp, simptomele devin rezistente. In plus, acest tip de tratament nu are niciun efect asupra progresiei simptomelor cognitive si comportamentale

Se poate prescrie si un antagonist non-competitiv si selectiv al receptorilor de glutamat ionotropic de tip AMPA in neuronii postsinaptici. Doua studii de caz arata efecte benefice asupra frecventei convulsiilor, miocloniilor si convulsiilor tonice generalizate, precum si asupra disfunctiei cognitive si neurologice dupa inceperea tratamentului cu acest tip de medicament.

Stimularea nervului vag
Au fost descrise doua cazuri de pacienti in care s-a constatat o imbunatatire a simptomelor prin implantarea unui stimulator al nervului vag. Mecanismul prin care functioneaza aceasta tehnica nu este clar, dar trebuie sa implice modificari in modularea neurotransmitatorilor iritabilitatii corticale.

Interventie non-farmacologica
In boala Lafora, sprijinul psihosocial este cel putin la fel de important ca tratamentul medical. In acest sens, familia si apropiatii bolnavului joaca un rol important in sprijinirea acestuia. Se recomanda comunicarea diagnosticului rudelor pacientilor atunci cand acesta este definitiv si efectuarea unei interventii psihoeducationale prin care informatiile privind principalele aspecte ale bolii sunt furnizate celor afectati intr-o maniera individualizata, adecvata nivelului socio-cultural al acestora.

Deoarece boala este cauzata de mostenirea bilaterala a unei foarte rare gene anormale, se poate astepta ca sentimentele care apar in cazul pacientilor sa fie nu doar de tristete si depresie, dar, de asemenea, de vina, resentimente si preocupare pentru fratii mai mici asimptomatici ai pacientului sau viitorii frati care nu s-au nascut inca. Trebuie remarcat faptul ca nu exista nici un tratament recomandat pentru boala Lafora presimptomatica pentru a preveni sau intarzia debutul si progresia simptomelor.

Diagnosticul bolii Lafora se face prin descoperiri clinice, electrofiziologice, histologice si genetice. In prezent, nu exista niciun tratament care sa-i elimine sau sa-i impiedice dezvoltarea. Medicamentele antiepileptice sunt utilizate in mod traditional pentru a trata miocloniile si crizele, desi apare rezistenta la acestea.

Porfiria: Ce este aceasta boala, cum apare, solutii de tratament

Porfiria este o afectiune ereditara, intermitenta, incurabila. Aceasta boala determina acumularea precursorilor hemului in ficat. Este o consecinta a productiei prea mici, insuficiente de porfobilinogen. Porfobilinogenul (PBG) este un precursor al porfirinelor, a carui sinteza are loc in citosol, in prezenta ALA dehidrazei. In mod normal enzima converteste 2 molecule de ALA in compusul ciclic – porfobilinogen, precursor al hemului. 

In cazul porfiriilor, afectiuni genetice caracterizate prin defecte ale sintezei hemului, porfirinele si precursorii acestora se acumuleaza in sange si apoi se elimina prin urina si materii fecale. Aceasta acumulare determina manifestarile clinice si de laborator specifice fiecarui sindrom. Porfobilinogenul (PBG) si acidul aminolevulinic (ALA) sunt responsabile de producerea durerilor abdominale si a simptomelor neuropsihiatrice.

Boala este una transmisibila de la parinti catre copii, prin simpla mostenire a unei gene anormale, ce va impiedica productia de enzime si reglarea nivelurilor hemului. Porfiria se va manifesta in mare parte prin dureri abdominale severe si deficite din punct de vedere neurologic. In altele cazuri, mai fericite, aceste simptome vor fi inexistente. Cel mai important aspect pentru prevenirea manifestarilor este corectarea stilului de viata cu alimentatia.

Cum recunosti porfiria

Bibliografie:

Wright, Margaret E.; Chang, Shih-Chen; Schatzkin, Arthur; Albanes, Demetrius; Kipnis, Victor; Mouw, Traci; Hurwitz, Paul; Hollenbeck, Albert; Leitzmann, Michael F. (15 February 2007). "Prospective study of adiposity and weight change in relation to prostate cancer incidence and mortality";
What I need to know about eating and diabetes (PDF). U.S. Dept. of Health and Human Services, National Institutes of Health, National Institute of Diabetes and Digestive and Kidney Diseases, National Diabetes Information Clearinghouse. 2007;