Oxiuriaza: tot ce trebuie sa stii despre infestarea cu oxiuri

Oxiuriaza, cunoscuta si sub numele de enterobiaza sau infectia cu viermele uman Enterobius vermicularis, este o afectiune parazitara comuna, in special la copii. Acesta este cauzata de infestarea cu viermi mici, albi, subtiri si in forma de ac, numiti oxiuri. Acesti paraziti afecteaza in principal intestinul gros al gazdei umane. Transmiterea oxiurazei are loc prin ingestia oualor de oxiuri. Oxiurile adulte traiesc in intestinul gros al gazdei umane, iar femela depune oua in jurul regiunii anale.

Aceste oua pot fi transferate pe maini, obiecte sau suprafete prin scarpinarea regiunii anale infectate. O persoana infestata poate raspandi ouale de oxiuri prin contactul cu alte persoane, alimente sau obiecte. Oxiurii sunt nematode (viermi nematozi) si apartin familiei Oxyuridae. Acestia au dimensiuni reduse, cu lungimea de aproximativ 0,5-1 centimetri la adulti si sunt subtiri si in forma de ac. Oxiurii au o viata relativ scurta in corpul uman, de aproximativ 2-6 saptamani.

Ciclul de viata al oxiurilor incepe cu ouale depuse de femela adulta in jurul regiunii anale. Aceste oua sunt mici, aproximativ 50-60 microni, si nu sunt vizibile cu ochiul liber. Oxiurii depun ouale in timpul noptii sau dimineata devreme, provocand adesea mancarime intensa in zona anala a gazdei umane. Dupa depunerea oualor, femela adulta moare. Ouale de oxiuri sunt extrem de rezistente si pot supravietui in mediu timp de cateva saptamani. Ele pot fi raspandite in mediul inconjurator prin scarpinatul regiunii anale infectate sau prin transferul pe maini, obiecte sau suprafete contaminate.

Oxiurii pot fi contractati prin ingestia accidentala a oualor de oxiuri, care sunt prezente in mediul inconjurator. Odata ingerate, ouale ajung in intestinele umane, unde se dezvolta in larve, apoi in stadiul adult al parazitului. Adultii se ataseaza de peretele intestinului gros, in special in zona cecului si apendicelui. Oxiurii nu cauzeaza simptome in toate cazurile, dar cea mai comuna manifestare a oxiurazei este mancarimea anala intensa, in special in timpul noptii. Infectia cu oxiuri este frecventa la copii, in special in comunitatile cu aglomeratie si igiena precara.

Modalitati de transmitere

Principalele moduri de transmitere a oxiurazei includ:

Transmiterea de la o persoana infestata la alta prin contact direct: Atingerea sau scarpinarea regiunii anale infectate si apoi atingerea obiectelor, suprafetelor sau persoanelor sanatoase poate duce la transferul oualor de oxiuri. Transmiterea indirecta prin obiecte contaminate: Oxiurile pot depune oua pe obiecte, cum ar fi lenjeria de pat, hainele, jucariile, mobilierul si alte suprafete. Oamenii se pot infecta daca vin in contact cu aceste obiecte contaminate si apoi isi ating gura sau mancarea fara a-si spala in prealabil mainile. Auto-infestare: Uneori, ouale de oxiuri se pot raspandi in alte parti ale corpului, cum ar fi gura sau nasul, prin scarpinarea regiunii anale si apoi atingerea fetei.

Principala manifestare a oxiurazei este mancarimea anala intensa, in special in timpul noptii. Aceasta este rezultatul depunerii oualor de oxiuri in jurul regiunii anale de catre femela adulta. Mancarimea poate fi atat de severa incat poate afecta calitatea somnului si poate duce la iritabilitate si agitatie. Alte simptome care pot aparea in oxiuriaza includ:

Disconfort abdominal sau dureri abdominale minore: Unele persoane pot prezenta disconfort sau dureri minore in zona abdominala.
Tulburari de somn: Mancarimea anala poate cauza insomnie sau tulburari de somn, deoarece simptomele pot fi mai pronuntate in timpul noptii.
Infectii urinare frecvente: La unii pacienti, ouale de oxiuri pot ajunge in tractul urinar, ceea ce poate provoca infectii urinare recurente.
Iritabilitate si agitatie: Mancarimea si tulburarile de somn pot contribui la iritabilitate si agitatie emotionala.
Pierderea apetitului sau scadere in greutate: La unii pacienti, oxiuriaza poate duce la pierderea apetitului si, in consecinta, la scaderea in greutate.

Cum se poate preveni, diagnostic si tratament

Prevenirea si gestionarea oxiuriazei implica urmatoarele masuri:

Igiena personala riguroasa: Spalati-va pe maini cu apa si sapun in mod regulat, mai ales inainte de mese si dupa utilizarea toaletei. Taiati-va scurt unghiile pentru a minimiza acumularea de oua sub unghii. Spalarea si schimbarea frecventa a lenjeriei si a hainelor: Aceasta ajuta la eliminarea oualor de pe aceste suprafete.  Curatenie riguroasa: Curatati si dezinfectati suprafetele casei, in special in zona toaletei si in jurul acesteia, pentru a reduce riscul de infestare. Tratament medicamentos: Consultati un medic pentru un diagnostic precis si pentru a primi recomandari privind tratamentul adecvat. In general, se utilizeaza medicamente antiparazitare orale, care distrug parazitii si ouale lor.

Pentru tratamentul oxiurazei (infectia cu oxiuri), se recomanda consultarea unui medic specializat in boli infectioase, pediatrie sau medicina de familie. Aceste specialitati medicale sunt adesea implicate in diagnosticul si tratamentul infectiilor parazitare, inclusiv a oxiurazei. Medicul va evalua simptomele si va realiza un diagnostic bazat pe istoricul medical al pacientului, examenul fizic si, eventual, teste suplimentare. Pentru confirmarea infectiei cu oxiuri, medicul poate solicita analiza unei mostre de excremente pentru a detecta prezenta oualor de oxiuri.

Specialistul va discuta cu pacientul despre simptomele pe care le prezinta, inclusiv mancarimea anala intensa, tulburarile de somn sau alte simptome relevante. In diagnosticarea oxiuriazei se aplica metoda cu banda adeziva, care implica aplicarea unei benzi adezive transparente in jurul regiunii anale in timpul noptii sau dimineata devreme, inainte de a merge la toaleta. Banda adeziva este apoi examinata sub microscop pentru a detecta ouale de oxiuri care pot fi lipite pe ea.

Daca un membru al familiei este diagnosticat cu oxiuraza, este posibil sa se recomande testarea tuturor membrilor familiei, deoarece infectia poate fi usor transmisa in mediul familial. Oxiuriaza poate fi tratata cu ajutorul medicamentelor antiparazitare. In general, tratamentul contra oxiurilor poate afecta functia hepatica si, prin urmare, se va administra la recomandarea medicului.

Este important sa urmati cu strictete recomandarile medicului si sa finalizati intregul tratament, chiar daca simptomele dispar. De asemenea, medicul poate recomanda masuri de igiena personala si de curatenie a mediului inconjurator pentru a preveni reinfectarea sau raspandirea infectiei in cazul altor membri ai familiei. Daca aveti suspiciunea unei infectii cu oxiuri, nu amanati vizita medicala. Solicitati programarea unei consultatii medicale pentru a primi un diagnostic precis si pentru a obtine tratamentul adecvat sub supravegherea unui specialist.

Alunitele: ce sunt alunitele? Legatura dintre alunite si melanom

Alunitele sunt cunoscute in termeni medicali ca fiind nevi melanocitari (pigmentari) si se definesc ca niste mici pete sau excrescente la nivelul pielii, cu o culoare mai inchisa decat aceasta, variind de la nuante de roz pana la maro inchis. Nevii sunt de fapt aglomerari de melanocite (celulele care produc melanina, respectiv pigmentul care da culoarea pielii). Iar alunitele apar de obicei la persoanele cu tipul de piele I,II sau III si sunt mai rare la persoanele cu pielea neagra de exemplu.

Alunitele difera nu doar in privinta culorii, ci si a formei, marimii si a numarului prezent pe suprafata corpului. In general, o alunita obisnuita nu are un diametru mai mare de 6 mm, are marginile bine conturate, iar culoarea este uniforma si influentata de tenul persoanei (are un colorit mai intens cu cat tenul este mai inchis la culoare). De asemenea, unele alunite pot dezvolta fire de par.

Melanomul reprezinta una dintre cele mai agresive tumori umane si afecteaza o categorie mult mai tanara de populatie. Astfel, preventia melanomului joaca un rol important in dermatologie, iar una dintre cele mai eficiente metode o reprezinta controlul periodic al alunitelor (nevilor). Printre factorii de risc ce favorizeaza dezvoltarea unui melanom malign se numara prezenta nevilor atipici (displazici) si numarul ridicat de alunite normale.

Bibliografie:

Plasmeijer EI, Nguyen TM, Olsen CM, Janda M, Soyer HP, Green AC. The natural history of common melanocytic nevi: a systematic review of longitudinal skin desiseas 2017 ;

Roh MR, Eliades P, Gupta S, Tsao H. Genetics of melanocytic nevi. Pigment Cell Melanoma Res. 2015;

Silva JH1, Sá BC, Avila AL, Landman G, Duprat Neto JP. Atypical mole syndrome and dysplastic nevi: identification of populations at risk for developing melanoma (Sao Paulo). 2011;